Dor de Rilke

Mi-e dor de Praga.
La Praga, sufletul meu cade in genunchi
sa onoreze pasii care-mi aduc infinitul.
Marea.

Toamnei verzi si fetei-cu-parul-de-nuca

Un val, un ocean

"    Izvorul nu are nevoie sa se intrebe care este calea sa...

Fantana. Ma las condus fara sa stiu catre ce final. Sunt complet in bezna dar ma simt ca cineva prin care curge un suvoi, vine de departe si merge dincolo de granite. Si ma las intr-o stare de permeabilitate. Fantana nu este una cu apa, apa pur si simplu curge prin ea. Cineva poate deveni lipsit de intentie cand a renuntat la gandirea in termeni de bine si rau. Orice ar fi este just. Viata este indreptatita. Fericirea este indreptatita. Suferinta este, de asemenea, indreptatita. Starea care cuprinde lipsa oricarei intentii cauta armonia cu legile universului, cu ierarhia profunda a lucrurilor; are incredere in miscarile sufletului, ale marelui suflet. Si asa cum poate oricine constata, este in slujba pacii si iubirii.  Aceasta stare nu este una noua. Au demonstrat-o multi filosofi desi nu au fost printre fondatorii marilor religii. Ceea ce ne pregateste calatoria nu va fi niciodata mai usor si nu exista scurtaturi. Omul intelept accepta lumea asa cum este. Fara frica si fara intentii. El este impacat cu efemeritatea lucrurilor.  Vom fi liberi cand ne onoram parintii. Ca sa consimtim viata trebuie sa ingenunchezi in fata parintilor si strabunilor tai. Asa ne consimtim destinul. Pentru ca parintii sunt potriviti asa cum sunt. Nu vom fi niciodata impacati decat daca ne vom respecta parintii asa cum sunt fara a ne fi dorit altceva.  Multi oameni doresc sa-si salveze parintii prin intermediul iubirii lor. Multi parinti vor sa-si salveze copiii cu iubirea lor.  Nu functioneaza.  Lasa-ti parintii cu destinul lor. In acest fel le arati cu adevarat respectul tau. Si esti cu adevarat liber. Ca sa fii continut, trebuie sa te abandonezi durerii si sa-i permiti sa fie, adevarata iubire este cel mai profund si dureros sentiment. A o ascunde, a fugi de ea, a incerca sa porti pe umeri destinul altora are urmari grave atat pentru tine cat si pentru ceilalti. Intotdeauna intoarcerea la ce e bine serveste ca justificare a propriei noastre frici. E greu sa renunti la reprosurile ranilor tale. Cand de fapt, autentica durere, suferinta adanca sunt lipsite de repros. Destinul e indiferent la lacrimile de auto-compatimire. Acolo unde e separare va fi mereu o durere a separarii. Jelirea ajuta la depasirea durerii si e o durere teribila , pentru cel care isi permita sa o simta. Arde. E resimtita ca nesfarsita. Experienta arata insa ca numai cand durerea e traita in totalitate va putea fi depasita. Pentru persoana care se auto-compatimeste, durerea sa este nesfarsita. E o durere de suprafata care va dura toata viata. O astfel de persoana nu se va deschide niciodata catre ceva nou. Numai cine va experimenta separarea va fi capabil sa primeasca ceva nou. Astfel viata continua si esti capabil sa iti traiesti propriul destin intrucat esti capabil sa le dai un loc in inima ta tuturor. Cand cei din care ai venit salasuiesc in tine, esti liber si complet.  Vom fi din ce in ce mai slabiti daca nu luam viata in serios si nu o privim in fata sau daca ne ferim privirea de greu. A trai fericirea inseamna a trai gravitatea ca facand parte din viata. Acceptati fericirea atunci si acolo unde vine, atat pe cea marunta, cat si pe cea intensa. Prin urarea de bunvenit a tristetii care va vine la usa, veti putea afla, in timp, ca ea se transforma in fericirea care ramane cu voi  . . .     "

Serenitate

Dupa sase zile cu 12 ore pe zi de teologie, filosofie, pedagogie, hipnoza permisiva, aluneci in gandirea sistemica a lui Hellinger si simti cum te prind de inima corzile lumii. Si taci. Tacerea ta e ca o simfonie. Cata rezonanta. Sunt in sufletul meu. Maine o sa ma pierd prin zapezi. Acum un an imi amintesc ca eram tot aici si zambeam citind un comentariu al Danei.  Ma uit pe ferestrele care par albastre.  Ninge. 

Amintiri

Aveam patru ani si la mamuta pe dealuri copiii alergau desculti. Intr-o zi cand ploua, cand eram copil, am fugit de acasa si m-am descaltat si eu. Iarba uda sub talpile mele goale, cand eram copil, m-a ametit si e una din primele mele amintiri. Poate ca de atunci iubesc ploaia. Ne opream pe drum sa strangem brate de flori in drum spre mare, cand eram copil. Faceam coronite din grau si flori de camp. Marea era un castel cand eram copil. Si-i sarutam valurile in genunchi cand ajungeam. Eu cresteam tacand din mare intr-un sat uitat de lume.  Nu-mi era frica sa adorm singura pentru ca ei doi erau in camera cealalta, cand eram copil. Pica era o fata si imi peria parul in fata ferestrelor inalte pe care le iubeam pentru ca dincolo de ele Somesul imi arata drumul spre mare.  Astazi copila din mine tot prin balti se plimba cand ploua. Numai ei nu mai sunt in camera cealalta. Si noptile sunt zi.

17 februarie

Intotdeauna cand o sa ninga o sa ma gandesc la Dana. E inca februarie si Dana e aici, in sufletul meu. I-am facut loc in viata mea si inca nu pot sa-i dau drumul. Recunosc. Ma uit la ea si ea imi zambeste si parca imi spune...stiu. Va veni timpul cand o sa ma pot uita la tot ce-i ea si o sa ii pot spune. Tu ai un loc in inima mea, mereu il vei avea, dar te voi lasa sa pleci. E devreme. Inca e devreme. Inca nu mi-am dat voie sa plang cu adevarat. Am aprins o lumanare rosie acum pentru ea. Fiecarui om care a plecat i-am cumparat candva o floare. Am adus-o in casa si am vorbit cu ea, am udat-o si m-am gandit la tot ce va insemna pentru cer inflorirea. Si cand floarea a crescut mare si-am simtit ca e timpul, am putut sa o duc undeva, s-o las sa se transforme intr-un cocor, intr-un copac, intr-o fereastra.. Danei inca nu i-am luat o floare. Poate pentru ca ii daruisem candva o floare undeva pe un drum spre Cluj, dupa ce i-am inteles tacerile, acolo unde Blaga vorbise intaia oara, i-am daruit o floare cand mai scria in aventura condeiului si cred ca mi-a fost prea greu sa-i cumpar una ca pentru cei plecati.  Dar astazi, dupa ce m-am intors tarziu prin ninsoare acasa mi-am dat seama ca a venit timpul. Ma intreb si continui sa ma intreb daca floarea la care ma gandesc ar fi potrivita pentru Dana, as vrea o floare alba ca zapada si nu stiu daca exista. Ca florile din geamurile mele de demult, ca stelele pe care le prindeam cu gura cand eram copii si-aveau gust de ceva.  Parca n-as vrea sa mai vina martie pentru ca nu ma simt in stare sa indur atata despartire. Caci dincolo de toate tacerile tale Dana, dincolo de tacerile noastre, copiii tai nenascuti ma urmaresc si-mi cer de pomana.
Am fost in camin si am alergat acum doua dimineti spre capatul strazii unde a murit Lae.  Am vazut rochia de mireasa leganandu-se in bratele lui prin campia atat de verde ... de la Blaj. A Libertatii. Cand ma gandesc la Lae, aud clopotele ierbii. Am stat pe malul apei si-am cantat un cantec care ii placea lui Lae mult.
http://www.trilulilu.ro/vgeoi/fb661e56975f5d

