Toamnei verzi si fetei-cu-parul-de-nuca

Un val, un ocean

"    Izvorul nu are nevoie sa se intrebe care este calea sa...

Fantana. Ma las condus fara sa stiu catre ce final. Sunt complet in bezna dar ma simt ca cineva prin care curge un suvoi, vine de departe si merge dincolo de granite. Si ma las intr-o stare de permeabilitate. Fantana nu este una cu apa, apa pur si simplu curge prin ea. Cineva poate deveni lipsit de intentie cand a renuntat la gandirea in termeni de bine si rau. Orice ar fi este just. Viata este indreptatita. Fericirea este indreptatita. Suferinta este, de asemenea, indreptatita. Starea care cuprinde lipsa oricarei intentii cauta armonia cu legile universului, cu ierarhia profunda a lucrurilor; are incredere in miscarile sufletului, ale marelui suflet. Si asa cum poate oricine constata, este in slujba pacii si iubirii.  Aceasta stare nu este una noua. Au demonstrat-o multi filosofi desi nu au fost printre fondatorii marilor religii. Ceea ce ne pregateste calatoria nu va fi niciodata mai usor si nu exista scurtaturi. Omul intelept accepta lumea asa cum este. Fara frica si fara intentii. El este impacat cu efemeritatea lucrurilor.  Vom fi liberi cand ne onoram parintii. Ca sa consimtim viata trebuie sa ingenunchezi in fata parintilor si strabunilor tai. Asa ne consimtim destinul. Pentru ca parintii sunt potriviti asa cum sunt. Nu vom fi niciodata impacati decat daca ne vom respecta parintii asa cum sunt fara a ne fi dorit altceva.  Multi oameni doresc sa-si salveze parintii prin intermediul iubirii lor. Multi parinti vor sa-si salveze copiii cu iubirea lor.  Nu functioneaza.  Lasa-ti parintii cu destinul lor. In acest fel le arati cu adevarat respectul tau. Si esti cu adevarat liber. Ca sa fii continut, trebuie sa te abandonezi durerii si sa-i permiti sa fie, adevarata iubire este cel mai profund si dureros sentiment. A o ascunde, a fugi de ea, a incerca sa porti pe umeri destinul altora are urmari grave atat pentru tine cat si pentru ceilalti. Intotdeauna intoarcerea la ce e bine serveste ca justificare a propriei noastre frici. E greu sa renunti la reprosurile ranilor tale. Cand de fapt, autentica durere, suferinta adanca sunt lipsite de repros. Destinul e indiferent la lacrimile de auto-compatimire. Acolo unde e separare va fi mereu o durere a separarii. Jelirea ajuta la depasirea durerii si e o durere teribila , pentru cel care isi permita sa o simta. Arde. E resimtita ca nesfarsita. Experienta arata insa ca numai cand durerea e traita in totalitate va putea fi depasita. Pentru persoana care se auto-compatimeste, durerea sa este nesfarsita. E o durere de suprafata care va dura toata viata. O astfel de persoana nu se va deschide niciodata catre ceva nou. Numai cine va experimenta separarea va fi capabil sa primeasca ceva nou. Astfel viata continua si esti capabil sa iti traiesti propriul destin intrucat esti capabil sa le dai un loc in inima ta tuturor. Cand cei din care ai venit salasuiesc in tine, esti liber si complet.  Vom fi din ce in ce mai slabiti daca nu luam viata in serios si nu o privim in fata sau daca ne ferim privirea de greu. A trai fericirea inseamna a trai gravitatea ca facand parte din viata. Acceptati fericirea atunci si acolo unde vine, atat pe cea marunta, cat si pe cea intensa. Prin urarea de bunvenit a tristetii care va vine la usa, veti putea afla, in timp, ca ea se transforma in fericirea care ramane cu voi  . . .     "

Serenitate

Dupa sase zile cu 12 ore pe zi de teologie, filosofie, pedagogie, hipnoza permisiva, aluneci in gandirea sistemica a lui Hellinger si simti cum te prind de inima corzile lumii. Si taci. Tacerea ta e ca o simfonie. Cata rezonanta. Sunt in sufletul meu. Maine o sa ma pierd prin zapezi. Acum un an imi amintesc ca eram tot aici si zambeam citind un comentariu al Danei.  Ma uit pe ferestrele care par albastre.  Ninge. 

