Se tot intampla ceva cu mine in ultimii doi ani. Si am realizat astazi ca nu-i intamplator. Am avut revelatia unui adevar mai presus de cuvant. Unul al pasilor mei care se opun departarilor. Alta parte ma cheama, nu aceea spre care tot pornesc. Sunt trei luni de cand a murit Dana. Obisnuiam sa ascult cu ea timpul. Si Lara Fabian. Pentru mine nu exista declaratie mai frumoasa pe pamant ca acest cantec.
7 comments:
ce frumoasa te-ai facut! :) ce mult imi place! :) esti vie?! :):)
Sunt un om viu
Nichita Stanescu
Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.
Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.
Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.
Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.
Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise - şi
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.
Cu greu mi-aş putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui...
(Poate şi fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)
Îmi place să râd, deşi
râd rar, având mereu câte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fantaziei.
E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!
E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi oferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.
Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipăsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii,
ce are, pe scurt, următorul cuprins:
Nu vreau,
când îmi ridic tâmpla din perne,
să se lungească-n urma mea pe paturi
moartea,
şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,
peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu
oprit.
Nici după fiecare pas,
în golul dinapoia mea rămas,
nu vreau
să urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolţi de infern proptind deasupra-mi...
(...)
Da, atat de vie, o papadie.
L-am iubit mereu pe Nichita. De la Nichita exista in mine amoralitatea artistului , amoralitatea despre care Nicolae dezlega in mine viata pe dos. Lumea noptii in care noi ne desavarsim, in timp ce lumea "pe fata" viseaza.
Ce faceti? Toamna mea verde unde-i, cum e ?
Multumesc.
Nu mai vazusem interpretarea sau neinterpretarea asta pana acum... speechless.
Asa ramai cand esti coplesit de atata iubire...fara respiratie.
Si pe mine m-a surprins moartea ei cand mi-ai spus...
O mare drgoste ne-ar mantui. Dar nu suntem atata de "nebuni" incat sa iubim.
Eu sunt.
Asta simt eu cand ma lasi sa intru pe sub bolta la tine in suflet...nimic mai mult.
E suficent pentru a fi fericita in lumea care-mi face atat de bine.
Merci pentru cadoul ce mi-ai facut printre toate aceste pagini.
Post a Comment