Sunt tacuta. Un prieten a avut un AVC, a intrat in coma de gradul IV si clinic a fost declarat mort... Sambata inima a cedat. Nu a mai fost nevoie de acordul familiei sa-l deconecteze. Fetita lui are cinci ani. Doamne, toti alergam dupa nimicul datator de viata, alergam dupa stabilitate si vise , toate masurate in zerouri sau confort si uitam sa fim fericiti , uitam sa ne lasam sufletul in pacea interioara care se masoara in bucurii simple, nu in stabilitatea care de fapt nu iti aduce decat oboseala, framantari si multa neliniste. Cat de usor nu mai esti. Mi-e greu sa scriu.
Mi-e greu sa respir.
2 comments:
..sunt triste momentele astea..de mute ori nu stii ce cuvinte sunt mai potrivite..nu de mult am invatat ca pentru moarte niciodata nu vom fi pregatiti..tot timpu vine cand nu te astepti si de multe ori noi oamenii n.o intlegem..ma gandesc de multe ori ca e cursul natural al tuturor lucrurilor da e greu sa accept ca sfarsitul poate sa vina chiar asa de repede si lasa in urma atata durere..
true.
Post a Comment