Suspinul Lunii

http://www.trilulilu.ro/hasulet/c17adda046776d

Vis

Revad un film incredibil de frumos. 
Everything is illuminated.

De ziua ta

La multi ani Bebe!
As vrea sa fii aici acum. Dar pana la catedrala cu peste doua sute de ferestre cu vitralii, numere nesfarsite si avioane se amesteca in paharul pe care am inceput sa-l beau. Fratele meu, cred ca n-am stiut niciodata sa vorbesc despre sentimente. Mi s-a parut ca am crezut ca am putut sa spun intr-o secunda ce nu spusesem toata viata mea. O Bebe, ce stii tu cat de greu e sa faci liniute si punctulete? Mai stii cum iti spunea sora noastra asta? Am nevoie de putin praf magic sa-ti dansez, dar astazi nu o sa-ti pot face tort de ciocolata. Ma iarta frate, eu sunt atat de mica cu tot cu lacrimi ca o sa incap in cea mai mica stea. . .

Daca ma iubesti, da-mi un copac

E ca si cum mi-ai da intreaga lume.


http://www.maimultverde.ro/sustine

Unei stele

Apara-ne tu blanda Lumina, sa invatam ca mainile sunt pentru a da si nu a lua ceva ce ordinea universului nu ne ingaduie. Sa invatam ca noptile cauta in inimile noastre speranta. Eu am strans cu migala intr-o casa alba cu perdele din dantela, fericirea de a impleti roua rasaritulului in gene. E o eternitate prinsa in sfiala pe care o aseaza mereu dimineata in noi. Acolo te voi astepta om de stea sa invatam din ferestrele care se sting si se aprind in noapte intre noi, cum ni se cern sufletele. Sa nu ne lasam in drum binele fata de LUME in totul ei. Vreau sa tin binele in inima mea cand voi ajunge spre Soare rasare, vreau sa-l am tot aici in bratele mele si sa-ti aprind cu mainile curate steaua diminetii. Ce sa fac eu cu diamantele? Mie imi ajung perlele pe care marea le face si frunzele in care ma inveleste suspinul padurii. Nu trebuie sa n-ai somnul lin ca sa ridici castele. Eu sunt doar un violoncel, vioara mea, vibrez numai daca poti sa-mi strangi intre genunchii tai armoniile. Caci numai astfel vom  putea cu adevarat canta nemarginirea in fiecare casa care ne asteapta sa-i fim. Caci ce-i iubirea daca nu fapta de a creste in tine si in jur pacea lumii? De nu te pot pot iubi cum ai nevoie, om bun, ma iarta. Eu nu-s decat vant. Eu primesc de la firul de iarba pana la Luna si mana mea sta intinsa-i Lunii si ierbii deopotriva. Ce-i iubirea neconditionata? Eu daca as lasa iubirea in tot ce sunt, atunci gleznele mele danseza in ordinea fireasca a lumii si intre fratele tau si omul de peste drum nu exista decat pietre care despart. Pietre pe care eu nu vreau sa le arunc in geometria supravietuirii pe care mi-o defileaza viata. Eu il primesc la cina pe tatal tau dar si pe omul de peste drum. Iubirea are aceeasi poveste daca e deplina. Asa ca nu-mi cere sa tai copacul din curtea altuia daca mi-e frig, cand am copaci de taiat in curtea mea. Iar de mi se termina copacii, am curaj sa pun altii si sa astept. O alta viata, o infinitate de vieti, daca-n asta dat mi-e sa fiu... Da, eram trista si nici nu mai stiu daca numai lacrimi inghiteam din cana de ceai. Drogurile imi amintesc de primele mele vizite, atat de timide, in camere albe pline de suferinta. Nu mai stiu, poate conta numai ceva care mi se smulgea din pieptul meu si se scurgea pe parchetul de stejar...ceva ce-mi tot uda talpile cu sange de demult. E numai un cantec.  "miorita laie, laie bucalaie..."  Dar oriunde cautam in jur, povestile miroseau a iarba verde, a primavara si trimiteau la aceeasi candoare. La adevar. La iubire. 

http://tu26dor.blogspot.com/2011/02/povestea-de-mai-jos-nu-imi-apartine.html

Banii acestia au gust de pasari. De albatrosi. De nisip de pe fundul marii.  De dulceata din flori de trandafir. Salbatic. Flori de maces. Au gust de lacrimi. De nuci verzi. Banii astia din povestea de mai sus sunt ca epava din Vama Veche la care ajungeam cu ochii inchisi bezmeticind orizontul. Eu altii nu i-as putea vrea vreodata oricat de sarac as ajunge. Bebe imi spune ca mereu eu si cu el am ales calea grea. Stiu. Nu-i acelasi drum mereu. Stiu cum miroase fericirea aia cand ai in maini cartea pe care ti-ai dorit-o si stai in gradina botanica. Au venit si la mine cai usoare, au venit si la mine barbati in armuri sau alte stralucitoare vieti care sa ma cumpere. Mi-a zambit si mie larg oportunitatea si mi s-a cerut zambetul la schimb. Stramosii mei sunt in mine inca. Bunicul meu a fost la Sighet si nu si-a vandut liberatea, iar strabunicul a stat sase ani in Siberia si apoi la Gherla. Sofia a ramas doar cu cerul si-a pornit inainte. Tatal meu a plecat de pe pamantul in care s-a nascut doar cu bratele mamei lui in jur. Bunicul avea numai Soarele in geanta cand au fugit impreuna de-acasa. Am stat la capataiul mortii. De 2764 de ori. Cata suferinta e in inima unei mame, eu pot sa-ti spun ca le-am tinut de mana si le-am auzit urletul in nopti fara sfarsit. Ce om mi-arati tu, cand orice om e fiul unei mame? Am strabatut pamantul nu sa vad marile laboratoare ale lumii unde se inventeaza capsula fericirii ci sa pot vedea unde a scris Hemingway si sa ascult vantul prin Marele Canion al fluviului Colorado. Sa simt respiratia Infinitului.  Si totusi, desi as fi putut locui intr-o mansarda la Paris printre carti si miros de poezie de la douazeci de ani, eu n-am fost in stare sa vad dincolo de oglinda care ma asteapta in fiecare dimineata. Eu ma privesc in fiecare dimineata cand alerg inainte de rasarit. Cu ochii tatalui meu. Ma opresc sa imi simt umbra cand imi sprijin mainile de genunchi la fiecare mie de metri. Si simt atata deplin cand respir orizontul ca nici un ceas n-ar putea sa-mi sopteasca un mai mare adevar. Pentru ca cineva, cand eram eu mica, m-a invatat clipa lui acum.  Pana la maine e azi, imi spunea tatal meu. Da, eu sunt fata tatalui meu. Eu trebuie sa ma privesc in oglinda. Si ochii tatalui meu nu ma lasa sa ma mint. Eu port la gat steaua tatalui lui, steaua bunicului meu. 

