Wednesday, December 31

2008

Sunt in prag de stea. Recitesc ce am scris aici. Anul acesta am reusit sa ridic fundatia. Am vazut cativa copaci ai lumii. Anul acesta fiul meu a inceput inotul. Am citit in fiecare saptamana o carte. Nu am reusit sa dau atat cat am primit de la oameni. Am intalnit iar frumusetea si le multumesc celor care au venit in viata mea. Ii multumesc si lui Dumnezeu ca mi-a pus in palme alte maini pe care le-am strans chiar daca nu le-am vazut inca...decat cu inima. Te-am iertat anul asta pentru prima oara. Anul acesta m-a strans in brate Dumnezeu. A meritat sa aman Franta.
La multi ani !

Wednesday, December 24

Binecuvantati sa fiti cu totii cu sfanta nastere a lui Isus Cristos! Binecuvantata sa va fie casa cu lumina iubirii! Inima sa va fie senina si privirile sa va fie in pace ! O sa cant astazi aici, printre lacrimi in mod sigur, aici unde fara speranta, ne-am transforma in statui. O sa-i colind astazi pe oamenii care lupta pentru viata cu toate colindele pe care le stiu. Voua, colinda pe care o iubea mama mea:
"...
El vine in leagan verde
De ingerasi purtat
Sa spele lumea toata
De rau si de pacat.
La fiecare casa
Se-aud colindatori
Colinda lor frumoasa
Rasuna pana-n zori.
Veniti crestini degraba
Si aduceti-i prinos
Si faceti loc in casa
Micutului Cristos. "
Va imbratisez cu dragoste si va multumesc pentru tot ce mi-ati daruit.

Friday, December 19

Un tir m-a impins,am trecut pe celalalt... sens,am intrat departe printre copaci,departe...
Traiesc.
N-am uitat Du de promisiunea facuta.

Thursday, December 4

pune tu un titlu

aici am fost eu si cu Du.

Wednesday, December 3

aproape de Dumnezeu

Aseara a fost o alta clipa minunata din viata mea, a fost superb.
M-am intors la rasarit acasa, cu ochii plini de fericire.
Va multumesc voua, cei care ati facut ca aceasta clipa sa ma inalte.
Aseara am atins iar norii.
Aseara am salvat un om. De indiferenta.

Sunday, November 30

raspuns

Toamna mea? Toamna verde, eu nu am toamna. Daca as avea, marea ar fi portocalie.


Cheia o are doar Ulise, cand o aud mi se face frig. Intotdeauna ma saruta dupa alta teribila lupta cu morile lumii, fara sa ma priveasca sau sa-mi vorbeasca. Mereu imi spune ca-i mor cuvintele si genele in buzele mele. Mereu imi spune ca bea din mine lumina si-i spala mangaierea mea umbrele. Si dupa ce ma aduna de pe paturi si vise, dupa ce ma rascoleste cu genunchii lui plecati, dupa ce imi da intreaga privire, printre gene sarate si albastre...
dimineata in camera miroase a el, miroase a mare.

noiembrie, 30

La multi ani intaiului chemat. Binecuvantati sa fie cei care ii poarta numele. Dumnezeu sa le ocroteasca visele, sufletul, casa si tot ce iubesc.

Thursday, November 27

multumesc

http://casandramoraite.blogspot.com/2008/11/cum-e-turcu.html

Wednesday, November 26

ca sa nu te mai ratacesti

De cateva zile iarna s-a cuibarit bine in pielea mea, mi-e frig tot timpul. Simt nevoia de culori, de asta am schimbat tabloul. Privindu-ma acum , genele incep sa mi se topeasca, mi-e mai Soare asa. Din ce am gasit asta mi se potriveste. Mi-am colorat si casa in culorile de aici.

Tuesday, November 25

20 de ani

A venit iarna. Si frigul asta ma doboara. Pielea mea are nevoie de Soare, de nisip si de mare. Cata nevoie as avea de tine.
Ore curg pe langa gandurile mele, o ora am condus aseara doar cativa km, in dreapta mea la fel de incet se deplasa un autobuz spre Muncii. Si in autobuz un chip pe care il vedeam prima oara imi facea semne cu mana...din vara. Sigur venea de acolo dupa cum ma privea, zambindu-mi.
Am parcat si m-am grabit spre intrarea in Decebal cand in spatele meu alergand, chipul din autobuz m-a oprit.
-Te rog stai putin, te rog...

Saturday, November 22

La multi ani

inchei primul an din viata ta. Fii binecuvantat Antonio !

Friday, November 21

Tuesday, November 18

si tu...

Am coborat din masina si mi-am schimbat incaltamintea. Am lasat masina pe marginea drumului si am parasit carosabilul. Verdele parea un covor moale, pasii mei pluteau parca tot mai departe. Zaream drumul, inca il zaream. O liniste fantastica ma naucea. M-am lasat in seama verdelui. A fost incredibil. Nu mai zaream nimic. Doar camp. Am stat asa fara sa stiu cat. Astazi a fost un cer superb. Pamantul, eu, cerul si verdele.

Monday, November 17

ora zero

Arata-mi ce nu pot spune milioane de cuvinte.

Tuesday, November 11

La multi ani

unbemerkenswert...
aus dieser Welt heraus

Sunday, November 9

cer de noiembrie

de-as putea...
de-as putea sa te cred.

Friday, November 7

unde-s parintii?

Daca n-a venit iarna, sigur e dupa colt. Mi-au inghetat mainile si n-as spune decat atat : "incalzeste-mi mainile " La frufru astazi pe la ora 12 au intrat patru copii, aveau 8-9 ani cel mult, cu bonele presupun. Unul era deja supraponderal si isi punea zahar in sucul de portocale.

Wednesday, November 5

1,0 Litre Jack Daniel's

"Maybe I, maybe you
Can make a change to the world
We're reaching out for a soul
That's kind of lost in the dark
Maybe I, maybe you
Can find the key to the stars
To catch the spirit of hope
To save one hopeless heart
You look up to the sky
With all those questions in mind
All you need is to hear
The voice of your heart
In a world full of pain
Someone's calling your name
Why don't we make if true
Maybe I, maybe you
Maybe I, maybe you
Are just dreaming sometimes
But the world would be cold
Without dreamers like you
Maybe I, maybe you
Are just soldiers of love
Born to carry the flame
Bringin' light to the dark
You look up to the sky
With all those questions in mind
All you need is to hear
The voice of your heart
In a world full of pain
Someone's calling your name
Why don't we make if true
Maybe I, maybe you"

Monday, November 3

luminatie




M-a luminat si pe mine odata cu ei aceasta zi de noiembrie. Dealul era plin de lumini si suflete frumoase vegheau pacea lumii. Mi-am amintit diminetile cand ii auzeam pe ai mei fredonand in baie.

Saturday, November 1

Tuesday, October 28

Drumul Taberei

Nu , nu trec...dupa doua ore de asteptare un politist imi face semn sa ma opresc. Privesc in departare, tiruri si un cer de toamna, In fata mea, oprit, alt tir si langa roata ceva. Nu reusesc sa vad exact ce. Multa politie, unul din politisti priveste mereu roata. Ma uit si eu iar la roata. Oare ce e acolo, un catel? Ma uit iar la cer, e toamna...am obosit de cand stam blocati toti acolo. Inapoi e imposibil, inainte e infernal. Politistul priveste mereu roata. Ce e langa roata aia, deschid geamul. Langa roata e un caine, sau ce? Pare un cap, e un om? Da, e un om, un om calcat de tirul din fata mea. Zace acolo. Urmatoarele douazeci de minute sunt grele, sunt prima masina si privesc omul de pe asfalt.
Ti-am spus, moartea e singurul amanunt ireversibil.

love you

when

"...you try your best, but you don't succeed
When you get what you want, but not what you need
When you feel so tired, but you can't sleep
Stuck in reverse ...
And high up above or down below
When you're too in love to let it go
But if you never try you'll never know
Just what you're worth ...
And I will "

Wednesday, October 15

in tine cad

visele mele in genunchi
si hergheliile toamnei din noi doi.

din mine cad fructele

in bratele si zambetul fiului meu.