Amintiri

Aveam patru ani si la mamuta pe dealuri copiii alergau desculti. Intr-o zi cand ploua, cand eram copil, am fugit de acasa si m-am descaltat si eu. Iarba uda sub talpile mele goale, cand eram copil, m-a ametit si e una din primele mele amintiri. Poate ca de atunci iubesc ploaia. Ne opream pe drum sa strangem brate de flori in drum spre mare, cand eram copil. Faceam coronite din grau si flori de camp. Marea era un castel cand eram copil. Si-i sarutam valurile in genunchi cand ajungeam. Eu cresteam tacand din mare intr-un sat uitat de lume.  Nu-mi era frica sa adorm singura pentru ca ei doi erau in camera cealalta, cand eram copil. Pica era o fata si imi peria parul in fata ferestrelor inalte pe care le iubeam pentru ca dincolo de ele Somesul imi arata drumul spre mare.  Astazi copila din mine tot prin balti se plimba cand ploua. Numai ei nu mai sunt in camera cealalta. Si noptile sunt zi.

17 februarie

Intotdeauna cand o sa ninga o sa ma gandesc la Dana. E inca februarie si Dana e aici, in sufletul meu. I-am facut loc in viata mea si inca nu pot sa-i dau drumul. Recunosc. Ma uit la ea si ea imi zambeste si parca imi spune...stiu. Va veni timpul cand o sa ma pot uita la tot ce-i ea si o sa ii pot spune. Tu ai un loc in inima mea, mereu il vei avea, dar te voi lasa sa pleci. E devreme. Inca e devreme. Inca nu mi-am dat voie sa plang cu adevarat. Am aprins o lumanare rosie acum pentru ea. Fiecarui om care a plecat i-am cumparat candva o floare. Am adus-o in casa si am vorbit cu ea, am udat-o si m-am gandit la tot ce va insemna pentru cer inflorirea. Si cand floarea a crescut mare si-am simtit ca e timpul, am putut sa o duc undeva, s-o las sa se transforme intr-un cocor, intr-un copac, intr-o fereastra.. Danei inca nu i-am luat o floare. Poate pentru ca ii daruisem candva o floare undeva pe un drum spre Cluj, dupa ce i-am inteles tacerile, acolo unde Blaga vorbise intaia oara, i-am daruit o floare cand mai scria in aventura condeiului si cred ca mi-a fost prea greu sa-i cumpar una ca pentru cei plecati.  Dar astazi, dupa ce m-am intors tarziu prin ninsoare acasa mi-am dat seama ca a venit timpul. Ma intreb si continui sa ma intreb daca floarea la care ma gandesc ar fi potrivita pentru Dana, as vrea o floare alba ca zapada si nu stiu daca exista. Ca florile din geamurile mele de demult, ca stelele pe care le prindeam cu gura cand eram copii si-aveau gust de ceva.  Parca n-as vrea sa mai vina martie pentru ca nu ma simt in stare sa indur atata despartire. Caci dincolo de toate tacerile tale Dana, dincolo de tacerile noastre, copiii tai nenascuti ma urmaresc si-mi cer de pomana.
Am fost in camin si am alergat acum doua dimineti spre capatul strazii unde a murit Lae.  Am vazut rochia de mireasa leganandu-se in bratele lui prin campia atat de verde ... de la Blaj. A Libertatii. Cand ma gandesc la Lae, aud clopotele ierbii. Am stat pe malul apei si-am cantat un cantec care ii placea lui Lae mult.
http://www.trilulilu.ro/vgeoi/fb661e56975f5d

Suspinul Lunii

http://www.trilulilu.ro/hasulet/c17adda046776d

Vis

Revad un film incredibil de frumos. 
Everything is illuminated.

