Craciun fericit tuturor !

Alles schläft, einsam wacht

Sentimentul pe care il ai cand cineva iti intra in casa e ca sentimentul pe care il traiam cand Sofia imi povestea de anii cincizeci. O sa vorbesc altadata despre asta. Acum ne pregatim de munte pentru ca  l-am visat pe Mos Craciun cum vine cu sania. Si-n linistea acestei nopti pregatind bagajul ascult cum ma colinda cerul si-mi amintesc de tatal meu ...

 

Iulianei

Roaga-te si tu cu mine.

My innocent life

 

Important

Pentru ca numarul invitatilor pe care ii puteam alege imi este limitat, am renuntat la aceasta decizie.


Redeschid pana revin blogul pentru ca nu toti au reusit sa se conecteze. Nu am putut sa va raspund tuturor pentru ca nu am ajuns cu corespondenta la zi. Nici eu nu stiu exact de ce se intampla asa, invitatia mea a fost trimisa pe adresa pe care am primit-o.  In urma invitatiei e necesar sa accesati un link. Si sa va introduceti datele. Acolo probabil va trebui sa introduceti adresa si parola voastra pentru a va conecta. Daca introduceti parola de yahoo, gmail, etc. si ea este diferita de aceea a contului poate din acest motiv nu reusiti sa va conectati. Imi pare rau pentru ca pe unii v-am nedumerit, cerandu-va ceva. Poate ca a fost frumos sa va cer.  Poate nu. Am descoperit acum cata dreptate avea un prieten cand imi spunea acum o luna cate ceva despre alegerea mea care i-ar indeparta pe cei pe care inca nici nu i-am aflat vreodata.  Nu cred ca exista departe.  Sunt sigura ca tot ce-i menit, va fi. Am primit cuvinte de la oameni care nu au aparut niciodata in toti acesti ani aici, au fost mailuri de o simplitate tulburatoare. Mi-ati dat atata frumusete ca nu stiu cum as putea sa va multumesc pentru ea. Nu doresc sa alung pe nimeni. N-am scris niciodata in toti acesti trei ani ceva care sa nasca agresivitate. Si nu stiu de ce in ultima perioada se intampla asa. Singura solutie pe care eu am gasit-o deocamdata impotriva acestei agresivitati virtuale este sa lipsesc putin din "peste tot" in "undeva". Din acest motiv blogul va fi deschis cititorilor invitati. Cateva zile nu va voi putea raspunde mesajelor. 

Din 1 decembrie acest loc va fi deschis cititorilor invitati. Desi eu nu sunt decat o oaie adormita intr-o lada mica, ma simt acum eu insami prabusita-n desert cu mii de "stele care stiu sa rada." M-as putea chiar desena pe mine insami si darui cuiva de la capatul lumii. Imi dau seama privind acest pamant ca aici la mine in suflet au poposit oameni fara sa-i cunosc si mi-au zambit. Le multumesc acum pentru fiecare secunda pe care am trait-o impreuna. Astept va rog o adresa unde sa va pot trimite invitatia mea. 

Imi puteti lasa asta fie aici, comentariile sunt moderate, sau imi puteti scrie. 

Multumesc.

Am o corabie de plastic si una de perete...

Nu mi-am dorit niciodata sa fiu cum nu sunt. Mental, afectiv, fizic. Dar sa nu spui niciodata niciodata. Nu mai stiu daca ultima data doar am visat...sa fiu altfel numai sa vindec ranile golului din tine.  De ce m-ar obliga vreodata dragostea sa fiu altfel, chiar si in vis? Nu am de ce sa ma aman, de ce sa ma hotarasc a fi? Dragostea nu are nevoie de nimic. Talismanul meu e un fir de nisip, un dar al marii. Pe mine nu ma vindeca diamantele lumii si nici comorile pamantului. In zadar imi arati pamantul. Eu in hindus sunt Phoenix, iunie m-a nascut. Stiu sa mor, e cel mai usor sa mori. Pe mine doar perla ma apara. Vantul si cu Luna. Miturile spuneau ca perlele cadeau din cer atunci cand dragonii se luptau.  De cateva zile nu sunt in stare sa vorbesc. Chiar nu sunt. O sa plec putin si cand ma intorc, ajung la Mica mea Viena. Si Pica-i bolnava,  Pica mea moare... Si Clujul il recita pe Blaga. Vin zapezile si mie nu imi plac. Eu alerg in fiecare zi afara sa-mi pot alerga si viata. La rasarit. Si cand ninge, prea mult zapada imi ingroapa talpile. Iarna fara cer eu ma simt rupta de viata. M-am tuns singura cu o foarfeca din cuvinte amare, mi-am taiat aripile de tot. Am ajuns oare la inima? Am ciopartit sufletul? Sau tot ce ma doare acum e numai iarna? Ma voi multumi cu nisipul de la gatul meu? Sa-mi straluceasca perlele nu iertarea ci increderea as vrea. Mi-am schimbat iar cerceii ca sa aud marea in perlele lor, langa tampla ultimelor nopti. Deschid scrisoarea fiului meu pentru Mos Craciun. E desenata o corabie. Mare. Si langa ea scrie doar atat. " Te rog, din lemn. "

About...me

Beautiful winter come from the sky
Is the perfect time to die
You know I am dead in the snow
So look in my eyes
Covered be eyes
All my tears are like stones
There is music in my bones
Look in my nose the breath is frozen
All inside me is like the stones
There is music in my bones
There is music in my bones
I'm happy now you don't see me how
I take care of you
You don't care about....me
But I'm happy now you don't see me how
I take care of you
You don't care about...me
But I'm happy now you don't see me.....
Met me at the end of sky
I'll teach you
How too die
You know I am dead in the snow...
So look
( Winter - Ada Milea )