Saturday, October 11

fara

E toamna. M-am intors acum de pe strazile orasului. Cu geamul deschis, m-am plimbat doua ore privind copacii, bucurandu-ma de culorile desenate in frunzele lor. Respira toamna in Bucuresti. Iubesc acest oras. Seamana cu mine, noaptea parca e altul. Priveste copacii tristete, ei iti arata intotdeauna unde sunt bratele mele.

Wednesday, October 8

La multi ani tie, rodie

cu zambetul pianistului cu tot.

Monday, October 6

Monday, September 29

...

am stat o ora in magazin si m-am intors acasa doar cu o cutie.Rosie.O gasesti pe masa rotunda.E ce am fost in stare eu sa gasesc tarziu, in tot magazinul.Twinings English breakfast tea.Urca in carusel si vino.Ia-ti cheia la tine ca eu nu sunt.O sa-ti arat insa dimineata din tine.Hai sa bei ceai in odaia mea.O sa fii tu, copacul, pianul si ceaiul. Ai te rog grija, daca vrei sa deschizi geamul trebuie sa-i primesti si pe ei, ca asa i-am obisnuit.Am uitat sa-ti spun, am mai plantat trei si sunt 97 de copaci dupa ferestre.Te invata ei cea mai frumoasa liniste a lumii.

Friday, September 26

acord

Am visat ceva incredibil de frumos.L-as putea povesti visul meu daca as putea desena mainile tale cautand vise in pianul din mansarda. In partea de sus din visul meu era regasirea ta, in vitraliile din tine insuti...in partea de mijloc sarutarile tale innebuneau orizontul si, in pamantul visului meu rascoleai dureros totul cu o disperare bizara. Cine esti oare, vis nebun?

Wednesday, September 17

septembrie

Maine,maine mergem impreuna cu el pe corole, pe ultimul drum. Nu mai suport tacerea, ma sufoca. Am nevoie de tine. Dar tac si privesc pamantul ud de atata ploaie. Nu mai vad nici norii. Unde esti?

Tuesday, September 16

...

Mi-e atat de dor de tine, nu mai stiu sa te strig.
Cad in genunchi pe drumul pe care ma tot indepartez.
Nu-ti fie intuneric gene sarate, te-am iertat.

m-am rugat pentru sufletul tau prietene

Zona i-a fost fatala lui Adi, stiu ce era in sufletul ei.
Am trecut si eu prin asta atunci cand s-a stins Lae.
Pasari albe pluteau deasupra capelei.
Mi se impleticeau picioarele.
Si palmele.

Monday, September 15

m-am intors

Dupa ce mi-a tinut tamplele in palme, intr-un leagan agatat de toate dealurile drumului pana la Cluj, Dumnezeu m-a leganat vise in sir. Am retrait in pragul catedralei, ruga soptita ca o mare taina, la miez de noapte. Acolo se rugau ai mei de fiecare data cand treceau in oras cumpana anilor...mergeam si eu copil fiind cu ei. Am fost si la Blaj si m-am plimbat prin campia in care visa Lae sa-si plimbe in brate mireasa.

Friday, September 12

Oh...

Nu trebuia decat sa-ti cobori genele si ai fi simtit in aer parfumul meu.

Thursday, September 11

Stii?

Mi-e dor de tine mama. Sunt acolo unde m-ai lasat, la capatul lumii.

Wednesday, September 10

1982

anul cel mai frumos din viata mea.


si peste decenii...


Am avut un tata care asculta si avea asa ceva pe vremea aceea, am crescut si am invatat sa dansez si pe muzica asta.M-am intrebat mereu ce e in sufletul lui Brian May.Mie,mi-a fost sadita in inima nemarginita fericire si am stiut tarziu cat de norocoasa am fost.Prietene,daca oamenii pe care ii iubesti sunt inca aici, fii fericit, du-te si spune-le azi ceea ce iti va fi greu sa le spui cand nu vor mai fi.
Cred ca singurul lucru care ti se intampla ireversibil, imuabil in viata...e moartea.

tristete

Nu-mi place dimineata asta, alerg mecanic de cateva zile. O sa plec la Cluj, am nevoie sa stau si sa vorbesc cu tatal meu. El pe muteste si eu cu ochii lipiti de orasul in care "pasii lui Blaga pe strazi se aud".

Tuesday, September 9

bizar

M-am trezit brusc, ca si cum cineva m-ar striga...ca o aripa la fereastra.De putine ori in jocul meu nu te aflam printre stele, in noapte. Astazi nu mai esti speranta...Sau eu nu mai reusesc sa te simt. Ploua in fereastra mea, a venit toamna.

Monday, September 8

vise

Nu mai stiu in ce an eram cand am vazut filmul asta cu Andreea. Parca la Studio.Ne-am plimbat din Magheru pana la ea in "grajdurile regale" pe jos fara sa vorbim, deloc...apoi, in fata facultatii ei, tot fara cuvinte, ne-am facut doar un gest cu mana si eu am luat troleul pana in Drumul Taberei. Mi-e dor de tata, astazi e ziua in care a venit pe lume tatal meu. Si tata stia sa vorbeasca asa, tacand...Dansez de cand aveam 6 ani, astazi am dansat mult, sa uit, sa fug. Ma doare piciorul. Mi-e dor de speranta.

Wednesday, September 3

30 de bani

Oras de provincie.Iau in graba ceva si ma indrept spre casa.
-163.
Intind banii.
-Nu am sa dau rest, nu aveti marunt? Si vanzatoarea imi arata cu degetul in portofelul meu ca am.
-Nu am decat 160.
-Pai si, 3000 de unde sa-i iau, sa-i pun eu ?
-O secunda va rog, vorbiti de banii aceia micuti, de cei 3 bani?
-Nu sunt trei bani, sunt 30 DE BANI!
Nu o mai aud, sunt pusa in incurcatura de tonul ei.
Langa casa, o femeie simpla se uita la mine. Se apropie si imi intinde in palma ei trei banuti.Nu stiu ce sa fac, sa ies si sa renunt la tot sau sa iau cei 30 de bani de la acea femeie.Ii iau si ies in graba dupa ea.
-Doamna, aveti copii?
-Da, am, o fata de 8 ani , un baiat de 17 ani si un baietel de 3 ani.
-Frumos, vreau sa va rasplatesc bunatatea.
-Nu e nevoie.
-Ba da, sigur ca e.Deschid masina si arunc o privire in jur.Ce as putea sa-i dau? Am o umbrela transparenta , noua.Mai am o masina pentru fiul meu, ar fi buna pentru fiul ei mic si mai am cateva maruntisuri.Iau tot ce pot da si i le pun intr-o plasa.
Se uita la mine si nu stie ce sa faca nici ea.Realizez ca tot ce sunt ii datorez mamei.Ea m-a invatat mereu ca nu e importanta femeia care nu a putut sa-mi dea, ca nu ea va fi memoria mea, ci aceasta femeie care a reusit sa-si pastreze seninul.
Un tanar abia iesit din licenta isi aprinde o tigara si ma cerceteaza pe furis.Privesc fumul ei si ma gandesc cat de important este sa dai ceva in viata asta oricui.Si ma gandesc mereu, iar si iar, ca n-o sa am timp sa dau oamenilor atat cat am primit eu de la ei.

stii unde?