Such a lonely word...

If you search for tenderness
it isn't hard to find.
You can have the love you need to live.
But if you look for truthfulness
You might just as well be blind.
It always seems to be so hard to give.
Honesty is such a lonely word.
Everyone is so untrue.
Honesty is hardly ever heard.
And mostly what I need from you.
I can always find someone
to say they sympathize.
If I wear my heart out on my sleeve.
But I don't want some pretty face
to tell me pretty lies.
All I want is someone to believe.
Honesty is such a lonely word.
Everyone is so untrue.
Honesty is hardly ever heard.
And mostly what I need from you.
I can find a lover.
I can find a friend.
I can have security until the bitter end.
Anyone can comfort me
with promises again.
I know, I know.
When I'm deep inside of me
don't be too concerned.
I won't as for nothin' while I'm gone.
But when I want sincerity
tell me where else can I turn.
Because you're the one I depend upon.
Honesty is such a lonely word.
Everyone is so untrue.
Honesty is hardly ever heard.
And mostly what I need from you.
( Billy Joel - Honesty )

La vita e bella

http://youtu.be/CXHuwuwvjgM

Eu. Tu... Noi.

"Doua saptamani si gata!" Foarte mult m-au impresionat aceste cuvinte. Cat de senin viseaza copiii. Un copil. Doi copii. Si o mama. 
Au nevoie de
o a doua operatie
in februarie 2011
la Chisinau.
Daca vreti, puteti vedea aici povestea lor.

Niculina Mandricel     ( mama copiilor )
Sat Buda-Craciunesti Nr. 59 
comuna Cislau, judetul Buzau 

Nr. de telefon: 0764 555 095   0753 765 211  0238 585 696

RO 77 BTRL 01 00 12 01 S 04 088 XX    LEI 

RO 52 BTRL 01 00 42 01 S 04 088 XX    EURO 

Gertrude McFuzz

There once was a girl-bird named Gertrude McFuzz
And she had the smallest plain tail ever was.
One droopy-droop feather.That's all that she had.
And, oh! That one feather made Gertrude so sad.
For there was another young bird that she knew.
A fancy young birdie named Loola-Lee-Lou,
And instead of one feather behind, she had two !
Poor Gertrude! Whenever she happened to spy
Miss Lolla-Lee-Lou flying by in the sky,
She got very jealous. She frowned. And she pouted.
Then, one day she got awfully cross and she shouted:
" This isn't fair ! I have one ! She has two !
I must have a tail just like Lolla-Lee-Lou ! "
So she flew to her uncle, a doctor named Dake
Whose office was high in a tree by the lake
And she cried, " Uncle Doctor ! Oh, please do you know
Of some kind of a pill will make my tail grow? "
" Tut tut ! " said the doctor. " Such talk! How absurd !
Your tail is just right for your kind of a bird "
Then Gertrude had tantrums. She raised such a din
That finally her uncle, the doctor, gave in
And he told her just where she could find such a pill
On a pill-berry vine on the top of the hill.
"Oh, thank you !" chirped Gertrude McFuzz, and she flew
Right straight to the hill where the pill-berry grew.
( Dr.Seuss - Clever creatures )

Sete de tine

Se dizolva in mine, incet,
chipul tau, de piatra solubila
o, tu, dansand un menuet,
pururea nubila
Ma vor bea candva, zeii
si vor simti in mine gustul tau,
candva, cand intomna-se-vor teii
de sete si de rau.
Dar inca mai ninge, inca mai ninge
cu tine in mine raman inghetat
...suava meninge
si somn tulburat.
( Nichita )

Faradesperanta

... vreau sa dau ceva faradesperantei.
http://bios-doareu.blogspot.com/2011/01/pentru-un-om-sau-pentru-un-inger.html

Lacrimi de dor

Ma gandeam in timp ce-l priveam pe fiul meu cum statea lipit de  pamant in zapada, atat de fericit, la iarna din jur care  pe mine mereu m-a inspaimantat. Mi-a fost mereu frica de ger, m-a infiorat mereu ninsoarea. Si ma gandeam la Dana. O vedeam ca acum un an prin sufletul meu si al ei zambind copacilor dintr-o poveste. Hai, spune-mi, nimeni. Plangi cu mine, nicicand. Nu mai pleca, niciodata. Ma sfasie durerea ta. Tacerea ta. A mea. A noastra, nicaieri.

Craciun fericit tuturor !

Alles schläft, einsam wacht

Sentimentul pe care il ai cand cineva iti intra in casa e ca sentimentul pe care il traiam cand Sofia imi povestea de anii cincizeci. O sa vorbesc altadata despre asta. Acum ne pregatim de munte pentru ca  l-am visat pe Mos Craciun cum vine cu sania. Si-n linistea acestei nopti pregatind bagajul ascult cum ma colinda cerul si-mi amintesc de tatal meu ...

 

Iulianei

Roaga-te si tu cu mine.

My innocent life

 

Important

Pentru ca numarul invitatilor pe care ii puteam alege imi este limitat, am renuntat la aceasta decizie.