Vineri cand a nins

Mai e inca un strop din dimineata asta. A nins. Imi beau cafeaua fierbinte si amara. Si ma uit la un film francez. Audrey Tautou e in rochie verde. Valuri. Mult auriu. Doar Audrey si o rochie alba. Umbrele. Cata simplitate. Imi place cum o privesc ochii albastri a lui Gad  Elmaleh. "Farmecul e mai important ca frumusetea pentru ca nu-i poti rezista..."  Ma gandeam la o carte de Erich von Daniken pe care am citit-o prin clasa a cincea numai pentru ca ma fascinase titlul ei. Imi amintesc si acum intrebarile pe care mi le-au pus de-atatea ori aceste cuvinte...amintiri despre viitor.  Cand cineva imi daruieste ceva intr-o zi de toamna ma duce in viitorul trecutului meu. Unde mama n-a plecat niciodata si asteapta inca sa ma intorc acasa. Darul lui tu26dor m-a facut sa ma gandesc la oamenii din viata mea. Asa-i tu26dor, e ca o soapta.  O soapta la care am ajuns cand ma taram in genunchi de atata durere. Iti multumesc prietene pentru ca  stii sa fii. Si sa ma faci sa ma gandesc la recunostinta. Adriana ma uimeste cu adevarat, e ca o promisiune. Promisiunea mea de a nu uita sa fiu om.  Si pe ea o pretuiesc si pentru astasunteu, un om ca o poveste  plina de iubire. Nu stiu cum as putea sa multumesc si cui. Poate ca de fapt n-am stiut niciodata sa vorbesc despre dragoste. Pe Maria eu o tin de mana peste zari si anotimpuri, peste taceri si suspine. Ma joc cu ea sotron. Si oare exista pe pamant ceva mai minunat ca  o mana in mana ta? Am o toamna verde si-au trecut anii, din degetele ei mi-a inflorit candva lumea, o lume de flori facute de mana ei, ma face fericita doar pentru ca exista. Sora ei ma duce prin iarba viselor, sora ei este o poezie. A ei, a lor, a mea, a noastra. Departe, pe dealuri.  Ma duc amandoua "acasa". Ireal mi-a prins in gene cel mai frumos copac pe care l-am vazut vreodata si mi-a amintit de tata si de cum canta tata doina lui Lucaci. Tatal meu, a fost pentru mine totul si nu pot sa vorbesc despre tata fara sa simt cat de  binecuvantata sunt sa fiu fata lui. In vara asta, m-a coplesit un om si mi-a alinat dorul de Soare si nu intamplator  Alina sigur si alt Soare pentru ca fiecare om are un tata, iar tatal este Soarele... Ir e Ir. Si e sora Adelei. Ir si frumusetea ei pe mine ma lasa fara cuvinte.  Ir a fost langa mine in clipe in care uneori nu mai credeam ca voi merge vreodata. Undeva mai am un vis, care pentru mine e alb, un vis care imi aminteste in fiecare zi cat de minunata-i iubirea. Hera ma readuce in suflet, imi invie in mine insami ceea ce ma reprezinta cu adevarat.  Cand scrie lumea ei  auzi cum ii bate inima si  atat de rar am trait in cuvant asta ca imi amintesc prima data cand am citit-o  am plans.  Si  eu stiu ca "lacrimile vin mereu de la Sfinti". Mi-e draga persoanaintaiplural, o simt foarte aproape de cine sunt eu  fara sa pot spune de ce. Pentru mine, muzica e Casandra, din sufletul ei notele imbratiseaza orizontul. Cand mi-e frig, imi toarna in cana vise care-mi incalzesc speranta. Nu, nu sunt singurii oameni carora as vrea sa le trimit astazi daruri. Undeva, e o fata si parul ei miroase a Soare, ma duce in cele mai ascunse locuri ale fiintei mele, cand ma gandesc la ea e ca si cum as zbura. Mai sunt... Si mai sunt si oameni care sunt aici, langa inima mea, fara a fi mereu in cuvant si le multumesc si lor. Le multumesc si oamenilor care ... stiu ei. Danei ii trimit prima si ultima mea recunostinta. Pentru ca intre mine si ea nu exista timp. Pentru ca mi-a dat sa beau din palma ei rasaritul.  E sfarsit de noiembrie. Cu siguranta recunostinta are in noiembrie mainile lui Wilhelm Kempff si canta Sonata Lunii.

rockfm.ro

Trebuie sa multumesc echipei http://www.rockfm.ro/  care imi face zilele in trafic de vis. In masina mea neagra delfinii sunt albastri si iarna nu mai vine. Asa ca ma pregatesc de mare... Cum e sa te plimbi intr-o zi de toamna si sa asculti asta?
I wake in the night
to find you on my mind
Deep in a dream,
you'll always be
until the end of time
I look in your eyes
They touch my soul
My love is hard to hide
I'm never alone when we're apart.
I feel you by my side
And here in my heart,
where no one else will ever be
I know who you are,
so lock the door
and throw away the key
Save all your love
Save your love for me
When I'm alone at night,
you're all I see
I wake from a dream
and see you by my side
How could I belong to someone else,
when holdin' you feels so right?
And here in my heart
where no one else will ever be
We've made it so far,
so lock the door and throw away the key
Save all your love
Save all your love for me
When I'm alone at night,
you're all I see
Save all your love
Save your love for me
Don't turn your back on me
You're all I need
I know who you are
we've come so far
so baby stay with me yeah
Save all your love
Save your love for me
When I'm alone at night
you're all I see
Save all your love
Save your love for me
Dont turn your back on me
you're all I need
Save your love
Save your love
Save all your love
Save save all your love
Save your love
Baby save all your love
Save all your love
http://www.youtube.com/watch?v=nGufDq7r4OM

Luna plina

Rai

Tu esti pentru mine ce a fost Gala pentru Dali.

Magistral

Intotdeauna mi-au placut caleidoscoapele. Si papusile Matroska. Am fost mereu atrasa de tot ceea ce este in spatele imaginarului, dincolo de evident. Cand eram mica, toata lumea fugea de ploaie iar e o cautam. Eu vin din inima Clujului si dealurile  mie-mi dau mereu cel mai inalt grad de desavarsire. Am vrut mereu in viata mea sa vad ceea ce este altfel decat apare la prima vedere, intreaga mea existenta a fost asa. Asa-i, iubirea nu are nevoie de cuvinte. Dar cred in gesturi, ele sunt uneori emotiile noastre pictate pe peretele sufletului. Asa ca da-mi doar mainile tale. Sa-mi spuna ele adevarul...

almarijuls

Nu pot sa dorm, ma simt ca cerul acesta mangaiat de frunze la fereastra mea.
Si ma gandesc la tine.
M-ai coplesit.
Tu si tandretea ta.

Porti fara cuvinte

Astazi bratele mele te pot ingana recrutule, daca te scuturi de creta. Astazi stiu ca soldatul nu din mana stanga marsaluia ci din viata mea nenascuta inca. Vreau sa-ti mangai mainile. Lasa pusca soldat. Fara curajul tau de-a iubi, n-o sa ma nasc niciodata.

Niciodata nu

Fiecare poveste incepe de undeva. A mea de la un cenaclu literar unde a fost odata, cu mana stanga, desena pe o tabla cu creta un soldat ingenuncheat. Era soldatul lui Nichita. Si mi-l desena mie. Iar eu stateam in prima banca si ma gandeam in timp ce-l priveam ca mana stanga cu care-mi canta la chitara era aceeasi mana cu care facea genunchii soldatului. Dar eram prea tanara sa cunosc ruga si sa inteleg de ce imi aducea in pauze biletele cu poezii sau impartea cu mine portocalele. Si era prea multa pace sa cunosc atunci dorul. Doar el, cu mana stanga ma iubea si ma dorea inainte sa stie ce e dorinta. Ca intr-un joc de-a v-ati ascunselea in care ma cauta prin sine insusi sa ma plimbe prin paduri "ce-ar putea sa fie".  N-au fost atunci pentru ca rostise deja  "ce niciodata nu vor fi".  N-au fost pentru ca n-am stiut eu ca ar putea sa fie, ca-s sigura ca Blaga l-ar fi scos pe niciodata de-acolo si din dictionar. Imi spunea in seri pline de zapada in care ma tragea pe sanie ca tata, seri argintii cu Luna minunata, ca ar vrea sa traiasca asa...ca in Scoala curajului si ma plimbe prin visele lui. Departe. 

