Sunday, June 27

Nu am nevoie de 'de ce'.

Noaptea trecuta ai ingropat fereastra mea sub pamant. Mai am sange pe genunchi. Sterge-ma acum tu cu parul tau. Mi-am amintit de un rabin alsacian care in Imperiul ingerilor insista ca ne-am limitat. Avem impresia ca parcurgem distante incredibile, ramanem in acelasi loc? Cred ca frontierele sunt in noi. A mea nu-i cuminte, flutura draperii si doarme pe jos. Mirosi a dor de lemn astazi. N-ai ajuns, stiu, mi-au spus copacii din spatele casei ce ti-a fost atat de greu sa-mi spui tu. Atata tristete e in mine, blandetea ultimei duminici din iunie imi acopera mainile in locul tau dar nu-mi poate opri lacrimile. De ar ploua, in taceri m-as scufunda, in tine as putea invia...

3 comments:

H e r a. said...

Atata tristete..
dar uneori tristetea ne face mai nobili.

Tudor Enea said...

diferenta dintre mine si tine sta in felul in care zambim. tu stii sa zambesti si prin ploaie. tu poti sa iti ingropi fereastra si sa ai totusi privirea libera spre infinit...
ma inclin... esti o femeie puternica.

Anna said...

Da Hera, plang...si-n lacrimile mele renaste floarea Soarelui.

Esti un om om bun.