Redeschid pana revin blogul pentru ca nu toti au reusit sa se conecteze. Nu am putut sa va raspund tuturor pentru ca nu am ajuns cu corespondenta la zi. Nici eu nu stiu exact de ce se intampla asa, invitatia mea a fost trimisa pe adresa pe care am primit-o.  In urma invitatiei e necesar sa accesati un link. Si sa va introduceti datele. Acolo probabil va trebui sa introduceti adresa si parola voastra pentru a va conecta. Daca introduceti parola de yahoo, gmail, etc. si ea este diferita de aceea a contului poate din acest motiv nu reusiti sa va conectati. Imi pare rau pentru ca pe unii v-am nedumerit, cerandu-va ceva. Poate ca a fost frumos sa va cer.  Poate nu. Am descoperit acum cata dreptate avea un prieten cand imi spunea acum o luna cate ceva despre alegerea mea care i-ar indeparta pe cei pe care inca nici nu i-am aflat vreodata.  Nu cred ca exista departe.  Sunt sigura ca tot ce-i menit, va fi. Am primit cuvinte de la oameni care nu au aparut niciodata in toti acesti ani aici, au fost mailuri de o simplitate tulburatoare. Mi-ati dat atata frumusete ca nu stiu cum as putea sa va multumesc pentru ea. Nu doresc sa alung pe nimeni. N-am scris niciodata in toti acesti trei ani ceva care sa nasca agresivitate. Si nu stiu de ce in ultima perioada se intampla asa. Singura solutie pe care eu am gasit-o deocamdata impotriva acestei agresivitati virtuale este sa lipsesc putin din "peste tot" in "undeva". Din acest motiv blogul va fi deschis cititorilor invitati. Cateva zile nu va voi putea raspunde mesajelor. 

Din 1 decembrie acest loc va fi deschis cititorilor invitati. Desi eu nu sunt decat o oaie adormita intr-o lada mica, ma simt acum eu insami prabusita-n desert cu mii de "stele care stiu sa rada." M-as putea chiar desena pe mine insami si darui cuiva de la capatul lumii. Imi dau seama privind acest pamant ca aici la mine in suflet au poposit oameni fara sa-i cunosc si mi-au zambit. Le multumesc acum pentru fiecare secunda pe care am trait-o impreuna. Astept va rog o adresa unde sa va pot trimite invitatia mea. 

Imi puteti lasa asta fie aici, comentariile sunt moderate, sau imi puteti scrie. 

Multumesc.

Am o corabie de plastic si una de perete...

Nu mi-am dorit niciodata sa fiu cum nu sunt. Mental, afectiv, fizic. Dar sa nu spui niciodata niciodata. Nu mai stiu daca ultima data doar am visat...sa fiu altfel numai sa vindec ranile golului din tine.  De ce m-ar obliga vreodata dragostea sa fiu altfel, chiar si in vis? Nu am de ce sa ma aman, de ce sa ma hotarasc a fi? Dragostea nu are nevoie de nimic. Talismanul meu e un fir de nisip, un dar al marii. Pe mine nu ma vindeca diamantele lumii si nici comorile pamantului. In zadar imi arati pamantul. Eu in hindus sunt Phoenix, iunie m-a nascut. Stiu sa mor, e cel mai usor sa mori. Pe mine doar perla ma apara. Vantul si cu Luna. Miturile spuneau ca perlele cadeau din cer atunci cand dragonii se luptau.  De cateva zile nu sunt in stare sa vorbesc. Chiar nu sunt. O sa plec putin si cand ma intorc, ajung la Mica mea Viena. Si Pica-i bolnava,  Pica mea moare... Si Clujul il recita pe Blaga. Vin zapezile si mie nu imi plac. Eu alerg in fiecare zi afara sa-mi pot alerga si viata. La rasarit. Si cand ninge, prea mult zapada imi ingroapa talpile. Iarna fara cer eu ma simt rupta de viata. M-am tuns singura cu o foarfeca din cuvinte amare, mi-am taiat aripile de tot. Am ajuns oare la inima? Am ciopartit sufletul? Sau tot ce ma doare acum e numai iarna? Ma voi multumi cu nisipul de la gatul meu? Sa-mi straluceasca perlele nu iertarea ci increderea as vrea. Mi-am schimbat iar cerceii ca sa aud marea in perlele lor, langa tampla ultimelor nopti. Deschid scrisoarea fiului meu pentru Mos Craciun. E desenata o corabie. Mare. Si langa ea scrie doar atat. " Te rog, din lemn. "

About...me

Beautiful winter come from the sky
Is the perfect time to die
You know I am dead in the snow
So look in my eyes
Covered be eyes
All my tears are like stones
There is music in my bones
Look in my nose the breath is frozen
All inside me is like the stones
There is music in my bones
There is music in my bones
I'm happy now you don't see me how
I take care of you
You don't care about....me
But I'm happy now you don't see me how
I take care of you
You don't care about...me
But I'm happy now you don't see me.....
Met me at the end of sky
I'll teach you
How too die
You know I am dead in the snow...
So look
( Winter - Ada Milea )

Vineri cand a nins

Mai e inca un strop din dimineata asta. A nins. Imi beau cafeaua fierbinte si amara. Si ma uit la un film francez. Audrey Tautou e in rochie verde. Valuri. Mult auriu. Doar Audrey si o rochie alba. Umbrele. Cata simplitate. Imi place cum o privesc ochii albastri a lui Gad  Elmaleh. "Farmecul e mai important ca frumusetea pentru ca nu-i poti rezista..."  Ma gandeam la o carte de Erich von Daniken pe care am citit-o prin clasa a cincea numai pentru ca ma fascinase titlul ei. Imi amintesc si acum intrebarile pe care mi le-au pus de-atatea ori aceste cuvinte...amintiri despre viitor.  Cand cineva imi daruieste ceva intr-o zi de toamna ma duce in viitorul trecutului meu. Unde mama n-a plecat niciodata si asteapta inca sa ma intorc acasa. Darul lui tu26dor m-a facut sa ma gandesc la oamenii din viata mea. Asa-i tu26dor, e ca o soapta.  O soapta la care am ajuns cand ma taram in genunchi de atata durere. Iti multumesc prietene pentru ca  stii sa fii. Si sa ma faci sa ma gandesc la recunostinta. Adriana ma uimeste cu adevarat, e ca o promisiune. Promisiunea mea de a nu uita sa fiu om.  Si pe ea o pretuiesc si pentru astasunteu, un om ca o poveste  plina de iubire. Nu stiu cum as putea sa multumesc si cui. Poate ca de fapt n-am stiut niciodata sa vorbesc despre dragoste. Pe Maria eu o tin de mana peste zari si anotimpuri, peste taceri si suspine. Ma joc cu ea sotron. Si oare exista pe pamant ceva mai minunat ca  o mana in mana ta? Am o toamna verde si-au trecut anii, din degetele ei mi-a inflorit candva lumea, o lume de flori facute de mana ei, ma face fericita doar pentru ca exista. Sora ei ma duce prin iarba viselor, sora ei este o poezie. A ei, a lor, a mea, a noastra. Departe, pe dealuri.  Ma duc amandoua "acasa". Ireal mi-a prins in gene cel mai frumos copac pe care l-am vazut vreodata si mi-a amintit de tata si de cum canta tata doina lui Lucaci. Tatal meu, a fost pentru mine totul si nu pot sa vorbesc despre tata fara sa simt cat de  binecuvantata sunt sa fiu fata lui. In vara asta, m-a coplesit un om si mi-a alinat dorul de Soare si nu intamplator  Alina sigur si alt Soare pentru ca fiecare om are un tata, iar tatal este Soarele... Ir e Ir. Si e sora Adelei. Ir si frumusetea ei pe mine ma lasa fara cuvinte.  Ir a fost langa mine in clipe in care uneori nu mai credeam ca voi merge vreodata. Undeva mai am un vis, care pentru mine e alb, un vis care imi aminteste in fiecare zi cat de minunata-i iubirea. Hera ma readuce in suflet, imi invie in mine insami ceea ce ma reprezinta cu adevarat.  Cand scrie lumea ei  auzi cum ii bate inima si  atat de rar am trait in cuvant asta ca imi amintesc prima data cand am citit-o  am plans.  Si  eu stiu ca "lacrimile vin mereu de la Sfinti". Mi-e draga persoanaintaiplural, o simt foarte aproape de cine sunt eu  fara sa pot spune de ce. Pentru mine, muzica e Casandra, din sufletul ei notele imbratiseaza orizontul. Cand mi-e frig, imi toarna in cana vise care-mi incalzesc speranta. Nu, nu sunt singurii oameni carora as vrea sa le trimit astazi daruri. Undeva, e o fata si parul ei miroase a Soare, ma duce in cele mai ascunse locuri ale fiintei mele, cand ma gandesc la ea e ca si cum as zbura. Mai sunt... Si mai sunt si oameni care sunt aici, langa inima mea, fara a fi mereu in cuvant si le multumesc si lor. Le multumesc si oamenilor care ... stiu ei. Danei ii trimit prima si ultima mea recunostinta. Pentru ca intre mine si ea nu exista timp. Pentru ca mi-a dat sa beau din palma ei rasaritul.  E sfarsit de noiembrie. Cu siguranta recunostinta are in noiembrie mainile lui Wilhelm Kempff si canta Sonata Lunii.