Noiembrie

Si ce-i mai frumos ca tu sa ma iubesti toamna? Toamna cand dorurile miros a foc si tot pamantul e numai frunze si fum. Ne prinde ceata talpilele unul de altul si nu ne putem ridica din genunchi. Cer colorat de rugina. Care ne imbie la sarut si imbratisari pe tacute. Sa uiti de umbre, de frig, de cenusa si de nenoroc. E toamna, tu vino sa curgi cu ploaia in stelele mele, deplin. Spune-mi ca ma iubesti toamna, sa pot aprinde uimirea-n gura ta,  in iarna ce vine dupa mine sa-mi naruie orizontul. Sa te pot strecura din sangele meu  dupa ce pleci din asternuturi ravasit. Si sa te beau iar si iarasi dulce-amara stupoare a vietii mele.

Cearceafuri albe

Mi-e dor de camera unde stateau papiotele colorate pe cuie oblice in peretele de lemn din stejar lustruit, asezate de mainile ei dragi cu migala timpului care-mi tese in soapta sufletul. Cand le-am zarit prima oara, am alergat in curte unde se juca Bebe si i-am spus dintr-o data : "SastiicaSofiaareuncurcubeuincasa." Ea, diafana ca o floare de maces, m-a privit lung. Curcubeul e aici, mi-a raspuns si mi-a atins cu aratatorul inima. Multa vreme dupa aceea mi-am atins inima de multe ori cu mana dreapta sa nu uit povestea curcubeului. Florile de maces - care decorau cheie de bolta luminate de ferestre rotunde cu vitralii ale abatiei- , eu credeam ca infloresc din inima ei, asa urcai cu strabunica mea. Ca intr-o clopotnita a firii.  Mi-e dor. De cum miroseau asternuturile Sofiei dimineata cand imi aluneca pe scaunul mosului de la 1800 camasa de noapte si ma  aruncam iar in pat dupa ce deschideam fereastra. Mi-e dor de cerul de vara care intra in dormitor cu tot cu Soare si-mi topea noaptea din mobilier din cearceaful cu broderii. Si din tremur. Fia, te rog nu intra ca-s goala. Nu intru, ti-am adus lapte si gem de macese. Si eu zambeam pentru ca nu i-am spus niciodata ca pentru mine gustul gemului acela era gustul ei.  Vara trecuta fiul meu a venit acasa trist din cauza unui baietel. Tu stii unde sunt cele mai mari comori, l-am intrebat cu lacrimi de fericire in ochi. Apoi mi-am lipit podul palmei de inima lui. Am simtit atunci ca moartea nu exista si ca toata persecutia la care a fost supusa mamuta mea ani in sir, dupa disparitia lui mosu', nu i-a luat niciodata curcubeul.  Si nici mie nu mi-a luat timpul pacea care ma rasfata intotdeauna cand dorm in asternuturi albe ca zapada.

Voua.

Din 1 decembrie , acest blog va fi deschis cititorilor invitati. Desi eu nu sunt decat o oaie adormita intr-o lada mica, ma simt acum eu insami prabusita-n desert cu mii de "stele care stiu sa rada." M-as putea chiar desena pe mine insami si darui cuiva de la capatul lumii. Imi dau seama privind acest pamant ca aici la mine in suflet au poposit oameni fara sa-i cunosc si mi-au zambit. Le multumesc acum pentru fiecare secunda pe care am trait-o impreuna. Astept va rog o adresa unde sa va pot trimite invitatia mea. Imi puteti lasa asta fie in blog - comentariile sunt moderate - , fie scriindu-mi. Adresa mea o aveti in profil. Multumesc.

Afişări de pagină după ţară

România     4.706 Statele Unite ale Americii    788 Canada        680 Italia    512 Marea Britanie    343 Germania    319 Suedia   268 Franța   266 China    135 Brazilia  91 Republica Moldova  68 Danemarca  55

Eu sunt violoncelul tau.

Tine-ma intre visele tale,
strange-ma intre genunchii tai cu inima.

Cand

Toamna ma umple de nostalgie si daca toate culorile astea care dau navala in frunze ar ramane asa poate as invata jocul de-a ploaia. Dar vor cadea din ochii verii pulberi sangerand a doruri si iarna cu viscolul ei imi va ingheta iar copacii. Mi-e dor de biblioteca de pe hol, de rafturile rosii, patrate, asezate unul peste altul pline de carti pe care le rasfoiam in anii primelor intrebari. Octombrie ma infioara cu atata galben. Atatea frunze sunt pe jos si-mi rascolesc singuratatea. Mi-e dor de mirosul pe care il simteam imediat cum deschideam usa liftului de langa catedrala lui Paoli...cand ea framanta cu mainile ei mici si atat de albe, cozonaci moldovenesti. Renuntam la dupa-amiezile mele ingropate in mine insami sa le impart pe tacute cu Soarele bland din bucataria ei plina de miros de nuci si miere. Mi-e dor de cum il iubea ea pe Sartre si nu pot sa nu zambesc amintindu-mi de Heidegger cand ma gandesc la ea, la tanti Elena. "Riguros vorbind, mortii nu-i poate fi atribuita decat o certitudine empirica". M-a fascinat mereu mirosul ei, mirosea a nu stiu ce, a Dumnezeu. Mirosea a mir, cand intram in casa ei ma cuprindea in brate insusi Dumnezeu. Elena era atat de blonda, un alb inger, o candela a sperantei. Luminau pasii ei pe unde trecea. O auzeam mereu duminica cand deschidea usa ei, o auzeam cum venea in soapta, asa se apropia de usa mea, plutind. Nu suna niciodata dar eu stiam ca e acolo si-i deschideam cu priviri incetosate si tulburate de pagini nesfarsite care imi hraneau zilele si noptile. Ti-am adus bors de peste spunea ea si eu imi ingropam privirea in parchetul care scartia ca nu stiam cum altfel sa-i multumesc. Era atat de mica in holul meu, cu borsul de peste in mana, incat mereu mi se facea rusine de bunatatea ei. E toamna si e frig, sunt doar un vant si tu ma dori, ma dori si nu stiu cum sa spun ce n-am spus niciodata.

Tu

...da, pe toate

Nu mai simt cuvintele. Doar durerea.

Dormi...

L-am iubit mereu pe Blaga pentru ca la el somnul e lacasul sufletului. Timpul dispare. Etern, "in adieri", urci treapta ultima a voluptatii erotice. La Blaga totul e magie, universul latent aprinde-n noi viata. Aparenta celor ce se vad, devine cosmica. Insusi Blaga devine solar si panismul lui luminos. Lauda somnului mie mi-a fost mereu lauda portii care deschide adevarul in iubire,  o cantare a cantarilor, lauda Infinitului. Pentru ca dincolo de destramarea lucrurilor, a timpului si a privirii, a mortii, dimensiunea luminii nu o vezi decat in suflet. Cu ochii inchisi. Cred ca din acelasi motiv Micul Print ramane pentru mine cea mai frumoasa poveste a lumii. 