Apusul asta l-am prins in timp ce conduceam duminica spre oras. Mai faceam si altceva atunci, ma gandeam la gratitudinea ta. Eu nu prea stiu ce e cu toamna, cum nu stiu ce e cu apusurile, iubesc tare ploile ei si ma pierd ore pe strazile orasului cand vin. Toamna l-a adus pe lume pe tatal meu si pe multi alti oameni dragi mie, mercurienii. Pentru mine toamna are multa tristete si neputinta, simt toamna deseori in toti oamenii care imi vorbesc despre cum se pregatesc pentru propria lor moarte. Daca inchid ochii vad casa ei si cum aseza fiecare mar, o vad pe ea, blanda si atat de frumoasa cum imi spunea in timp ce aseza merele, rand pe rand in linii fascinante, poezii din colectia "cele mai frumoase". Mi-e dor de Breaza si de toamna de acolo.

Sunday, August 31

Toamna in Vama

E dimineata, prin frigul care-mi face dor dureros de imbratisarea ta, aburii cafelei par cel mai palpabil amanunt in ultima zi de august.

Saturday, August 30

Vama Veche


Miroase a septembrie, marea e de vis. Privesc norii si vantul suspina prin pielea mea. Topeste-ma Soare in inima ta...

Friday, August 29

lumini

Simt ca infinitul incepe in inima mea. In spatele viselor, e Dumnezeu. Azi ai simtit ? Cu ropot de toamna-mi curata visele Dumnezeu, lumina din ochii lui le inveleste, ma leagana cu cerul Dumnezeu. Marea, e in gene si ele ma iau in brate uneori.
Lasa fereastra deschisa, ingerul iti va spune unde e copacul cel mai frumos de pe pamant.

Wednesday, August 27

zbor cu fiul meu

"toamnei verzi"

Ai fost uneori zambetul pe care mi-am sprijinit fruntea. Stiai? Fara sa stii , mi-ai daruit uneori ceva incomensurabil. Esti un om bun, esti o fata minunata. Iti multumesc.

Thursday, August 21

Vama

E liniste.
Ma bucur de marea marilor si invat sa tac.

Tuesday, August 19

Fara titlu

Nu am laptop de cateva zile, in jurul meu e plin de laptopuri, asa ca am acum in brate unul care este prea mare pentru mine, am vrut doar sa termin o idee, cu 65-ul meu scriu foarte greu...Nu ma descurc cu tehnologia asta, nu am facut-o niciodata, eu scriu cel mai bine la masina mea de scris, n-o am cu mine. Astazi am vazut delfini in Vama Veche si mi-am amintit un dialog. Il intrebam de ce spune ca stilul ala e 'delfin' si el imi spunea sa-l privesc de foarte departe si sa vad ca este exact ca un delfin si apoi, daca sunt atenta, o sa vad ca nici delfinul nu respira sub apa...Il priveam asa, de departe si il intrebam cand revenea pe mal plin de sare in ochii lui albastri ca cerul, daca o sa fac si eu ca el intr-o zi. Si el ma privea ganditor si imi raspundea : cu siguranta ...mi-am amintit de tata astazi si intotdeauna cand o fac ma impresoara un gol imens. Am probleme cu speranta de fiecare data cand ma gandesc la tata.Si...Marea, ca de obicei, inchide ochii cand e vorba despre el, despre tatal meu.

Sunday, August 17

duminica si zambetul lui Ovidiu.

Am fost la bisericuta lui Petru si Pavel, am mancat raci si am adormit doua ore pe nisip, in Vama.

spre dimineata

Strada e pustie. Cobor langa mare. Bulgari ireali invelesc Luna. Mult mai departe, spre dig, un foc. " De ce stai aici singura?".. "Nu sunt singura, sunt cu marea. Si apoi, astept..." "Aha, bine. Daca vrei, vino langa noi"."Multumesc..." Baiatul cu buclele rebele a plecat. Iti aud pasii Ulise...zgomotul lor ma ia in brate din departari.

Friday, August 15

mai e

gura ta si a mea se vor preface intr-o scoica..ea va lasa marii, perla rasaritului din noi : limbile noastre.

Thursday, August 14

violin

Azi am fost trista. Si nu vreau sa-mi explic fenomenele mele psihice si nu vreau sa cercetez ce se intampla in inconstient si in ce relatii ar fi cu constientul meu. Cred ca mi-e.. E normal sa-mi fie, am strans mult timp in mainile mele, ti l-as pune intr-un cos sa ti-l trimit cu tot ce mai vrei tu din ce as putea eu sa mai rasar. Dimineata pe Catargiu mirosea a iarba taiata. Sa-ti pun si iarba aia in cos, sa-ti fac verzi si frumoase drumurile toate. Du-te unde vrei tristete.

Wednesday, August 13

hai




Cred ca e unul din cele mai frumoase cuvinte. Iti multumesc mult.

13 - ziua mea norocoasa

Din sens opus imi apare in fata un jeep. Nu am unde sa trag de volan, in dreapta mea e o prapastie, in stanga sunt masini. Frana mea parca e in reluare. Pentru o bucata de cer sunt atemporala. Vad zambetul fiului meu. Si te vad pe tine Baby cum stai privind marea si ma astepti...nu mai vad decat genele tale. Atat, genele tale. Realizez apoi ca genele tale se prelungesc in ale mele si Soarele incearca sa intre printre ele, inchisesem ochii. Cobor din masina si soferul statea langa masina aplecat cu mainile sprijinite pe genunchi, cu capul in pamant. Intre bara lui si masina mea cred ca erau 3 cm. M-a luat in brate si a inceput sa planga.

incredibil

Stateam pe malul marii si privind in larg , te-am strigat in gand. Exact in fata mea a inceput sa pluteasca un pescarus. M-am ridicat si m-am apropiat de el tot mai mult. Nu a zburat, statea langa mine si cauta, tot cauta..in palma mea.
Pe urma am ras cand ma gandeam cat de copil sunt, si m-am intors pe nisip.
Am inchis ochii si langa mana mea am simtit o apropiere. Mi-am ridicat doar genele, langa degetele mainii mele stangi era o pasare.

Tuesday, August 12

u

Am primit astazi un l de lapte de la un copil. M-a emotionat gestul lui foarte mult. Am venit cu cutia acasa si asta fac acum, beau lapte. Astept weekend-ul, sa ma duc pe malul marii. Sa ascult muzica frumoasa la rasarit si sa beau o cafea intr-o cana maro, sa stau cu picioarele goale in nisip si sa ma vindec de toata durerea oamenilor din jurul meu. Am nevoie de o vacanta, chiar am nevoie. Poate ma urc in primul avion si o sa plec.

Sunday, August 10

Sunt

In Vama.


A plouat superb. Am fire de nisip in telefonul pe care tastez si sarea marii peste tot, pielea mea miroase a vant, irisii mei imi mangaie talpile . Pe buzele mele sunt pecetluite bataile inimii...