rockfm.ro

Trebuie sa multumesc echipei http://www.rockfm.ro/  care imi face zilele in trafic de vis. In masina mea neagra delfinii sunt albastri si iarna nu mai vine. Asa ca ma pregatesc de mare... Cum e sa te plimbi intr-o zi de toamna si sa asculti asta?
I wake in the night
to find you on my mind
Deep in a dream,
you'll always be
until the end of time
I look in your eyes
They touch my soul
My love is hard to hide
I'm never alone when we're apart.
I feel you by my side
And here in my heart,
where no one else will ever be
I know who you are,
so lock the door
and throw away the key
Save all your love
Save your love for me
When I'm alone at night,
you're all I see
I wake from a dream
and see you by my side
How could I belong to someone else,
when holdin' you feels so right?
And here in my heart
where no one else will ever be
We've made it so far,
so lock the door and throw away the key
Save all your love
Save all your love for me
When I'm alone at night,
you're all I see
Save all your love
Save your love for me
Don't turn your back on me
You're all I need
I know who you are
we've come so far
so baby stay with me yeah
Save all your love
Save your love for me
When I'm alone at night
you're all I see
Save all your love
Save your love for me
Dont turn your back on me
you're all I need
Save your love
Save your love
Save all your love
Save save all your love
Save your love
Baby save all your love
Save all your love
http://www.youtube.com/watch?v=nGufDq7r4OM

Luna plina

Rai

Tu esti pentru mine ce a fost Gala pentru Dali.

Magistral

Intotdeauna mi-au placut caleidoscoapele. Si papusile Matroska. Am fost mereu atrasa de tot ceea ce este in spatele imaginarului, dincolo de evident. Cand eram mica, toata lumea fugea de ploaie iar e o cautam. Eu vin din inima Clujului si dealurile  mie-mi dau mereu cel mai inalt grad de desavarsire. Am vrut mereu in viata mea sa vad ceea ce este altfel decat apare la prima vedere, intreaga mea existenta a fost asa. Asa-i, iubirea nu are nevoie de cuvinte. Dar cred in gesturi, ele sunt uneori emotiile noastre pictate pe peretele sufletului. Asa ca da-mi doar mainile tale. Sa-mi spuna ele adevarul...

almarijuls

Nu pot sa dorm, ma simt ca cerul acesta mangaiat de frunze la fereastra mea.
Si ma gandesc la tine.
M-ai coplesit.
Tu si tandretea ta.

Porti fara cuvinte

Astazi bratele mele te pot ingana recrutule, daca te scuturi de creta. Astazi stiu ca soldatul nu din mana stanga marsaluia ci din viata mea nenascuta inca. Vreau sa-ti mangai mainile. Lasa pusca soldat. Fara curajul tau de-a iubi, n-o sa ma nasc niciodata.

Niciodata nu

Fiecare poveste incepe de undeva. A mea de la un cenaclu literar unde a fost odata, cu mana stanga, desena pe o tabla cu creta un soldat ingenuncheat. Era soldatul lui Nichita. Si mi-l desena mie. Iar eu stateam in prima banca si ma gandeam in timp ce-l priveam ca mana stanga cu care-mi canta la chitara era aceeasi mana cu care facea genunchii soldatului. Dar eram prea tanara sa cunosc ruga si sa inteleg de ce imi aducea in pauze biletele cu poezii sau impartea cu mine portocalele. Si era prea multa pace sa cunosc atunci dorul. Doar el, cu mana stanga ma iubea si ma dorea inainte sa stie ce e dorinta. Ca intr-un joc de-a v-ati ascunselea in care ma cauta prin sine insusi sa ma plimbe prin paduri "ce-ar putea sa fie".  N-au fost atunci pentru ca rostise deja  "ce niciodata nu vor fi".  N-au fost pentru ca n-am stiut eu ca ar putea sa fie, ca-s sigura ca Blaga l-ar fi scos pe niciodata de-acolo si din dictionar. Imi spunea in seri pline de zapada in care ma tragea pe sanie ca tata, seri argintii cu Luna minunata, ca ar vrea sa traiasca asa...ca in Scoala curajului si ma plimbe prin visele lui. Departe. 

Noiembrie

Si ce-i mai frumos ca tu sa ma iubesti toamna? Toamna cand dorurile miros a foc si tot pamantul e numai frunze si fum. Ne prinde ceata talpilele unul de altul si nu ne putem ridica din genunchi. Cer colorat de rugina. Care ne imbie la sarut si imbratisari pe tacute. Sa uiti de umbre, de frig, de cenusa si de nenoroc. E toamna, tu vino sa curgi cu ploaia in stelele mele, deplin. Spune-mi ca ma iubesti toamna, sa pot aprinde uimirea-n gura ta,  in iarna ce vine dupa mine sa-mi naruie orizontul. Sa te pot strecura din sangele meu  dupa ce pleci din asternuturi ravasit. Si sa te beau iar si iarasi dulce-amara stupoare a vietii mele.