O melancolie ma dezbraca de tot ce as putea sa mai incerc a vorbi. Imi sterg pieptul de sange si privesc departe. Iau eu in maini cutitul pe care l-ai uitat.  Am si talpi. Mi-au inghetat in cuvant, stii tu care. Dar nu picioarele pe care vrei atat de mult sa dormi le duc spre tine. Vioara din inima ta stie unde incepe tremurul meu. Sunt si vant. De ce tai bucati din mine sa-ti ajung? Spala-mi tu Lille pacatul fricii in inefabil. Spune-mi, de ce vrei sa dau timpului ce nu-i apartine, de ce imi torni in pahar atata moarte? Ia-ti pasarile din palma unde mi le-au lasat buzele tale si du-ma tu la marea marilor daca poti sa ma privesti asa cum spui.

"It's easier to believe in this sweet madness,

Oh this glorious sadness that brings me to my knees..."

Stiu tot ceea ce...

"Îţi ştiu toate timpurile,
toate mişcările, toate parfumurile  şi umbra ta,
şi tăcerile tale, şi sânul tău
ce cutremur au şi ce culoare anume,
şi mersul tău, şi melancolia ta, şi sprâncenele tale,
şi bluza ta, şi inelul tău, şi secunda
şi nu mai am răbdare şi genunchiul mi-l pun în pietre
şi mă rog de tine,
naşte-mă.
Ştiu tot ce e mai departe de tine,
atât de departe, încât nu mai există aproape -
după-amiază, după-orizontul, dincolo-de-marea...
şi tot ce e dincolo de ele,
şi atât de departe, încât nu mai are nici nume.
De aceea-mi îndoi genunchiul şi-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l îngână.
Şi mă rog de tine,
naşte-mă.
Ştiu tot ceea ce tu nu ştii niciodată, din tine.
Bătaia inimii care urmează bătăii ce-o auzi,
sfârşitul cuvântului a cărui prima silabă tocmai o spui
copacii - umbre de lemn ale vinelor tale,
râurile - mişcătoare umbre ale sângelui tău,
şi pietrele, pietrele - umbre de piatră ale genunchiului meu,
pe care mi-i plec în faţa ta şi mă rog de tine,
naşte-mă. Naşte-mă."
( Nichita Stanescu )

Catre Galateea

Mai stii?

E toamna

D anei

Diamant

In cel mai tainic dor al tau ma vei gasi, eu te voi reda tie insuti. 
Numai in pamantul meu te vei naste, frica de ieri nu e decat umbra luminii de azi.
Stralucirea vesniciei incepe in speranta, acolo slefuiesc stelele adevarul.
Asa o nevoie de tacere m-apuca, am tot universul linistii aici.
Pe buzele mele iti coboara suspinul, asteptarea ta m-a nascut.
Nu sa fiu, nu sa vin ai nevoie. Tu vrei sa revin.

" Tu esti......

Iar om inseamna tarana. "

Liniste

De cateva ore, Luna aluneca spre catedrala. Am senzatia ca ninge. Lumina asta ma surprinde, parca vine din iarna. Ploua in piscina Continentalului si daca nu ar fi 14 grade, m-as opri doar atunci cand as incepe sa-mi aud viata.

Dor, tu...

Soare bland de septembrie imi mangaie degetele. Din cand in cand, pictez cu gene orizonturi. Sunt in fata laptopului si revad fotografii. Suspin. Sufletul ei de lebada isi deschide aripile printre ceruri de chihlimbar si cu ochii inchisi ii aud zborul. Lin se plimba prin palatul baroc din Petrograd. Dana. Un inger din Nordul ultimului meu timp.De ea n-ar fi fost, n-as fi stiut. Miroase a scoarta de stejar si mi-e dor de padurile in care m-ai asteptat Baby. Toamna am gust de struguri si rasaritul ma imbie cu lemn pentru ani ce vor fi sa-ti aline buzele si limba intaiului tau dor de mine...Ai plecat pe front necunoscut soldat si printre bombardamente, cu ruj rosu iti scriu pe oglinzile viselor gura mea de care mi-ai cusut ultimul geamat. Pulberi kaki cad intr-o simfonie de arome peste frunzele care se desprind in palmele mele. Pulberi din tine. Mirosi a sange si a argint. A castane, cedru si a miere. E toamna soldat. Numai pamantul pe unde mergi stie cum te-au inganat genunchii mei, in noptile in care marsaluiai eternitatea.

It could be so simple

"I don't wanna be adored
Don't wanna be first in line
Or make myself heard
I'd like to bring a little light
To shine a light on your life
To make you feel loved
No, don't wanna be the only one you know
I wanna be the place you call home
I lay myself down
To make it so, but you don't want to know
I give much more
Than I'd ever ask for
Will you see me in the end
Or is it just a waste of time
Trying to be your friend
To shine, shine, shine
Shine a little light
Shine a light on my life
And warm me up again
Fool, I wonder if you know yourself at all
You know that it could be so simple
I lay myself down
To make it so, but you don't want to know
You take much more
Than I'd ever ask for
Say a word or two to brighten my day
Do you think that you could see your way
To lay yourself down
And make it so, but you don't want to know
You take much more
Than I'd ever ask for"

Fara tine

Alinta-ma speranta...

Stau aici pregatita sa scriu ce este la pagina 92 a mea si deschid cartea pe care o port cu mine de cand eram copil. Am primit acum acest dar, e o ruga. E sambata si-i noapte, m-am imbolnavit de cuvinte. Am sentimentul ca am marturisit atat de mult, cum niciodata nu am fost in stare, ca pana si respiratia mea mi se pare inutila. "(ecce co-)gnovi quoniam Deus meus es. In Deo laudabo verbum, in Domino laudabo sermonem:*in Deo speravi, non timebo quid faciat mihi homo. In me sunt, Deus, vota tua, *quae reddam, laudationes tibi. Quoniam eripuisti animam meam de morte, et pedes meos de lapsu:*ut placeam coram Deo in lumine viventium.

Psalmus 56
MISERERE mei Deus, miserere mei:* quoniam in te confidit anima mea.
Et in umbra alarum tuarum sperabo, * donec transeat iniquitas.
Clamabo ad Deum altissimum:* Deum qui benefecit mihi.
Misit de coelo, et liberavit me:*dedit in opprobium conculcantes me.
Misit Deus misericordiam suam, et veritatem suam, * et eripuit animam meam de medio catulorum leonum : dormivi conturbatus.
Filii hominum dentes eorum arma et sagittae:* et lingua eorum gladius acutus.
Ezaltare super coelos Deus:* et in omnem terram gloria tua.
Laqueum paraverunt pedibus meis:* et incurvaverunt animam meam.
Foderunt ante faciem meam foveam:* et inciderunt in eam.
Paratum cor meum, Deus , paratum cor meum:* cantabo, et pslamum dicam.
Exsurge gloria mea, exsurge psalterium et cithara:* exsurgam diluculo.
Confitebor tibi in populis Domine:* et pslamum dicam tibi in gentibus.
Quoniam magnificata est usque ad coelos misericordia tua, *es usque ad nubes veritas tua.
Exaltare super coelos Deus:* et super omnem terram gloria tua.
Ana.Quaniam in te confidit anima mea.
Ana.Justa judicate.
Psalmus 57
Si vere utique justitiam loquimini:* recta judicate filii hominum.
Etenim in corde iniquitates operamini:* in terra injustitias manus vestrae concinnat."