Friday, August 8

marea in Vama veche

Am fost si eu la mare in weekend. Marcovicii nu mai sunt, casa lor nu mai stiu cum miroase de multi ani. Nici Oltea nu mai este, nu mai sunt nici caii lui Liti in tablourile lui galbene. Chiar pustie nu e plaja mea, oamenii care vin pe acolo insa-s foarte cuminti si eu sunt fericita. Ma culc pe nisip, cu ochii spre ea intotdeauna si marea imi spala palmele, valurile imi duc si aduc povestile ei printre degete. In mainile mele sta tot sufletul meu, simt ca renasc astfel prin ea. Stau ore in sir acolo si nu stiu ca exista timp.Cand privesc marea, simt eternitatea si simt ca viata mea face parte din ea.E o taina pe care cred ca n-am reusit s-o impartasesc cu vreun om de pe planeta. Ea e marea mea, n-o dau pe nici o mare din lume, fiindca ea e marea marilor.
...era o rulota magica unde se asculta muzica buna, in care ma mai inghesuiam si eu uneori cu barbosi cu fete arse de Soare si femei sirene parca de atata mare si vara si liniste...Treceau soldatii seara, si atunci se sufla in lampa si se opreau benzile.Mergeai pe jos pana la santier, cumparai de la pescari cornete din care mancai miros de mare amestecata cu alge.
Era un loc uitat de lume, cu Dumnezeu, Soarele si totul intreg, uimit, fericit.
Mai e Ovidiu care mai face cafeaua la fel si mai e inca un colt de paradis
e la mine in suflet si in marea care nu moare niciodata.

Monday, August 4

just hold me

http://www.youtube.com/watch?v=Qklyc4y0FWc&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=xcTfq5ia2OQ&NR=1
http://www.youtube.com/watch?v=dP_7tAM7RQ0&feature=related

mare, tu...

Stateau amandoi jos, foarte aproape de mal. Marea cu valurile ei le impletea trupurile. Ea statea in spatele lui si il incolacea cu mainile si cu genunchii. El statea in incolacirea ei, sanii ei ii mangaiau spatele, parul lui uda barbia ei. Erau incredibil de frumosi. Pe nisip, in mare, goi. Ma uitam la ei de departe. Mi-am acoperit pleoapele cu podul palmei - asa cum faceam copil fiind cand imi spuneam in gand " vino"... si aproape intotdeauna apareai - , dar acum nu am vrut sa deschid ochii. Era un joc, credeam de fiecare data in el. Am privit marea, erau valuri mari ...Nu era nimeni in larg, doar tu ai fi putut sa fii, tata!Privirea mi-a urcat in cer si am vazut pasari zburand deasupra mea, apoi mi-a cazut pe dig. Pe unde sa mai vii? Au trecut ani, poate si mai mult. M-am gandit ca peste acelasi numar de ani, plaja nu cred ca va mai fi.

Monday, July 28

...

http://www.youtube.com/watch?v=c6SreNgKpac

da-mi mainile inapoi, rugaciune

de ce toata lumea vede in mine Phoenix, de ce sa fiu eu mereu pasarea asta?
Fii tu , o singura seara pe pamant, fii tu Phoenixul meu.
Mainile daca poti, lasa-mi-le, sa ma duca odata in brate spre cer.

India?


Sunt departe. Nu mai am cuvinte. Am avut sentimentul ca il vad ultima data. E atat de bolnav. Mi-e frica, atat de frica. Phoinix de sunt, astazi mor din nou.

Tuesday, July 22

of, marea mea..

M-am plictisit de mine insami.
Miroase a toamna.

Monday, July 21

un tata singur

Astazi a fost zi foarte grea. M-am intors, m-am aruncat intr-o baie fierbinte, mi-am facut un ceai si am stat in fotoliu cu ochii inchisi, leganandu-ma. Nu reusesc sa plang, din nefericire. L-au salvat desi el a vrut sa moara. Cand am ajuns eu copacul avea inca urmele lui. Pana a venit ea, oamenii au taiat creanga, a fost tot ce au putut ei sa faca.

raspuns

Exitus - 21 iunie
Moartea.
O primesti intr-o dimineata
pe stomacul gol,
Intr-o zi cand te-au imbolnavit intrebarile.
O iei din doua-n doua ore
zile in sir
sau ani in siruri goale.
Intre timp devine cronica si
nu te mai vindeci niciodata.
Ati privit vreodata
ore intregi trupul cuiva gol,
ati strans in brate un om gol?
ati atins vreodata pielea unui om gol?
Ati auzit strigatul din el fara glas?
A curs in palmele voastre sangele lui?
I-ati strans pletele de pe asfalt?
I-ati spalat buclele pline de sange?
A plans in voi fara lacrimi
dorul ireversibil?
Ce raspuns ati gasit ?
Iesiti in fata,
Ascult,
vreau sa tin minte..

Saturday, July 19

hai la mare

Luminile astea..
mirosul algelor
si umbrele din spatele viselor
genele,
mainile,
vantul,
valurile
si digul...

Tuesday, July 15

signs

Foarte multi cai am intalnit astazi. N-am vazut niciodata atatia. Cateva sute de m , pe un drum prafuit, am fost insotita de multe pasari. Apoi, o pasare albastra, tare ciudata, mi-a taiat calea si aripile au atins partea stanga a masinii, nu s-a intamplat nimic cu ea, doar eu m-am speriat putin. Toata ziua am avut un sentiment ciudat. Spre seara, am evitat un pui de catel mic si ratacit. In spatele meu a mers mult timp o masina de Sibiu...nu l-a putut evita si l-a omorat. Ma uitam in oglinda si mi-au dat lacrimile. Soferul era naucit, pieduse putin directia si a oprit . Am oprit si eu. Si m-am intors.
Nu stiu de ce oprise, era departe de caine, dar statea si privea in gol.

Monday, July 14

ce inseamna dor?

In dimineata asta am inteles ceva.

Sunday, July 13

dorul meu, tu...





alinta-ma cu genele tale,
mangaie-ma sa simt ca traiesc.

pasari

Sunt foarte fericita, m-a sunat Bebe. Si-a sustinut teza ieri.

Sunday, July 6

6 iulie

Imi amintesc acel telefon, era dimineata, o dimineata superba. Stabilisem o intalnire importanta la 100 km de oras. Acelasi oras, in care peste putin timp aveam sa vad cand m-am intors de pe dig intr-o duminica, cel mai frumos curcubeu din viata mea... Am iesit din masina si m-am asezat pe o bordura nu stiu cat timp.
-A murit tatal dumneavoastra, l-a gasit un copil, probabil alerga. Era plin de furnici.
-E o confuzie.
Imi amintesc si ce am reusit sa articulez. Cateva ore am stat sa vina prietenii mei sa ma ia, nu eram in stare sa conduc. Ma uit la fratele meu. Seamana tot mai mult cu tata. Cu mine.
Alerg in fiecare dimineata. Ma vad uneori cu codite, asa cum eram cand alergam cu tatal meu.
Tati, dragul meu...unde esti?

Saturday, July 5

raportari

Soldatul zambea si eu ma gandeam la bocancii lui...38 de grade. Mi-am amintit brusc ce gust aveau buzele in permisiile TR, il priveam si ma gandeam ca toti soldatii sunt frumosi. Mi-a aratat pe unde s-o iau si praful, Soarele fierbinte, ma ameteau. Totul era ars in jur. Am parcat asa cum imi spusese el si am coborat. Mi-am lasat rochia, pantofii si cheile in nisip si am privit Dunarea, am privit-o de departe cum spunea vulpea din Micul Print. Nu semana cu Dunarea pe care o vazusem cu tata de atatea ori. Nici cu Dunarea de la Braila sau cu Dunarea din drumul spre mare in care arunc in fiecare an un banut. Nisipul era fin si Dunarea calda, calma, incredibil de frumoasa. Mi se parea ireala.
Si totusi, Dunarea asta duce la mare...

Tuesday, July 1

Esti?