Cearceafuri albe

Mi-e dor de camera unde stateau papiotele colorate pe cuie oblice in peretele de lemn din stejar lustruit, asezate de mainile ei dragi cu migala timpului care-mi tese in soapta sufletul. Cand le-am zarit prima oara, am alergat in curte unde se juca Bebe si i-am spus dintr-o data : "SastiicaSofiaareuncurcubeuincasa." Ea, diafana ca o floare de maces, m-a privit lung. Curcubeul e aici, mi-a raspuns si mi-a atins cu aratatorul inima. Multa vreme dupa aceea mi-am atins inima de multe ori cu mana dreapta sa nu uit povestea curcubeului. Florile de maces - care decorau cheie de bolta luminate de ferestre rotunde cu vitralii ale abatiei- , eu credeam ca infloresc din inima ei, asa urcai cu strabunica mea. Ca intr-o clopotnita a firii.  Mi-e dor. De cum miroseau asternuturile Sofiei dimineata cand imi aluneca pe scaunul mosului de la 1800 camasa de noapte si ma  aruncam iar in pat dupa ce deschideam fereastra. Mi-e dor de cerul de vara care intra in dormitor cu tot cu Soare si-mi topea noaptea din mobilier din cearceaful cu broderii. Si din tremur. Fia, te rog nu intra ca-s goala. Nu intru, ti-am adus lapte si gem de macese. Si eu zambeam pentru ca nu i-am spus niciodata ca pentru mine gustul gemului acela era gustul ei.  Vara trecuta fiul meu a venit acasa trist din cauza unui baietel. Tu stii unde sunt cele mai mari comori, l-am intrebat cu lacrimi de fericire in ochi. Apoi mi-am lipit podul palmei de inima lui. Am simtit atunci ca moartea nu exista si ca toata persecutia la care a fost supusa mamuta mea ani in sir, dupa disparitia lui mosu', nu i-a luat niciodata curcubeul.  Si nici mie nu mi-a luat timpul pacea care ma rasfata intotdeauna cand dorm in asternuturi albe ca zapada.

Voua.

Din 1 decembrie , acest blog va fi deschis cititorilor invitati. Desi eu nu sunt decat o oaie adormita intr-o lada mica, ma simt acum eu insami prabusita-n desert cu mii de "stele care stiu sa rada." M-as putea chiar desena pe mine insami si darui cuiva de la capatul lumii. Imi dau seama privind acest pamant ca aici la mine in suflet au poposit oameni fara sa-i cunosc si mi-au zambit. Le multumesc acum pentru fiecare secunda pe care am trait-o impreuna. Astept va rog o adresa unde sa va pot trimite invitatia mea. Imi puteti lasa asta fie in blog - comentariile sunt moderate - , fie scriindu-mi. Adresa mea o aveti in profil. Multumesc.

Afişări de pagină după ţară

România     4.706 Statele Unite ale Americii    788 Canada        680 Italia    512 Marea Britanie    343 Germania    319 Suedia   268 Franța   266 China    135 Brazilia  91 Republica Moldova  68 Danemarca  55

Eu sunt violoncelul tau.

Tine-ma intre visele tale,
strange-ma intre genunchii tai cu inima.

Cand

Toamna ma umple de nostalgie si daca toate culorile astea care dau navala in frunze ar ramane asa poate as invata jocul de-a ploaia. Dar vor cadea din ochii verii pulberi sangerand a doruri si iarna cu viscolul ei imi va ingheta iar copacii. Mi-e dor de biblioteca de pe hol, de rafturile rosii, patrate, asezate unul peste altul pline de carti pe care le rasfoiam in anii primelor intrebari. Octombrie ma infioara cu atata galben. Atatea frunze sunt pe jos si-mi rascolesc singuratatea. Mi-e dor de mirosul pe care il simteam imediat cum deschideam usa liftului de langa catedrala lui Paoli...cand ea framanta cu mainile ei mici si atat de albe, cozonaci moldovenesti. Renuntam la dupa-amiezile mele ingropate in mine insami sa le impart pe tacute cu Soarele bland din bucataria ei plina de miros de nuci si miere. Mi-e dor de cum il iubea ea pe Sartre si nu pot sa nu zambesc amintindu-mi de Heidegger cand ma gandesc la ea, la tanti Elena. "Riguros vorbind, mortii nu-i poate fi atribuita decat o certitudine empirica". M-a fascinat mereu mirosul ei, mirosea a nu stiu ce, a Dumnezeu. Mirosea a mir, cand intram in casa ei ma cuprindea in brate insusi Dumnezeu. Elena era atat de blonda, un alb inger, o candela a sperantei. Luminau pasii ei pe unde trecea. O auzeam mereu duminica cand deschidea usa ei, o auzeam cum venea in soapta, asa se apropia de usa mea, plutind. Nu suna niciodata dar eu stiam ca e acolo si-i deschideam cu priviri incetosate si tulburate de pagini nesfarsite care imi hraneau zilele si noptile. Ti-am adus bors de peste spunea ea si eu imi ingropam privirea in parchetul care scartia ca nu stiam cum altfel sa-i multumesc. Era atat de mica in holul meu, cu borsul de peste in mana, incat mereu mi se facea rusine de bunatatea ei. E toamna si e frig, sunt doar un vant si tu ma dori, ma dori si nu stiu cum sa spun ce n-am spus niciodata.

Tu

...da, pe toate

Nu mai simt cuvintele. Doar durerea.

Dormi...

L-am iubit mereu pe Blaga pentru ca la el somnul e lacasul sufletului. Timpul dispare. Etern, "in adieri", urci treapta ultima a voluptatii erotice. La Blaga totul e magie, universul latent aprinde-n noi viata. Aparenta celor ce se vad, devine cosmica. Insusi Blaga devine solar si panismul lui luminos. Lauda somnului mie mi-a fost mereu lauda portii care deschide adevarul in iubire,  o cantare a cantarilor, lauda Infinitului. Pentru ca dincolo de destramarea lucrurilor, a timpului si a privirii, a mortii, dimensiunea luminii nu o vezi decat in suflet. Cu ochii inchisi. Cred ca din acelasi motiv Micul Print ramane pentru mine cea mai frumoasa poveste a lumii. 

O melancolie ma dezbraca de tot ce as putea sa mai incerc a vorbi. Imi sterg pieptul de sange si privesc departe. Iau eu in maini cutitul pe care l-ai uitat.  Am si talpi. Mi-au inghetat in cuvant, stii tu care. Dar nu picioarele pe care vrei atat de mult sa dormi le duc spre tine. Vioara din inima ta stie unde incepe tremurul meu. Sunt si vant. De ce tai bucati din mine sa-ti ajung? Spala-mi tu Lille pacatul fricii in inefabil. Spune-mi, de ce vrei sa dau timpului ce nu-i apartine, de ce imi torni in pahar atata moarte? Ia-ti pasarile din palma unde mi le-au lasat buzele tale si du-ma tu la marea marilor daca poti sa ma privesti asa cum spui.