Sunt mai multe carti de la care as lua pagina 92. Ma opresc pentru gandul meu dintai la Divina Commedia / Nibelungenlied / El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha / Muntele vrajit / Evreii , Dumnezeu si Istoria / Olmecii, la Chichkine ( si-l scriu asa, ca asa-i cartea mea...)

si intotdeauna, oriunde ma va purta viata, inima mea stie ca o sa-i tes cu iubire "tapiseria" Citadelei . Ca nu-i tandrete mai mare pe pamant ca broderia din sufletul unei femei.

http://adriana-dardindar.blogspot.com/search/label/Pagina%2092

" Respir, doctore, respir. "

Concret

"De mult negru mă albisem

De mult soare mă-nnoptasem
De mult viu mă mult murisem
Din visare mă aflasem
Vino tu cu tine toată
Ca să-ntruchipăm o roată
Vino tu fără de tine
Ca să fiu cu mine, mine
O răsai, răsai, răsai
Pe infernul meu, un rai
O rămâi, rămâi, rămâi
Palma bate-mi-o în cui
Pe crucea de carne
Când lumea adoarme."

Septembrie, 8

Te aud inca tata cum recitam impreuna aceste versuri.
M-as cuibari in bratele tale, tata, sa-ti spuna inima mea adevarul.
"Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos..."

Sa sper...TOT

Inima stie o singura limba. Limba celuilalt. Restul e vocabular.
Inima nu are colturi la care sa stai. Inima stie doar sa te tina de mana. Restul e fara.
Inimii nu-i e frica. Nici in moarte nu te minte. Restul doare.
Inima vede cu sufletul. Si sufletul saruta tot cu gura, atinge tot cu mana.
Cand n-are, sufletul face dragoste cu vantul. Restul nu e.
Si unde e nu , curge sange si bat clopote. Cu sfiala.

Sambata in vacanta

Ma izbesc de aerul toamnei si imi simt sangele plin de tine. E dimineata, la tine e cinci dimineata. Pe trotuarul mic care imbratiseaza pe dedesubt radacinile de pin e liniste. Alerg in pantaloni care ingana inca o noapte atat de albastra si dincolo de ziduri, octombrie imi surade in perdele artizanale. Alerg si simt deja mirosul raului dimineata, alerg cum alergam de acasa pana la Somes uneori cu ochii inchisi. Ma urmareste rasaritul. Cerul de toamna imi imprastie ezitarile. Si ma cuprinde ritmul inimii. " Veneai pe rau, sau rau erai / Curgeai in mine pana-n rai..." Cand vine toamna baia mea miroase iar a iarba, revin la mirosul herbal. Intotdeauna, din primavara in care a venit si randul meu sa inteleg de ce se spune ca femeia devine femeie dupa ce naste, mi-e greu dimineata sa ies din dus. Inchid fereastra dormitorului si imi las halatul pe patul nefacut. E frig. E sambata si e toamna. Si caut cu privirea un diamant albastru. Aerul miroase a note lemnoase, chihlimbar si patchouli. Wish de Chopard. Moscul din crema mea de corp imblanzeste apoi lemnul si-mi aminteste de patul verii. In lumina diminetilor de toamna parul meu se ascunde undeva pe un mal de la marea marilor. Fusta mea verde fara nasturi, se infasoara pe talia mea ca dansul ardelenesc, seamana cu forma semirotunda a paunilor. Nu mai pot defila desculta, talpi reci cauta papucii albi din bumbac.

In fiecare dimineata scot vasele, sterg masina de spalat si pregatesc cu acelasi gesturi mici micul dejun. Painea toscana cu gauri si fara sare imi pune la incercare rabdarea aparatului meu dentar. Imi place painea asta pentru ca miroase ca mainile bunicii mele. Dimineata mea e prea devreme si mereu mananc singura. Ma trezeste din aburii cafelei fiul meu. Imi aterizeaza in brate si isi sprijina noaptea de mine. Si eu faceam la fel cand eram mica. Si tot ca el asteptam din cand in cand sa ma spele mama pe maini, pe fata , urechi si dinti.
In Strozzi toamna e poveste si mainile mele miros a crema din canepa. Trenul din lemn ma duce cu gandul la tine. Sus, e atata liniste ca simt dorul de tine cum respira. Alerg cu fiul meu spre melc si cantam.
Salata, nuci. Pollo. Ce fruct vrei astazi?
Dupa ora 13 timpul incetineste. Ma uit la un documentar despre carti in secolul XVI, Alexandru deseneaza dragoni. De cand cu dragonul meu rosu al Tarii Galilor, am trecut de la dinozauri la stapanii vremii, la simbolul mortii si invierii, la cei care impart cunoasterea.
Ma doare stomacul de dor. Si ploua. Ploua si fiul meu iubeste umbrelele. Iar eu nu am ce sa fac si deschid si eu una. Esarfa mea rosie imi strange sufletul si mi-l trimite departe. Numaram pasii intre Maso di Banco si statia tramvaiului.
E deja ora mea. Ora care ma duce pe dealuri. Gust Anglia. In bucatarie e alt gust, de crosttini. Ma duc sa lucrez si-mi iau ceaiul cu mine.
Nu stiu cand s-a facut seara. Am reusit sa mai revad o alta perspectiva a mortii. " Ultima pecete a condamnarii la disparitie a iubirii conjugale, avortul, pare a fi sinteza apostaziei, uciderii si desfanarii, trei pacate laolalta si înca ceva mai mult. În întelepciunea sa negraita, Dumnezeu a hotarat ca un prunc, înainte de a vedea lumina zilei, să petreaca vreme de noua luni în sanul maicii sale. Acest sân îi este adapost şi hrana, pavăză şi mijloc de aparare în faţa oricărei primejdii. Trupul mamei, sânul matern, este fară îndoială cel mai sigur loc ce poate ocroti o fiinţă umană. E templul iubirii. Căci asemenea unei providenţe divine, acest sân oferă, aşa cum se exprimă profetul Isaia, „un loc de scăpare în încercări, un liman în vremea furtunii şi o umbră în plină dogoare” (XXV, 4). "
Ploaia s-a oprit si seara aminteste de absente. Dorurile toamna sunt ca apusurile. Cele mai frumoase. Alergam spre casa.
- Mi-e atat de foame ca as manca un elefant, as manca intreaga planeta.
Tina face creveti ca nimeni. Si cina se termina cu ochii lor pe care ii priveste fiul meu mereu fascinat. Si cu finish powerball-ul pe care il pun in masina de spalat.
Adorm langa fiul meu si il visez si eu pe Roscuro. Suntem la pagina 101, ii raspund.