Alexia a implinit 4 ani si am fost invitati si noi la petrecere.
Au intrebat-o ce isi doreste.
-Un delfin , a raspuns.

Sunday, June 22

fata Morgana

'mereu de atunci la fereastra
bentita o tot astept
ea vine odata cu fata
ce-aduce Soare in piept...'

Friday, June 20

sfori

http://www.youtube.com/watch?v=MQHcKHbnZzI
Maine o sa zbor, o sa dansez cu ploaia...

Thursday, June 19

semne

A trecut Ale pe la mine luni , foarte tarziu, venea de la mare. Mi-a lasat pe laptop un glob cu delfini. Ma simt ca in 'Walk in the Clouds'. Am stat in Cismigiu toata ziua. Am citit si am privit cerul.

Sunday, June 1

2 iunie

Bate vantul. Pot oare zbura cuvintele cer ? Cred in frumos, in cuvant si nu cred in timp. Cred in partea minunata a cunoasterii si mai cred ca nimic nu este intamplator. Lumina exista si o simt, nu ma tem niciodata de umbre. E bine sa numeri uneori. Asa cum am facut eu astazi cu pasii mei printre copacii din Cismigiu. M-a uimit, mi-e sete de cuvant, mi-e sete de oglinda , as vrea sa ma privesc din cand in cand acolo. Se dilata clipele, asteptarile mele toate. Hai, danseaza cu mine printre esente... "De ce oamenii mari nu inteleg ca durerea nu-i mare lucru ?" - m-a intrebat acum cateva zile Cosmin. Avea sase ani si acum este pregatit cu siguranta sa reinceapa destinul intr-o alta emisfera. Eu, mai nepregatita ca toti copiii astia, ma intreb inca lucruri banale.
Vrei sa bei apa din palma mea ?
Sunt o femeie si atat sub clar de Luna.
Ia-ma de mana.

Friday, May 30

2 + infinit

De-as putea sa dansez printre cuvintele toate, sa le imbratisez adevarat, cu raportarile mele intregi ! De-as putea sa te rog macar din cand in cand. Nu, nu mai vreau fosnet de frunze peste lume, nu mai vreau sa fiu eu cetate, nu mai vreau sa fiu eu Ana. Stiu, am invatat cat de greu se ridica palate... Ai putea cu un gest sa fii cu gandul la neaflat mai mult pe aici. Dor. Dor. Dor. Mi-e dor de tu si de tine. Mi-e dor de viata. Tare dor. Il las sa creasca si sa pornesc acolo unde mai ratacesti cand e golul prea gol. Nu rasari si tu mare, nu? Una din intrebarile mele este cand vine ziua mea, cand rasare vara, pentru ca atunci ma adun de pe corabii si pornesc in cautarea pamantului de sub mare...

Thursday, May 29

vise sarate

Rauri de cuvinte, azi ne curg din pleoape
Am aprins lumina si te simt aproape
Zile trec si numar, noaptea sta de veghe
Visele albastre zboara sa-mi dezlege,
primavara asta, care vrea sa arda.
Mi-ai simtit padurea ? Vine sa te aiba.
Tampla ei ti-arata, pe sub gene frunze
Uita-te mai bine, azi imi esti pe buze.
Dintre soapte, vise, peste trup si suflet
Ora noastra vie, ne-ar muta in cuget
pasii. Sa rastoarne legi si amanunte
Ceasul iar ne leaga, poate-mi spui tu unde.

Poti sa treci, de cauti , auria punte
Ruga te va duce, numai spune
unde. . .
unde. . .
unde. . .?

Wednesday, May 21

mda

Importanti sunt macii din masina mea.

Monday, May 19

VAMA lanseaza Vama

Cum o sa traiesc eu VAMA. . .Pe sarma cu toti oamenii pe care ii iubesc, oriunde. Bed for love in masina mea in drum spre Cluj-Napoca, in drum spre mare, in drum spre Brasov, in drum spre Mures, in drum spre Maramures dansand. Scrisoare catre Fat-Frumos cu tatal meu. Cartita cu tine. Dumnezeu nu apare la stiri daca nu pot cu el, atunci pentru el, pentru fratele meu. Suflet normal cu mine insami, mie. 17 ani...infinit neaparat la rasarit, in Vama si in orice loc sau moment am nevoie de dragoste. Fotomodele, The Jungle Book. Undeva prin Vama, in DOI, altfel imi tai venele.. Sambata seara in oras / E plin de fete - la 5:30-6 in fiecare dimineata cand alerg si privesc copacii. Tata taie porcu' in loc de stirile la care oricum nu ma uit.
Multumesc VAMA.

Thursday, May 15

VAMA

http://www.vamamusic.ro/
'Marea îmi dă mereu înapoi
Tot ce oamenii îmi iau
Un delfin mă învaţă cum
De departe să-mi aud
Sufletul când l-am pierdut
Sufletul când l-am pierdut'
Am citit versurile, acum.
Le-am citit prin ferestre de vise.
Ce frumoase sunt!
Abia asteptam sa le cantam impreuna.
Concertul, e singurul cadou pe care il vreau de ziua mea.

Wednesday, May 14

tu


Alinta-mi dorul..
Alinta-mi
dorul.

Tuesday, May 13

ei si cu mine

' 90
Mama mea,
are surasuri sacre,
e asa de prezenta, de vie...
Ea e de fapt ca o campie
de grau si maci,
e mama mea
si are milioane de zambete
pentru fiecare.
In privirile ei,
in adancuri,
seamana pana la confundare
cu drumul pe mare.
Tatal meu,
ma incuie intotdeauna in el,
e munte, paduri si copaci
de sute de ani
si-mi ascunde mereu durerile lui.

Strabate furtuni tatal meu,
viscole, ninsori nesfarsite
si ce s-a mai scazut
din secunda mamei ce curge
in ploaia in care alerg eu
razand.
Eu...
eu nu sunt decat
visul lor cel mai inalt
trait, impartit la doi,
intr-o seara tarzie de august.

Monday, May 12

'O ruga americana' / Grand Canyon

" Ask anyone what sense he would preserve above all others. Must would say sight , forfeiting a million eyes in the body for two in the skull. Blind we could live and possibly discover wisdom. Without touch, we would turn into hunks of wood. Why should the eyes be called 'windows of soul' and key to deepest human communion , and touch denied as mild collisions of flesh ? Mates are chosen first by visual appeal. Not odor, rhytm, skin. It is an error to believe that the eye can caress a woman. Her image is never real in the eye, it is engraved on the ends of the fingers. Why is blindness holy ? Do we create light in the eye ? Is the light our own, or from the world ? " ( Eye - Jim Morrison )

Saturday, May 10

10 mai


La multi ani !

Friday, May 9

Hm

Cai, miliarde de cai albi,
pe fiecare cal, doi oameni,
oameni alergau...
Anotimp alb inganat, repetat,
cu un basm.
Doar ganduri dalbe
si ningea incredibil printre
visele albe. Pana cand,
nedreptatitul cuvant,
sufocat de priviri si taceri
intr-un gest disperat,
a inghitit feeria
intr-o singura noapte.

fara cuvinte


Corzi, cateva clape atinse
imbracam pe rand,
unul cu celalat
jucand baba oarba
in umbra greselilor lumii.
Daca-ai stii,
caile tuturor viselor le-am spalat
cu valuri si apa vie,
sa te pot respira intreg
prietene,
Peron suntem azi
fiecare
pentru trenul celuilalt.
Mai intarzie,
ani daca vrei,
chiar intregul tau timp
Daca tot ai sa pleci iar,
sa poti pleca iubirea mea
Cat mai tarziu.