"It's easier to believe in this sweet madness,

Oh this glorious sadness that brings me to my knees..."

Stiu tot ceea ce...

"Îţi ştiu toate timpurile,
toate mişcările, toate parfumurile  şi umbra ta,
şi tăcerile tale, şi sânul tău
ce cutremur au şi ce culoare anume,
şi mersul tău, şi melancolia ta, şi sprâncenele tale,
şi bluza ta, şi inelul tău, şi secunda
şi nu mai am răbdare şi genunchiul mi-l pun în pietre
şi mă rog de tine,
naşte-mă.
Ştiu tot ce e mai departe de tine,
atât de departe, încât nu mai există aproape -
după-amiază, după-orizontul, dincolo-de-marea...
şi tot ce e dincolo de ele,
şi atât de departe, încât nu mai are nici nume.
De aceea-mi îndoi genunchiul şi-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l îngână.
Şi mă rog de tine,
naşte-mă.
Ştiu tot ceea ce tu nu ştii niciodată, din tine.
Bătaia inimii care urmează bătăii ce-o auzi,
sfârşitul cuvântului a cărui prima silabă tocmai o spui
copacii - umbre de lemn ale vinelor tale,
râurile - mişcătoare umbre ale sângelui tău,
şi pietrele, pietrele - umbre de piatră ale genunchiului meu,
pe care mi-i plec în faţa ta şi mă rog de tine,
naşte-mă. Naşte-mă."
( Nichita Stanescu )

Catre Galateea

Mai stii?

E toamna

D anei

Diamant

In cel mai tainic dor al tau ma vei gasi, eu te voi reda tie insuti. 
Numai in pamantul meu te vei naste, frica de ieri nu e decat umbra luminii de azi.
Stralucirea vesniciei incepe in speranta, acolo slefuiesc stelele adevarul.
Asa o nevoie de tacere m-apuca, am tot universul linistii aici.
Pe buzele mele iti coboara suspinul, asteptarea ta m-a nascut.
Nu sa fiu, nu sa vin ai nevoie. Tu vrei sa revin.

" Tu esti......

Iar om inseamna tarana. "

Liniste

De cateva ore, Luna aluneca spre catedrala. Am senzatia ca ninge. Lumina asta ma surprinde, parca vine din iarna. Ploua in piscina Continentalului si daca nu ar fi 14 grade, m-as opri doar atunci cand as incepe sa-mi aud viata.

Dor, tu...

Soare bland de septembrie imi mangaie degetele. Din cand in cand, pictez cu gene orizonturi. Sunt in fata laptopului si revad fotografii. Suspin. Sufletul ei de lebada isi deschide aripile printre ceruri de chihlimbar si cu ochii inchisi ii aud zborul. Lin se plimba prin palatul baroc din Petrograd. Dana. Un inger din Nordul ultimului meu timp.De ea n-ar fi fost, n-as fi stiut. Miroase a scoarta de stejar si mi-e dor de padurile in care m-ai asteptat Baby. Toamna am gust de struguri si rasaritul ma imbie cu lemn pentru ani ce vor fi sa-ti aline buzele si limba intaiului tau dor de mine...Ai plecat pe front necunoscut soldat si printre bombardamente, cu ruj rosu iti scriu pe oglinzile viselor gura mea de care mi-ai cusut ultimul geamat. Pulberi kaki cad intr-o simfonie de arome peste frunzele care se desprind in palmele mele. Pulberi din tine. Mirosi a sange si a argint. A castane, cedru si a miere. E toamna soldat. Numai pamantul pe unde mergi stie cum te-au inganat genunchii mei, in noptile in care marsaluiai eternitatea.

It could be so simple

"I don't wanna be adored
Don't wanna be first in line
Or make myself heard
I'd like to bring a little light
To shine a light on your life
To make you feel loved
No, don't wanna be the only one you know
I wanna be the place you call home
I lay myself down
To make it so, but you don't want to know
I give much more
Than I'd ever ask for
Will you see me in the end
Or is it just a waste of time
Trying to be your friend
To shine, shine, shine
Shine a little light
Shine a light on my life
And warm me up again
Fool, I wonder if you know yourself at all
You know that it could be so simple
I lay myself down
To make it so, but you don't want to know
You take much more
Than I'd ever ask for
Say a word or two to brighten my day
Do you think that you could see your way
To lay yourself down
And make it so, but you don't want to know
You take much more
Than I'd ever ask for"

Fara tine

Alinta-ma speranta...

Stau aici pregatita sa scriu ce este la pagina 92 a mea si deschid cartea pe care o port cu mine de cand eram copil. Am primit acum acest dar, e o ruga. E sambata si-i noapte, m-am imbolnavit de cuvinte. Am sentimentul ca am marturisit atat de mult, cum niciodata nu am fost in stare, ca pana si respiratia mea mi se pare inutila. "(ecce co-)gnovi quoniam Deus meus es. In Deo laudabo verbum, in Domino laudabo sermonem:*in Deo speravi, non timebo quid faciat mihi homo. In me sunt, Deus, vota tua, *quae reddam, laudationes tibi. Quoniam eripuisti animam meam de morte, et pedes meos de lapsu:*ut placeam coram Deo in lumine viventium.

Psalmus 56
MISERERE mei Deus, miserere mei:* quoniam in te confidit anima mea.
Et in umbra alarum tuarum sperabo, * donec transeat iniquitas.
Clamabo ad Deum altissimum:* Deum qui benefecit mihi.
Misit de coelo, et liberavit me:*dedit in opprobium conculcantes me.
Misit Deus misericordiam suam, et veritatem suam, * et eripuit animam meam de medio catulorum leonum : dormivi conturbatus.
Filii hominum dentes eorum arma et sagittae:* et lingua eorum gladius acutus.
Ezaltare super coelos Deus:* et in omnem terram gloria tua.
Laqueum paraverunt pedibus meis:* et incurvaverunt animam meam.
Foderunt ante faciem meam foveam:* et inciderunt in eam.
Paratum cor meum, Deus , paratum cor meum:* cantabo, et pslamum dicam.
Exsurge gloria mea, exsurge psalterium et cithara:* exsurgam diluculo.
Confitebor tibi in populis Domine:* et pslamum dicam tibi in gentibus.
Quoniam magnificata est usque ad coelos misericordia tua, *es usque ad nubes veritas tua.
Exaltare super coelos Deus:* et super omnem terram gloria tua.
Ana.Quaniam in te confidit anima mea.
Ana.Justa judicate.
Psalmus 57
Si vere utique justitiam loquimini:* recta judicate filii hominum.
Etenim in corde iniquitates operamini:* in terra injustitias manus vestrae concinnat."