Ma trezesc intr-o alta zi, e ora unu. 370 zici?

Stele

In septembrie nu ma intreba nimic daca ai de gand sa te urci intr-un avion. Locuiesc in planetarium si visele ametesc in galaxiile amintirilor. Tatal meu a venit sa se nasca iar. Dragostea mangaie aramiu in septembrie muntii fiului lui Iona. El. Iertarea verilor mele pline de pacat. Intr-un septembrie am tinut-o pe mama mea in brate. Ea. Simfonia numarul 40. Imi amintesc ziua aceea cand mama mi-a cerut stiloul si m-a rugat sa-i luminez ferestrele toate. M-am simtit ca Yoko cand ii lumina pianul lui John. Ea zambea, eu stiam ca aceasta era ultima clipa. Si ma uitam in ochii mamei mele ca in propria mea moarte. Mi-a aratat cu mana ei, o aripa de fluture, nemarginirea. N-am vazut-o atunci. Cantecul vesniciei ei era sublimul.

Vama Veche

http://soytuaire.labuat.com
Cateva ore in tren, cateva intre Roma si Otopeni,
o ora pana la autostrada, alte patru pana in Vama.
Pentru o noapte in Vama si o bucata de Luna.

De dragoste

Noaptea ai gust de vara tarzie. Si eu iti sprijin genunchii. Cu tamplele. Zbaterea ta eu ti-o simt de departe. Noaptea esti cu mine pe o Luna plina si iti mangai cenusa fiecarei respiratii. Mirosi a pamant ars de Soare, mi te ingropi in gura si toate lacrimile tale imi curg in inima. Ca pe Lazar te spala ziua cand te rupi din tine. Cu ochii inchisi tu strabati camerele cu oglinzi acoperite. Cand mainile mele se roaga, degetele tale mori de vant sunt si Doamne cat te tulbura frica. De ce daca gura ta ar cunoaste gust de mar copt, te-ai inalta? De ce suspini, nu cred ca ai nevoie de curajul libertatii ca sa iubesti. Ia-ti vesnicia si mie lasa-mi cuvantul care nu s-a rostit. Stim cand inima in clopotul noptii ne bate. Numai libertatea poti sa ti-o iei dac-o vrei. Iubirea niciodata, iubirea e-n aripi si aripile-s in rai. De ce ar fi iubirea onoarea de a ti se fi acordat increderea? Nu cred ca avem nevoie de departari si nici de moarte ca sa stim. Nu exista uitare, floare din Soare. Iubirea sigur nu seamana cu altceva. De ce am astepta rasplata? Aripile care ne cad sunt doruri din vise care s-au intrebat. N-am de gand sa lupt pentru tine, nu-l vreau pe altfel. Cum ar putea cineva sa-mi masoare dorurile? Nu te pot conditiona, nu-s geamuri la ferestrele iubirii. Muta, ai pus mana pe piesa, muta. Eu sunt ridicolul iubirii generoase, a lui ceea ce stii fara a fi aflat vreodata.

Talpile dorului

E vara si miroase in toata casa a dulceata de caise. Imi amintesc cum la Marcovici, pe o piatra in spatele casei, Bebe spargea samburi si Pica ii curata cu atata sfiala in bataia vantului. Vant de mare fermecat. Samburi cu hainele aruncate pe pietre. Ii priveam de departe si imi parea ca din mainile ei in plina vara nu samburi de caise cadeau. Lacrimi de zapada parca fulguiau gesturile ei incete si la umbra nucului, ma amestecau dureros cu o lingura mare de lemn. Borcane cu samburi albi si amarui printre felii portocalii colorau spre sfarsitul zilei rasetele lor. Vacanta si dulceata. Eu, sarata. Ca marea. In fiecare vara, in mana mea erau carti pline de sare. Ani lungi Liti doar pe mine ma lua cu el cand picta pentru ca eu ma multumeam privindu-l... si asta rar, cand marea ma ingenunchea cu totul. Ma prindeam de coama cailor lui sa nu ma scufund de tot. Si cam atat. Eu si Liti taceam de dimineata pana seara. Era o tacere in doi pe care valurile, pensula lui si paginile mele o mai tulburau. Ne uita Dumnezeu pe malul marii. Beam doar orizont si o taina pe care si acum mi-e greu s-o cuprind. Din cand in cand eu sau el dispaream in mare si reveneam la fel de tacuti langa celalalt.
Din mana lor spre cerul albastru, dulceata de caise, parfum dulceag de viata fara de moarte...si noi, sarati. Risipitori. Si muritori. Cat nisip era mereu in umbletul meu nu stie decat marea marilor. Din pasii lor fantastica liniste , din talpile lor crestea iarba. As putea astazi sa le cuprind mainile lor atat de sfioase. Cu doruri. Doruri care stau cuminti in mine pe loc, dor de maini care stiau sa faca din orice o nemuritoare poveste. M-am oprit oare? Cu capul plecat astazi, ma uit la talpile mele si iarba de sub ciresul clandestin din fata ferestrelor mele e atat de departe de mine si de sat. Pe poarta de piatra a verilor mele, Sami, Liti, Meri si tata intra inca cu pepeni uriasi spre fantana din spatele casei. E dimineata. Inchid ochii si aud marea.

Truth

"Cu mila vreau..."

"Ca un nebun de alb ce captureaza
Regina neagra pentru vesnicie.."

6 iulie

La a doua formare a mea, pe care am inceput-o acum multi ani, am desenat o straduta si o sanie. Si pe tata. In patratul in care trebuia sa scriu ce nu vreau sa am de la ei, eu am scris departarea. Departarea? M-a intrebat Iolanda si mi-a desenat cu degetul pe podea, in mijlocul cercului pe marginea caruia stateam, o stea. Face gestul asta de cand eram un copil. E ca o taina a noastra. Si fiecare taina e o mare responsabilitate. Daca nu incepi in tine nu ai ce sa cauti pe canapeaua ingaduintei, asa ca m-am ridicat de pe scaun desi nu simteam nevoia sa vorbesc si mi-am definit dorul.

As vrea sa-mi dau atata timp cat sa fac o tarta cu cirese si as mai vrea sa am timp sa stau cu ochii inchisi intr-un leagan verde. N-am avut...si alti ani cu miros de nisip si iulie au trecut intre timp. Apoi au venit alti ani, ani cu dor de tata. Inca de la miezul noptii, lumanari la ferestre am aprins si desi am timp, tata nu mai e. Astazi miros mainile mele a cirese, aburii tartei pe care am scos-o din cuptor imbratiseaza departarea. Dar cred ca e a mea, nu a lor. Fata de fiul meu. Pe strazile lumii, in gradinile linistii, in parcuri cu pini, in spatele portilor lui Luciano Mugnaini, dupa perdele artizanale, in dans de clipe blonde, in suspin de vant, n-am stat inca niciodata cu ochii inchisi. Mi-as fi dat timp dar leaganul meu verde astepta. Si imi amintesc cum am coborat intr-o primavara pe jos de la San Miniato al Monte pentru ca pe strada unde a locuit Ceaikovski zarisem din masina ceva verde intr-o curte. Erau doar perdelele...si fluturau a zbor. Zidurile orasului imi tot aratau dealurile si a lui nu stiu unde sa raman inca ma tinea cu ochii deschisi.
Vara asta am visat un leagan, verde. Intr-o gradina. Poate ca e timpul tata...

