Baby...

Ploua. Ploua asa cum imi place mie. Ploua halucinant si iar iti aluneca degetele reci printre noptile mele tacute . In mai, tie pana si in gene iti creste iarba. Irisii tai sunt mai albastri ca niciodata si-ti dai in leagan insomnia cu polenul Lunii. Miroase a vara in mansarda si Ielele iar nu mai dorm, Baby. Eu astept grau in iunie sa ma nasc si sa pornesc spre marea marilor. Sa-ti las in fiecare campie o noua poveste. Ploua cu "mai vino si mai stai" imi spui... si-mi arati in spate rapita si Dunarea. Nu-i galben mai frumos ca luna mai. Nu-i ploaie mai frumoasa ca tine, luna mea, de mai aproape. Pentru ca esti tu, tu esti luna mea, mai gri ca cenusa ce cerne drumurile la Borcea, pe la Casa lui Adam, in micul golf, ca sa-mi fii. Ma unge galbenul tau, Baby. Te-ai cristalizat ca mierea campurilor tale de rapita peste viata mea. Tu mai, cu simetria ta actinoforma, floare de mac si de drum spre mare, solitara mea prezenta,  netedule si cilindricule, ma alungesti ovoid prin frunzele tale pana am gust purpuriu. Tu mai, care esti  In Flander Filds, tu ma vindeci de pacate si ma ajuti sa dorm,  ca graul meu sa creasca pentru tine.

În frunza de cucută amară
îmi fluier bucuriile-şi-o neînţeleasă teamă
de moarte mă pătrunde,
cum vă privesc pe malul mării de secară,
flori de mac.
Aş vrea să vă cuprind,
că, nu ştiu cum, petalele ce le purtaţi
îmi par urzite
din spuma roşie
a unui cald şi-nflăcărat amurg de vară.
Aş vrea să vă culeg în braţe
feciorelnicul avant,
dar vi-e atât de fragedă podoabă,
că nu-ndrăznesc,
o, nici la pieptul gândurilor mele să vă strâng.
Şi-as vrea să vă strivesc,
că sunteţi roşii, roşii
cum nu au putut să fie pe pământ
decât aprinşii, mari stropi de sânge ce-au căzut
pe stânci
şi pe nisip în Ghetsemani de pe fruntea lui Isus,
când s-a-ngrozit de
moarte.
( Blaga - 1921 )