Wednesday, May 7

24

" Some say afar a magic isle to be
For wrecked is any ship that by it sails
Its steel-wrought parts disjoint, while tearing free,
Pull out and rush into the coasts the nails.
Oh, 'tis no tale...The same thing now I feel;
Whatever welds my nature, steers me straight,
The haughty genius, the will of steel,
Have left me, maddened, clinging to thy fate.
But love, at once, of all these took the place
It locked me, tied me, with its magic chain,
I'm anchored to the shore where I found grace,
Throughout my life I here want to remain.
Lest any harm come from the outer world,
Oceans of Love around thee I have hurled. "

Tuesday, May 6

lacrima de mai

Am dorul intreg
si cad floare in lut,
sunt valul care astazi revine,
tu ai zidit in primul pacat
al Adamului mut,
moartea si viata
lasata in mine.
Nu-mi ceri decat poate
un cer intr-un gand
pe pamant
fara apus,
dar eu stiu si tu stii
ca aici nu e rai,
unde incepem sa fim
si-am cerut.
Cu mine taceri
impletite in amar,
iti dau singurul nostru raspuns.
Amanari nesfarsite
sunt intre noi.
Iti doresti iar
sa zbori lacrimand.
Cand eu tac, cand eu fug,
printre vesnice ploi,
tu ma alungi
si ma strigi
...haide, vino, vino inapoi !

Saturday, May 3

Tuesday, April 29

.

Sunt tacuta. Un prieten a avut un AVC, a intrat in coma de gradul IV si clinic a fost declarat mort... Sambata inima a cedat. Nu a mai fost nevoie de acordul familiei sa-l deconecteze. Fetita lui are cinci ani. Doamne, toti alergam dupa nimicul datator de viata, alergam dupa stabilitate si vise , toate masurate in zerouri sau confort si uitam sa fim fericiti , uitam sa ne lasam sufletul in pacea interioara care se masoara in bucurii simple, nu in stabilitatea care de fapt nu iti aduce decat oboseala, framantari si multa neliniste. Cat de usor nu mai esti. Mi-e greu sa scriu.
Mi-e greu sa respir.

Wednesday, April 23

acasa

Astazi sunt trista. Foarte trista.
Ma acopar cu tacere. Tot mai mult in ultimele zile.
Privesc copacii ferestrei mele. Linistea copacilor, cea mai frumoasa liniste a lumii.

Saturday, April 19

n-am nevoie de cuvinte

Am vazut aseara unul din filme.
Primul. Nu-l vazusem.
Aproape cinci ore am stat azi pe o banca si am privit oamenii.

Thursday, April 17

fericire

Nu mai fac nimic, in noaptea asta o sa ma urc in masina si o sa ajung acolo unde mi-e mie mine in mine. Si invers. Acolo unde pot intreg respira, acolo unde cerul ma tine de mana. Acolo unde te vad si acum pe tine gene sarate cum alergi, copila aurie de care ma impiedic de-o viata. In noaptea asta o sa stau si o sa ma uit la ceea ce iubesc neconditionat. O sa ma rog in noaptea asta, in locul cel ai frumos din lume.
Plec la mare.

simplu

Ninge frumos,
prima zapada se asterne pe suflet
cu stele.
Ce seninatate in pulsatii
in gara asta de viata
nu eram nici tren,
nici cale ferata.
Eram pasari
Si Doamne, cum ne mai rasfiram
aripile in Soare.
Umbrele plang oare ?
Spune-mi,
ai imbratisat fulgii?
Ninge, imi imbrac umbra cu geamuri ninse.
In orologiu,
in spatiul internumeric
alearga secunda
si noi o privim melancolic.
Cat alb,
mainile mele, poveste,
ti le trimit din spatele castelului nins
sa-ti spuna framantarile
iernii ce a sosit.

contrapunct

Lumina mea desertica,
te rasfir si te ard in mine sfielnic,
cu ruga lucrurilor care nu se vad.
Si ma rog diminetile
sa-mi fie iertat,
amin,
nisipul
care imi creste ,
alunecandu-mi visele
printre crengile copacului tau.
Sa-mi fii aproape,
sa ma cutremure aceeasi dulce stupoare
ca in tine ma regasesc,
oglinda sinelui meu.
Numai tu,
dor de gen neutru,
imi faci asteptarea palat
nu risipa;
Nu-l astept pe cand-ul infatisarii tale,
N-are relevanta,
Penelopa
sunt iubitule
numai eu.

adolescenta

2 iunie

Undeva, in adancul meu
striga cineva, cu toata puterea
impotriva lui poate.
Si totusi, se intampla si fac eu ce fac
si ma impiedic mai tot timpul
de aceasta incomoda
improbabilitate.
Oamenii ii simt, pe unii prea departe
si pe cei ramasi, dureros de aproape.
In realitate, ironia este
ca sunt raportati invers in jurul meu.
Nu inteleg de ce ma privesc
cu usa intredeschisa.
Trec printr-o criza de unicitate,
Nu am nevoie de ieri
si maine nu a venit.
Vreau doar prezent sa beau,
prezent !
21 iulie - candva
Nici nu ma descoperisei
cand,
o neinteleasa nevoie de apus
ti-a ingaduit sa ma imbraci
in efemere flori.
Nu stiai iubite, ca primavara-i ritual,
ca oamenii nu infloresc,
fiind infloriti fara poate sau inca...
Cautai fagaduinta
si ne-ai ingropat zborul
sufletelor noastre prematur,
in gesturi cu finalitate si lut.
Acum alergi, alte podoabe,
desigur, eu nu sunt decat ceea ce am tot fost
de cateva milenii.
Ele stau de la bun inceput
cuminti si ascultatoare , pe loc.
N-am fost suficient de senina,
aveam in drumul meu prea clara lumina,
In mine,
cu de sapte ori cate sapte
te-am rastignit
rupand bucata cu bucata din mine,
Manole, Manole...
eu singura ta Ana,
iti zidesc apostoleasca biserica
printre ruine de vise
si suflet,
din tine.

Aur Barna

Imi curge printre glezne
un rau de sange.
Ei imi spun ca e iarba si rad.
Si totusi, o durere ingropata l-a nascut,
nu apa amestecata cu samanta si lut.
Un triunghi echilateral
pustiu, pustiu, pustiu.
Nuu,
firul acesta nu are miros de lemn.
Pamantul, impletit in inel
i-a dat seva,
dorul de cer
si o mare de lacrimi din el...

Monday, April 14

iarta-ma

iti las linistea la geamurile toate.

Plec la Praga maine.

de ziua ta , fiul meu

14 aprilie 2008
O mie de copii as mai face, de o mie de ori as mai alapta.. zeci de mii de nopti as mai pierde, de mii de ori as mai veghea. Doar sa mai simt fericirea pe care am trait-o cand l-am tinut in brate, intaia data, pe copilul meu. Sa mai fiu binecuvantata de o mie de ori, Dumnezeule Doamne, cu viata din iubirea ta.


DOR de mai

Intaie intamplare,
adiere parfumata a verii,
tu sfioasa luna de mai,
pastelezi asteptarile noastre,
din alba iarna
Si ne basmuiesti
castele inflorite,
pregatindu-ne sufletul
pentru coborarea in fructul
intelepciunii.
E atata viata
si feerie in ceasul tau,
si eu as vrea,
sa fii de-a pururi
aici,
sa bati mereu
cu aripile toate
in tampla mea.
Invata-ma luna mai
sublimul candorii
din vioara ta.

Sunday, April 13

refren

Esti prietene, esti? Acasa, o dulce-amaruie baie m-a ametit.