Din cand in cand

Plec in aceasta dimineata. Am sa verific mai rar corespondenta.
Aveti grija de vara. Si de suflet.

"...si nu stie ce paste"

De tine si mine

Am umblat toata ziua dezbracata pe strazi.
Mi-am atins perlele de cateva ori si mi-au dat lacrimile
pe fiecare banca pe care m-am asezat tanjind dupa barbia ta.
Imi plac ferestrele mari
prin care Soarele intra cu un dor de lumina fara seaman pe pamant.
Am baut astazi ceai la o fereastra asa si m-am gandit la castelele tale.
La vant...
Stiu cand nu poti sa zbori.
Ti-am scris cu nopti tandre
si pline de subintelesuri
pe aripi de pasari
albe
cand dimineata imi bantuia vesnicia
si tu adormisei cu fruntea langa inima mea.
Insuportabil pretutindeni,
limpezeste-ma
cu ploaia ta calda,
fii .

Am sa-ti dansez in rochia bunicii

"Umbre jos si norii sus pe cer,
Cai pascand si soarele in scapat,
Om stingher in drum spre om stingher
Nimeni nu e singur pan' la capat."
Data viitoare sa vii cu sabia.

Aveti o picatura de apa pentru un copil ?

Dragilor, haideti sa merem la banca.
http://adriana-dardindar.blogspot.com/2010/06/apa-pentru-stefanel.html

De ce o iubesc eu pe Ada Milea

Nu am nevoie de 'de ce'.

Noaptea trecuta ai ingropat fereastra mea sub pamant. Mai am sange pe genunchi. Sterge-ma acum tu cu parul tau. Mi-am amintit de un rabin alsacian care in Imperiul ingerilor insista ca ne-am limitat. Avem impresia ca parcurgem distante incredibile, ramanem in acelasi loc? Cred ca frontierele sunt in noi. A mea nu-i cuminte, flutura draperii si doarme pe jos. Mirosi a dor de lemn astazi. N-ai ajuns, stiu, mi-au spus copacii din spatele casei ce ti-a fost atat de greu sa-mi spui tu. Atata tristete e in mine, blandetea ultimei duminici din iunie imi acopera mainile in locul tau dar nu-mi poate opri lacrimile. De ar ploua, in taceri m-as scufunda, in tine as putea invia...

"How can I keep my soul in me, so that
it doesn't touch your soul? How can I raise
it high enough, past you, to other things?
I would like to shelter it, among remote
lost objects, in some dark and silent place
that doesn't resonate when your depths resound.
Yet everything that touches us, me and you,
takes us together like a violin's bow,
which draws *one* voice out of two separate strings.
Upon what instrument are we two spanned?
And what musician holds us in his hand?
Oh sweetest song."

mi darai

Dormi...iti cant eu.

Noua cercuri

bat clopotele Dante si tu-mi arati cimitirul Infernului meu. Curge sange cand ne smulgem unul din celalalt. Hemoragia ta cu a mea se saruta cat se poate de cast la cinci dimineata. Purpurie mi-e gura din care ma tot bei pe nerasuflate, ne ameteste cerul tremuratul si ne invarte pe cai albi caruselul. Iti creste un copac din inima, stii ? Da...eu sunt, tragi dupa tine pamantul Dante. Ti-e frica sa nu iti cada cutitul din mana cu care ma cioplesti. Mi-e frica spunand prea putin, prea devreme din atat de tarziu sa-ti fiu. Ca si cum lumina ar putea fi transparenta noptii din noi. Mi-ai legat mainile de talia ta si ma tragi dupa tine in genunchi. Ma sufoca indoiala pe care ti-o gust. Spala-ti obrazul in iertare. Adanc, ai gust de cercul Lunii printre crengile mainilor mele care te asteapta in Paradis. Iti sterg inima de lacrimi. Cu gura mea. Zorii sunt ai nostri Dante, zorii sunt ai renasterii.

“Mai mult sa spun nu-s vrednic prin cuvinte

caci vrerii Sale potrivind pe-a mele,

asemeni rotii ma-mpingea-nainte

iubirea ce roteste sori si stele”.

Comme un soldat

Se tot intampla ceva cu mine in ultimii doi ani. Si am realizat astazi ca nu-i intamplator. Am avut revelatia unui adevar mai presus de cuvant. Unul al pasilor mei care se opun departarilor. Alta parte ma cheama, nu aceea spre care tot pornesc. Sunt trei luni de cand a murit Dana. Obisnuiam sa ascult cu ea timpul. Si Lara Fabian. Pentru mine nu exista declaratie mai frumoasa pe pamant ca acest cantec.

Da...

Pentru ca nu-i nimeni pe pamant care stie sa mangaie linistea in mine
cum o faci tu.
Pentru ca simt ca as putea sa te astept
o mie de ani.

Sirene in noapte

Din cortul acesta steril dimineata se agata de pupila medicului. Si pupila evita privirea. In fiecare minut o alta sirena sfasie aerul de dincolo de ferestre. Ma simt pe front si moartea din jurul meu imi leaga picioarele in jurul taliei tale. Vindeca-mi ranile care nu se mai inchid. Spala-ma ca pe o moarta cu ploaia cerului tau, mangaie-ma cu copita, ca pe o iarba. Taie-ma in bucati sa-ti ajung. In dimineata aceasta o mama si-a pierdut copilul care nu implinise inca cinci ani, o auzeam cum se dadea cu capul de peretii care imprejmuiesc speranta. A intrat profesorul si-n spatele lui i-am zarit parul ravasit. Mi-am tinut mana la gura sa-mi opresc geamatul. S-a asezat privind fereastra in gol. "Cred ca s-a oprit timpul" i-a spus linistii . Pe urma mi-a mangaiat florile de tei de pe pervaz.

Scoate-mi perfuzia, pe tine, doar pe tine te-as primi in mine in noaptea ce va fi sa vina.

2 de iunie

Nu stiu cand voi ajunge cu corespondenta la zi.
Sunt umita
de lumina din voi.
De ziua mea, eu mi-am daruit mereu tacerea.
Va multumesc pentru ganduri si pentru urarile pe care mi le-ati facut.

Flori de mac

Plec spre Cluj. Saptamana viitoare, Franta. Apoi plec sa vad Arno si sa imi iau fiul in vacanta. Vine iunie, iunie e luna mea. Si tot ce vreau de ziua mea e lan de grau daca Vama nu va fi. Cu bine oameni buni.



This is the way it should be

Am vazut un film frumos. Citesc Jim Morrison.
"The eyes are the genitals of perception, and they too have established a tyranny.
They have ursuped the authority of the other senses.
The body becomes a thin awkaward stalk to support the eye on its rounds."
In sfarsit ploua!