Sunt mai multe carti de la care as lua pagina 92. Ma opresc pentru gandul meu dintai la Divina Commedia / Nibelungenlied / El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha / Muntele vrajit / Evreii , Dumnezeu si Istoria / Olmecii, la Chichkine ( si-l scriu asa, ca asa-i cartea mea...)

si intotdeauna, oriunde ma va purta viata, inima mea stie ca o sa-i tes cu iubire "tapiseria" Citadelei . Ca nu-i tandrete mai mare pe pamant ca broderia din sufletul unei femei.

http://adriana-dardindar.blogspot.com/search/label/Pagina%2092

" Respir, doctore, respir. "

Concret

"De mult negru mă albisem

De mult soare mă-nnoptasem
De mult viu mă mult murisem
Din visare mă aflasem
Vino tu cu tine toată
Ca să-ntruchipăm o roată
Vino tu fără de tine
Ca să fiu cu mine, mine
O răsai, răsai, răsai
Pe infernul meu, un rai
O rămâi, rămâi, rămâi
Palma bate-mi-o în cui
Pe crucea de carne
Când lumea adoarme."

Septembrie, 8

Te aud inca tata cum recitam impreuna aceste versuri.
M-as cuibari in bratele tale, tata, sa-ti spuna inima mea adevarul.
"Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos..."

Sa sper...TOT

Inima stie o singura limba. Limba celuilalt. Restul e vocabular.
Inima nu are colturi la care sa stai. Inima stie doar sa te tina de mana. Restul e fara.
Inimii nu-i e frica. Nici in moarte nu te minte. Restul doare.
Inima vede cu sufletul. Si sufletul saruta tot cu gura, atinge tot cu mana.
Cand n-are, sufletul face dragoste cu vantul. Restul nu e.
Si unde e nu , curge sange si bat clopote. Cu sfiala.

Sambata in vacanta

Ma izbesc de aerul toamnei si imi simt sangele plin de tine. E dimineata, la tine e cinci dimineata. Pe trotuarul mic care imbratiseaza pe dedesubt radacinile de pin e liniste. Alerg in pantaloni care ingana inca o noapte atat de albastra si dincolo de ziduri, octombrie imi surade in perdele artizanale. Alerg si simt deja mirosul raului dimineata, alerg cum alergam de acasa pana la Somes uneori cu ochii inchisi. Ma urmareste rasaritul. Cerul de toamna imi imprastie ezitarile. Si ma cuprinde ritmul inimii. " Veneai pe rau, sau rau erai / Curgeai in mine pana-n rai..." Cand vine toamna baia mea miroase iar a iarba, revin la mirosul herbal. Intotdeauna, din primavara in care a venit si randul meu sa inteleg de ce se spune ca femeia devine femeie dupa ce naste, mi-e greu dimineata sa ies din dus. Inchid fereastra dormitorului si imi las halatul pe patul nefacut. E frig. E sambata si e toamna. Si caut cu privirea un diamant albastru. Aerul miroase a note lemnoase, chihlimbar si patchouli. Wish de Chopard. Moscul din crema mea de corp imblanzeste apoi lemnul si-mi aminteste de patul verii. In lumina diminetilor de toamna parul meu se ascunde undeva pe un mal de la marea marilor. Fusta mea verde fara nasturi, se infasoara pe talia mea ca dansul ardelenesc, seamana cu forma semirotunda a paunilor. Nu mai pot defila desculta, talpi reci cauta papucii albi din bumbac.

In fiecare dimineata scot vasele, sterg masina de spalat si pregatesc cu acelasi gesturi mici micul dejun. Painea toscana cu gauri si fara sare imi pune la incercare rabdarea aparatului meu dentar. Imi place painea asta pentru ca miroase ca mainile bunicii mele. Dimineata mea e prea devreme si mereu mananc singura. Ma trezeste din aburii cafelei fiul meu. Imi aterizeaza in brate si isi sprijina noaptea de mine. Si eu faceam la fel cand eram mica. Si tot ca el asteptam din cand in cand sa ma spele mama pe maini, pe fata , urechi si dinti.
In Strozzi toamna e poveste si mainile mele miros a crema din canepa. Trenul din lemn ma duce cu gandul la tine. Sus, e atata liniste ca simt dorul de tine cum respira. Alerg cu fiul meu spre melc si cantam.
Salata, nuci. Pollo. Ce fruct vrei astazi?
Dupa ora 13 timpul incetineste. Ma uit la un documentar despre carti in secolul XVI, Alexandru deseneaza dragoni. De cand cu dragonul meu rosu al Tarii Galilor, am trecut de la dinozauri la stapanii vremii, la simbolul mortii si invierii, la cei care impart cunoasterea.
Ma doare stomacul de dor. Si ploua. Ploua si fiul meu iubeste umbrelele. Iar eu nu am ce sa fac si deschid si eu una. Esarfa mea rosie imi strange sufletul si mi-l trimite departe. Numaram pasii intre Maso di Banco si statia tramvaiului.
E deja ora mea. Ora care ma duce pe dealuri. Gust Anglia. In bucatarie e alt gust, de crosttini. Ma duc sa lucrez si-mi iau ceaiul cu mine.
Nu stiu cand s-a facut seara. Am reusit sa mai revad o alta perspectiva a mortii. " Ultima pecete a condamnarii la disparitie a iubirii conjugale, avortul, pare a fi sinteza apostaziei, uciderii si desfanarii, trei pacate laolalta si înca ceva mai mult. În întelepciunea sa negraita, Dumnezeu a hotarat ca un prunc, înainte de a vedea lumina zilei, să petreaca vreme de noua luni în sanul maicii sale. Acest sân îi este adapost şi hrana, pavăză şi mijloc de aparare în faţa oricărei primejdii. Trupul mamei, sânul matern, este fară îndoială cel mai sigur loc ce poate ocroti o fiinţă umană. E templul iubirii. Căci asemenea unei providenţe divine, acest sân oferă, aşa cum se exprimă profetul Isaia, „un loc de scăpare în încercări, un liman în vremea furtunii şi o umbră în plină dogoare” (XXV, 4). "
Ploaia s-a oprit si seara aminteste de absente. Dorurile toamna sunt ca apusurile. Cele mai frumoase. Alergam spre casa.
- Mi-e atat de foame ca as manca un elefant, as manca intreaga planeta.
Tina face creveti ca nimeni. Si cina se termina cu ochii lor pe care ii priveste fiul meu mereu fascinat. Si cu finish powerball-ul pe care il pun in masina de spalat.
Adorm langa fiul meu si il visez si eu pe Roscuro. Suntem la pagina 101, ii raspund.

Ma trezesc intr-o alta zi, e ora unu. 370 zici?