Lae

Arata-mi te rog,
Cum Doamne sa daruim
fara a astepta umila recunostinta..
cand tu insuti,
pentru o secunda rosie de mar,
dintr-un inger alungat
- lacrima din universul tau,
ne-ai daruit fundamentala noastra cainta
landu-ne timpul ?

banca verde - Firenze











partea mea. . .


tot 2007

Friday, April 11

23:47

Sunt tare trista si daca poti, tine-ma,
mangaie-ma,
du-mi durerea departe,
ia-mi-o cu mangaierea ta.

Tu

Gandul ca n-ai fi existat,
ma chinuie si
mi-a umplut inima de tristete.
Poate ca te-am inventat eu prietene, sperand sa apari.
Poate ca am fost mai incatusata
de lut vazandu-te ziua
Poate ca uneori si de pasii tai
am fost,
Mai ales de respiratia ta
- ti-am auzit-o si eu
de-atatea si atatea ori -
ce ciudat, nu-i asa ?
Poate ca am ametit de strigatul tau
prin mine.
Poate ca rochia mea
mai tremura si azi
de cand au atins-o genele tale.
Nu stiu.

Vara la 21 de ani

In privirile tale simt marea, ma invaluie cand vreau sa ma regasesc. Vezi marea din tine ? Te apar si de geana ta. Simt ca bati cu inima mea, simt ca respiri prin fiecare picatura de sange, din mine. Simt sufletul tau cum ia aripi din visele mele. Simt ca imi completezi pasii, pereche. De-ai veni tu, vis nebun. . .

Wednesday, April 9

poezie ardeleneasca

1 noiembrie
Inchinatu-m-am apusurilor
si intristatu-mi-am in fereastra
stelele cu privirile mele gri.
Amar, am zambit totusi rasariturilor toate
bucurandu-ma chiar de cadea in genunchii goi
ziua de ieri.
De ce nu m-ai facut Doamne ploaie,
Ce ploaie teribila as fi fost
valsand in plansu'-rasul oamenilor tai
Cu povesti nemaintalnite m-as fi
colorat la geamuri in copiii tai
si...tot zbenguindu-ma in spirale
de vant hoinar,
sora de cruce m-as fi facut
cu asteptarea norilor.
De ce nu m-ai zburat Doamne fluture
sa n-am decat traire in cateva
coordonate spatiale,
n-as fi fost niciodata la mijloc,
in pamantul unde nu inveti niciodata sa uiti.
Poate candva, as fi ajuns in insectarul
cuiva, murind fericit cu aripile intinse.
De ce nu m-ai facut Doamne foaie alba
Ce interesant m-ar fi putut desena
pe frunte, cineva, cu doi, trei stropi de
cerneala albastruie
facandu-ma sensul intrebarilor sale.
Nu Doamne , copacul asta de om
nu-mi place sa fiu
Imi cresc mereu brate noi
cand nici n-am avut timp sa ma
obisnuiesc cu cele vechi.
Apar permanent capricioase frunze
si flori...
imi trebuie pentru radacini
pamant cu bogate minerale,
am sete de ploi si foame de Soare
efemeritatea Doamne ma doare,
tot astept oameni la umbra mea
sau pasari cantatoare.
Gandeste-te Doamne si convenabil
fa-ma foc la cabana,
intr- o seara
de iarna.

Lae

Moarte, poezie a palmei deschise,
moartea mainii ei, moartea mainii lui...
Cand naufragiaza cele doua universuri,
fiecare cu celalalt,
Dumnezeu isi valseaza grabnic prezenta
e un ritual atat de rar,
intotdeauna il ia prin surprindere
- E timpul...
Si pleaca pentru un alt secol
Din nicaieri in niciunde.
O secunda dispare si Soarele
sa dea stelei noi lumina
si oamenii aprind lumanari.
La inceput tristi,
Cu timpul
in linistea ce se asterne
isi amintesc de Shakespeare
Apoi,
merge fiecare in palma lui
concluzionand apatic :
- Ce sa-i faci ? Asta e...

Monday, April 7

Lui tata

8 septembrie

Daca poti, cu un gest fara oval
Arunca-mi un pas catre cer
Nu stiu si nici nu ma-ntreb
Care fereastra deschisa a luminat
In vise tarzii un soare rasare
In mersul toamnei, o blanda candoare
Cade lin, ca frunzele padurilor neumblate.
Tu tata...
Pana la primavara secunda n-are relevanta :
Eternitatea reala sta in zambetul firelor de nisip
Si stiu,
Nimeni n-ar putea vreodata sa-mi intoarca altfel
Orele insomniilor mele din clepsidrele gri
Eu sunt numai pulsul acestor clipe
Menite sa ne hraneasca trecerea.

vine luna mai

21 mai , la capat de Splai

Mi-e dor de rai, de tine si de vis
Il gust in fiecare zi pe niciodata
Si nu-nteleg de ce o vina a ucis
Ingaduinta-albastra a lui vreodata.
Mi-e dor de tine vesnic scufundat
In viata noastra alba , picurata,
Nu pot sa uit , caci ochii mi-au udat
Cuvantul tu, privirea-i spanzurata.
Mi-e dor de gustul tau ciudat,
Proteguit de chipul meu, mi-e dor
O intrebare si-un raspuns au inghetat
Si toate clipele de-acum ma dor.
Mi-e dor de crezul meu, de cer,
Deasupra-ti sangereaza aripa taiata
Si intelesurile parca astazi pier
In vina ce-o pastram neinteleasa.
Doar flacara tu astazi ai ramas
Iubitul meu , mi-e asa de dor de tine
Atat mai esti o candela, popas
In neuitarea clipelor sublime.

Sunday, March 16

liniste

Imi lovesc gandurile de Dumnezeu .
Astazi am plantat zece irisi albastri. Pe vremuri visam caisi si tei infloriti, intr-un dans. Visam si pluteam si-mi coloram existenta din razele soarelui. Era atat de bine, impleticindu-mi pasii in lanturi de lut - totusi - , albastrindu-ne aripile prin degetele cerului senin prin anotimpuri de foc.
Mi-a fost greu sa accept abisul, moartea, povara. Marturisesc.
Traiam intr-o tacere prelunga, una fara alternativa. Tristetea a ramas cu mine, la masa cinei celei de taina.