Lae

Astazi tot ce vreau e sa ma plimb prin ploaie.
Cu floarea Soarelui in brate, spre clipa in care luna mai l-a inviat pe niciodata.
La multi ani Elena!

21 de vise in mai

Se mai roaga inca sa uit.

Atat de albastru. Mai.

Nu mai pot sa respir…valurile tale imi cioplesc cuvintele pana la sufocare. Ma ameteste marea ta. De unde ai atatia genunchi? M-au inghetat strigatele copacilor pe care i-am tot taiat sa potriveasca in palma pianistului sublimul. Bratele tale albastre iar m-au gasit. In padurile unde am zacut ultima oara, tot descult ai alergat Baby. Cate nopti mai avem de privit ca sa simtim in bucatile departarii rupte din noi, aripi? Cu atatea telegrame sarate pe care mi le trimiti, ochii tai ingropati in pielea mea, sangereaza. Dat sau nu de ti-e, mana cu care ma chemi ridica ultimul inger in vitraliile raiului . Ma spal dimineata in inima ta si raman cu stele pe gene. As cadea de tot in tine sa ma ingroape intrebarea in nisipul cu care te plimbi prin viata mea. Tu, moarte...

Nu am citit toate comentariile. Nici nu stiu unde si ce am salvat.


Asculta mai multe audio Muzica

Recunostinta

Cred ca primavara mi-a promis candva ceva si poate de asta noaptea de mai, ca nici o alta noapte, imi rascoleste in fiecare colt al suspinelor...strazile verii. Parca s-ar intampla ceva. Mangaierile Soarelui ma ridica din ultimele uitari si ma regaseste in iarba pe care o calc tot mai tacuta. Una din uimirile cele mai frumoase pe care le-am trait a fost cand ma plimbam cu tata, pe malul marii, spre textilisti. Tatal meu mi-a aratat drumurile libertatii in inima mea si de ce ele incep mereu cu absente si doruri. Uneori oamenii si le impun subtil, asa cum parintele traseaza copiilor curcubeul lui nu. Mi-am impus si eu moartea ca sa pot invia? Nevoia de confortabilul da nu poate bloca evolutia. Nu pentru ca absenta ar fi o virtute iar da-ul un pacat. Ca sa poti accepta pierderea, sa poti ramane liber de orice dependenta, sa fii liber fata de a astepta, liber fata de dispunerea celorlalti de a-ti darui ingaduinta. In schimbul sufletului , gustam roua timpului uneori. Nu poti invata cand drumurile tale inca cern visele. Iubirea e ca marea, are nevoie de infinit.

Sunt aici. Lucrez, sunt inconjurata de hartii, de carti...
Miroase a noapte de noiembrie
si ma trage de mana Luna.
Daca as avea mai mult curaj as incuia timpul si as fugi la marea marilor.
Imi sunt oare bratele goale curajul de-a ramane ?
Stelele ma amesteca si ma bea cerul sufletului.
Astazi paginile mele danseaza menuet.
Oare cum ai putea sa scrii despre moarte daca nu murind ?

Ultimul om

Multumiri http://pandutzu.com/

Shine on me

Vezi mai multe video din Muzica

Intre simbolism si ingerii lui Rilke

Intotdeauna eu am dansat medieval. Povestea imi sprijinea ingrata varsta, julindu-mi zilele cu care urcam pe varfuri chiar si Cheile Turzii. Aripa de liliac in sanii fecioarei ce eram, purta - spuneau cataratorii - , noroc. Ma scufundam in urma Ielelor in larg pana cand simteam inima marii in piept. Mama, tatal meu, Tina, Pica, Pisto, n-au dormit de cateva ori pentru alegerile mele, insa adevarata libertate a fost responsabilitatea enorma pe care a trebuit sa mi-o asum. Astazi mi-e dor de ei. Lin, viata mea leagana Somesul si seamana cu dealurile Clujului pe care le cunoaste fiecare ruga de-a mea. Ochii mamei nu imi spun ca de atatea ori : lasa instinctul si hai sa ne gandim impreuna, iar eu risipitoare, sa-mi strig libertatea si sa nu fac niciodata cum sugera ea. Tatal meu nu mai este sa imi interzica ceva si nici sa imi vorbeasca despre prapastia dintre ce trebuie sa fac si de ce trebuie sa fac...Am inteles intre timp si eu cum grecii credeau in caracterul divin al frumusetii in timp ce evreii credeau in frumusetea caracterului divin. Ii infruntam intelepciunea si cei doi metri pe care ii avea, cu pletele mele blonde pana la talie, cu un cuvant care-i mai cucerea ingaduinta si poate cu privirea bunicului meu. Sau poate ca de la el am privirea, fara sa vad inca. Morile mele aveau in departari curajul prematur de a alege inainte de a sti ce inseamna izgonirea. Orgoliile mele au taiat destinul in zeci de pagini, am inceput si am parasit fara mila drumuri atat de diferite in dimineti care-mi ardeau pe rugul nerabdarii dreptul la declin. Sa ma descopar, sa ma gasesc, sa ii gasesc in mine pe toti oamenii pe care ii simteam in pamanturile din care am venit. Sunt un colectionar, un colectionar de lut, ma uit de afara in vitrina vietii mele si uneori nu stiu sa uit , nu am invatat inca sa raman. M-am plimbat mult si am fotografiat Bucurestiul de care ei ii este atat de dor. Tina iubeste cel mai mult lalelele si primavara asta i-a dat alei intregi colorate din ele cum nu am vazut niciodata. Parca primavara asta e a ei, miroase a ea. Si parfumul ma duce cu sufletul in lumea calugarilor albi in care ea m-a dus prima oara. Poate ca de la ea pentru mine parfumul e remediu. O magie, nu simbol, nu estetica. Legenda care atribuie unul din cele mai vechi parfumuri Caterinei de Medici de la ea o stiu cand am vazut prima oara Santa Maria Novella. Sufletul meu se pregateste de zbor mi-a spus privind "Adoratia magilor". Ea a avut curajul s-o faca dar eu nu stiu sa vorbesc despre simtiri. Mai e un om pe pamant. Si as vrea sa iau timpul, macar acum, sa-l arunc peste gardul zilelor ce ne-au fost. Si ea sa stea. Lumina e atat de reala acum cand scriu. Incurabil an, cat impresionism e in aprilie...

Sa stii...

Asculta mai multe audio Divertisment

Clape de cer

Parca dimineata asta ma prinde din urma.
De maine.
Intr-o sarata asteptare, tandretea lui mai miroase tot a mare
si-mi rascoleste tarmul inimii.
Chemarea marii cu sufletul rasaritului, imi mangaie mainile.
Pentru ruga de ieri.

La Vama Veche

-Ce-ti doresti azi de ziua ta ?
-Sa mergem la mare, mami, mi-e dor de mare.

Tom and Jerry si dominicanii

-Mami, care-i San Pietro ?
-De ce vrei sa stii asta ?
-Pentru ca el ii spune lui Tom, atunci cand Tom ajunge sus, ca mai are o ora...