Tuesday, July 6

6 iulie

La a doua formare a mea, pe care am inceput-o acum multi ani, am desenat o straduta si o sanie. Si pe tata. In patratul in care trebuia sa scriu ce nu vreau sa am de la ei, eu am scris departarea. Departarea? M-a intrebat Iolanda si mi-a desenat cu degetul pe podea, in mijlocul cercului pe marginea caruia stateam, o stea. Face gestul asta de cand eram un copil. E ca o taina a noastra. Si fiecare taina e o mare responsabilitate. Daca nu incepi in tine nu ai ce sa cauti pe canapeaua ingaduintei, asa ca m-am ridicat de pe scaun desi nu simteam nevoia sa vorbesc si mi-am definit dorul.
As vrea sa-mi dau atata timp cat sa fac o tarta cu cirese si as mai vrea sa am timp sa stau cu ochii inchisi intr-un leagan verde. N-am avut...si alti ani cu miros de nisip si iulie au trecut intre timp. Apoi au venit alti ani, ani cu dor de tata. Inca de la miezul noptii, lumanari la ferestre am aprins si desi am timp, tata nu mai e. Astazi miros mainile mele a cirese, aburii tartei pe care am scos-o din cuptor imbratiseaza departarea. Dar cred ca e a mea, nu a lor. Fata de fiul meu. Pe strazile lumii, in gradinile linistii, in parcuri cu pini, in spatele portilor lui Luciano Mugnaini, dupa perdele artizanale, in dans de clipe blonde, in suspin de vant, n-am stat inca niciodata cu ochii inchisi. Mi-as fi dat timp dar leaganul meu verde astepta. Si imi amintesc cum am coborat intr-o primavara pe jos de la San Miniato al Monte pentru ca pe strada unde a locuit Ceaikovski zarisem din masina ceva verde intr-o curte. Erau doar perdelele...si fluturau a zbor. Zidurile orasului imi tot aratau dealurile si a lui nu stiu unde sa raman inca ma tinea cu ochii deschisi.
Vara asta am visat un leagan, verde. Intr-o gradina. Poate ca e timpul tata...

10 comments:

H e r a. said...

Acolo.
e dorul
e un monstru sacru..
si bratele lui te tin strans..
iar sufletul te vegheaza..
desi a plecat tu sti prea bine ca e cu tine tot timpul..
pentru ca el e timpul

Te imbratisez din suflet draga Anna.

Anna said...

Da,Hera...
iti multumesc foarte mult.

adriana said...

multumesc...si multumesc...chiar imi parea rau sa nu iti citesc blogul...

cand ma apuca si pe mine dorul, imi tai unghile scurt de tot si imi privesc degetele de la maini ...seamana ca 10 picaturi de apa cu degetele tatalui meu

adriana said...

Am pus semn de carte la pagina lunii iunie 2008; citesc si citesc si ma tot intreb daca este o posibilitate cat de mica sa ne fi intalnit cu vreo 25 de ani in urma, pe la cenaclul Sagetatorul...e posibil?

Anna said...

Adriana, eu trebuie sa iti multumesc. Prin tine invat ce inseamna smerenia. Acolo nu e posibil. Dar cand imi privesc mainile tot in tatal meu imi bate inima.

adriana said...

Draga mea, poti invata cate ceva de la mine dar despre smerenie cu siguranta trebuie sa cauti in alta parte pentru ca si eu tanjesc dupa ea. Daca o aveam, ma multumeam doar cu atat.

Banuiam eu ca nu ne-am intalnit...intuiesc niste ani intre zilele noastre de nastere dar indiferent de numarul lor observ si ca avem suflete tinere amandoua...mai cred ca au intrat in lumea asta cam in acelasi anotimp daca nu chiar in aceeasi luna...eu iarna...tu?

adriana said...

Anna: esti nascuta vara si sigur ai ochii de culoarea cerului senin.

Nu sunt buna dar imi doresc sa devin; exersez.

Cand eram mica, imi doream sa fiu desteapta; prin adolescenta am adaugat si dorinta de a fi frumoasa. Nu sunt nici desteapta si nici frumoasa (asa cum vedeam eu frumusertea la varsta aceea). Tot ce imi doresc acum este sa fiu doar buna. Pana la batranete sper sa reusesc.

Anna said...

Asa-i. Am. De n-ar fi si gri de atatea ori, ce senin m-ar topi...

adriana said...

cred ca te-am vazut azi, pe undeva pe net...plecand de la un link.....bateau spre gri in acea fotografie... daca erai tu ce din poza

am mai citit un an ...2008...am furat ceva si la mine pe blog...daca te superi pun la loc, dar sunt convinsa ca nu te vei supara

te astept aici, apropae de Cluj..doar virtual eu; tu poate ai timp si ajungi

http://adriana-doarpoze.blogspot.com/2009/05/din-casa-direct-in-rai.html

adriana said...

Imi este tare rusine...ieri am scris pe blog: De cateva zile citesc o carte pe un blog: amintiri, poezie, jurnal uneori; ca pe orice carte, mai intai am rasfoit-o. Apoi am pornit cu inceputul si inaintand spre ziua curenta am ajuns azi la 30 de bani...bine ca nu am scrisun blog pe care l-am descoperit de curand...rasfoind azi anul 2009 si regasindu-mi comentariile am fost uimita cum de am uitat ceva atat de aproape de sufletul meu...ma bucur de regasire..am pus semn la inceputul lui 2010; revin luni