Tuesday, March 4

ultima poveste - 21 mai

Parul tau balai si dimineata aceea de mai
in care nu mai aveam brusc stare ,
pesemne, spatiu infinit era intre cele doua puncte
rostogolite de Luna in acelasi plan.
Rotocoale de fum si parfum,
promisiunea teilor adolescentini.
Pluteau priviri ce totdeauna ne faceau
neinteles de reali pentru restul lumii.
Ne-am tainuit rugaciunea si in somn
s-a acutizat fiintarea unei pedepse ca un joc
intr-o complicitate surazanda.
Se facuse si asa teribil de tarziu
cu noptile pe care le albeai pe umeri,
si mi-ai luat piciorul stang , invelindu-te cu el
in graba, sa nu te vada cumva dimineata.
Ei, in fond era si asta al tau, cui trebuie sa-i ceri socoteala?
Ceasul clatina parca lumea. Dupa atata veghe in doi,
ne-am somnit acelasi vis cu palmele stranse.
Lungimea dreptei dintre cele doua puncte
dupa care urmeaza mereu insiruirea
ne taia parca respirul,
mi-ai mirosit obrazul si mi-ai spus : "vino-ncoace!"
Ce epilog pentru cele din urma cuvinte.
Am ferecat rotirea in Luna portocalie
Iti amintesti, te priveam atat de ovala,
ma plouasera stropii de roua, verde...
Pe raze in rasarit
impietrisem si am ramas asa ceasuri intregi
spalandu-mi sufletul pe dinauntru cu aerul tau
atat de matern.
Ti-am atins cu buzele pleoapa inchisa,
m-am intors ca Sfantul Petru de trei ori de la usa
si m-am lepadat.
Trebuia sa fii stiut si eu.
O usa semideschisa, tu - pasii soptiti ...
-Sa fie liniste ! - urla cineva; Hm, nonsens.
O dimineata. Cioburile se balaceau in lacuri mari de sange,
portarul matura totul grabit
Si omul albastru ma oprea sa-ti adun buclele de pe asfalt
-Nu, sunt portocalii, imi spuneam,
seamana cu oranjul Lunii
si am baut otrava timpului.
O Piata a Sudului, un tramvai,
undeva unde abia am reusit sa intru
tu erai pe jos, ca o statuie a durerii.
Un tren, ploaie, ploaie multa in gari negre,
Ah Doamne cate gari negre
Acolo, doua puncte si ora doua, am ajuns la tine ...
Doua puncte , aceleasi , numai ca acum
doua planuri separate de o fereastra
ce-i lipseste paradisului sa fie perfect.
Doua flacari muribunde...eu si tu.
N-a batut la usa ignoranta ei mantie,
ea, fereastra aceasta,
ma rog sa nu-i fi auzit si tu,
sadicul hohot de ras.
Ultima imagine, prima imagine,
blondul tau chip si camasa albastra.
tu, pregatit pentru balul umbrelor.
Urmele tale imi dau foc
si apoi imi spala cerul si noaptea.
Roata. Sange nu apa curge acum
la moara acestei clipe secata
de atatea lacrimi .
In parul tau, neintrebate
s-au spart toate clepsidrele cu nisip.
Oh, par balai, par nisipiu,
Poate ca trist si gelos, suveranul Soare
s-a gandit ca n-ar mai fi nevoie de el
ce nevoie sa am de alta sclipire
si aceea , imprastiata cu portia anotimpurilor
o jumatate de zi.
Si te-a lasat singur sa luminezi tu noptile pamantului.
Cu mine cum ramane ? Nu-l intreb pe cel de sus,
ce e in toate, numai in moarte nu,
Il neintreb asta pe El, daca tot si-a imbogatit raiul cu tine
luandu-mi-te in dimineata aceea sfanta de mai ,
invatandu-ma ce e nemurirea.



Ce dor mi-e de tine, Lae,
ce dor...
bolnava sunt, bolnava sunt de moarte.

Monday, March 3

cires


martie

Femeie,
in tine sta rasaritul tuturor zilelor care vin
si mainile tale dau tandrete
tamplelor mele,
cu care ma apar de treceri.
Surasul diminetii mele
in chipul tau sta, femeie,
si-n visele tale imi porti orizontul spre care alerg.
Femeie,
frumoasa esti in amurg !
Intreaga-ti faptura,
cu care ma invelesc - uimit - si-n care ma simt infinit
de aproape de cer,
ti-o despletesti de la umbletul
tau femeie, cand ma duci inspre Soare rasare !
Unica mea primavara, strop de eternitate devine,
Iubirea din tine si mine...
La multi ani iubita femeie !

Thursday, February 21

ea

Eu si tu mami,
Mereu vei fi floarea soarelui, miros de mosc, simfonia lui Mozart, numarul 40.
Tu care zambeai cand asociam oamenilor copaci, sau flori si miresme, si muzica. Stii mama ?Cateodata mi se face dor de tine si de canapeaua ta preferata pe care te gaseam aplecata asupra altor carti, eu, 'fiu risipitor' al tatalui meu, risipitor si el.
Eu mama mea, in aceasta zi de februarie, din care ai venit pe pamant.
Vin acum mama acasa, taie vitelul cel gras... Vin, lumina , sa te caut in palmele mele cu care desenez acum pe geam cocori si lacrimi.




Tuesday, February 19

labels

Poti aduna fara sa stii in primavara tot maiul, de doua ori. Si lasa, lasa sa fie asa, de departe si de mult prea aproape in gand ca sa fugim cat mai straini si sa gasim ani lumina intre vise sau doruri mai tarziu. Imi bate si tie iti bate, stiu. Dar lasa, sa fie asa, de cer ca acum cand iti scriu si privesc printre copacii din fata mea, e ora 18:21 si cerul este fantastic, sa fii in primavara mea dupa ce imi vei cauta de cateva mii de ori, cu privirea, una din rochiile mele albe. Dor ti-e , si mie la fel.
Dar lasa, lasa sa fie asa sa vedem cat va fi sa ne fie si lasa sa fie ...

Monday, February 11

pe ganduri

Nu stiu de ce pentru mine primavara nu e decat cortina verii care se ridica.

Thursday, February 7

Vine primavara la Firenze



14 februarie pentru fata din mine

Prima zi de primavara, 8 martie, zi de nastere, zi de Sfant, Craciun, Pasqua, ziua relatiei, ziua indragostitilor… Am primit candva un bonsai.
O cina pregatita de el intr-o mansarda plina de lumanari si petale de trandafiri. O plimbare cu un automobil vechi. Un tattoo langa glezna dreapta cu animalul meu preferat : iapa. Am fost rapita total “din mine insami” pe carari de munte luata pe sus, fara bagaj...doar o periuta, doua perechi de sosete si doua schimburi 'insignifiante' dar absolut necesare,cumparate din Gara de Nord.
Am primit un plic cu vederi din 98 de tari (imi plac foarte mult ). Un tablou facut cu scoici si nisip din Vama.O serenada la geam.Un artist de la opera “misterioso, altero; croce e delizia al cor…” Am primit o ferestra in miniatura. Am mai primit o bratara din pletele lui, zeci de cercei, o broscuta testoasa.
N-am primit niciodata ‘consumabile’. Cred ca am avut un mare noroc.
Imi place sa daruiesc. Daruiesc si primesc fara anotimp, cu si fara ocazie.

Friday, February 1

Clemson e pe pamant?

Eu si tu Bebe,
in fata casei noastre, stateam langa cei trei meri si iti citeam 'Le Petit Prince'.
ochii tai reflectau intreaga minune a lumii.
Bebe, esti bine dragu'meu? E februarie, luna din care ai venit tu pe lume.
Privesc acum copacii, ma legan in scaunul meu preferat si strang in brate cartea din care voi incepe curand sa-i citesc fiului meu.

Friday, January 25

Fratelui meu

Tata imi spune:
"am un fiu,
fiul meu nu poate sa mearga la un...
astfel de razboi, razboaiele de acest gen
exista doar pentru ca unii oameni
sa experimenteze arme noi pe pamant."
Iar mama sopteste:
"copilul meu nu poate sa omoare un alt om,
pentru ca eu cred in Lumina din Lumina"
Sora mea da din umeri:
"ei si, lasa-l in pace sa faca ce vrea !"
Dar eu,
eu ma uit la fratele meu si
fara sa stiu de ce
am lacrimi in ochi:
"in razboi mor oamenii;
fratele meu
poate sa moara..."

Monday, January 21

2007















Anul acesta 2007, pentru prima data, fara plus si minus.
Am citit mai mult ca in 2006.
Sunt clipe in care devin o parte din micimea lumii.
M-am mobilizat altfel pentru cativa oameni.
Incep abia acum sa traiesc plecarea ta, tati meu...
Iubesc liberatea de-a te regasi in oglinda mea, tu, dor de gen neutru, de mine in tine insuti.
Am inceput sa asez o fundatie pentru fiul meu.
M-am gandit la destinatii absolut noi.