De ziua ta

La multi ani Bebe!
As vrea sa fii aici acum. Dar pana la catedrala cu peste doua sute de ferestre cu vitralii, numere nesfarsite si avioane se amesteca in paharul pe care am inceput sa-l beau. Fratele meu, cred ca n-am stiut niciodata sa vorbesc despre sentimente. Mi s-a parut ca am crezut ca am putut sa spun intr-o secunda ce nu spusesem toata viata mea. O Bebe, ce stii tu cat de greu e sa faci liniute si punctulete? Mai stii cum iti spunea sora noastra asta? Am nevoie de putin praf magic sa-ti dansez, dar astazi nu o sa-ti pot face tort de ciocolata. Ma iarta frate, eu sunt atat de mica cu tot cu lacrimi ca o sa incap in cea mai mica stea. . .

Daca ma iubesti, da-mi un copac

E ca si cum mi-ai da intreaga lume.


http://www.maimultverde.ro/sustine

Unei stele

Apara-ne tu blanda Lumina, sa invatam ca mainile sunt pentru a da si nu a lua ceva ce ordinea universului nu ne ingaduie. Sa invatam ca noptile cauta in inimile noastre speranta. Eu am strans cu migala intr-o casa alba cu perdele din dantela, fericirea de a impleti roua rasaritulului in gene. E o eternitate prinsa in sfiala pe care o aseaza mereu dimineata in noi. Acolo te voi astepta om de stea sa invatam din ferestrele care se sting si se aprind in noapte intre noi, cum ni se cern sufletele. Sa nu ne lasam in drum binele fata de LUME in totul ei. Vreau sa tin binele in inima mea cand voi ajunge spre Soare rasare, vreau sa-l am tot aici in bratele mele si sa-ti aprind cu mainile curate steaua diminetii. Ce sa fac eu cu diamantele? Mie imi ajung perlele pe care marea le face si frunzele in care ma inveleste suspinul padurii. Nu trebuie sa n-ai somnul lin ca sa ridici castele. Eu sunt doar un violoncel, vioara mea, vibrez numai daca poti sa-mi strangi intre genunchii tai armoniile. Caci numai astfel vom  putea cu adevarat canta nemarginirea in fiecare casa care ne asteapta sa-i fim. Caci ce-i iubirea daca nu fapta de a creste in tine si in jur pacea lumii? De nu te pot pot iubi cum ai nevoie, om bun, ma iarta. Eu nu-s decat vant. Eu primesc de la firul de iarba pana la Luna si mana mea sta intinsa-i Lunii si ierbii deopotriva. Ce-i iubirea neconditionata? Eu daca as lasa iubirea in tot ce sunt, atunci gleznele mele danseza in ordinea fireasca a lumii si intre fratele tau si omul de peste drum nu exista decat pietre care despart. Pietre pe care eu nu vreau sa le arunc in geometria supravietuirii pe care mi-o defileaza viata. Eu il primesc la cina pe tatal tau dar si pe omul de peste drum. Iubirea are aceeasi poveste daca e deplina. Asa ca nu-mi cere sa tai copacul din curtea altuia daca mi-e frig, cand am copaci de taiat in curtea mea. Iar de mi se termina copacii, am curaj sa pun altii si sa astept. O alta viata, o infinitate de vieti, daca-n asta dat mi-e sa fiu... Da, eram trista si nici nu mai stiu daca numai lacrimi inghiteam din cana de ceai. Drogurile imi amintesc de primele mele vizite, atat de timide, in camere albe pline de suferinta. Nu mai stiu, poate conta numai ceva care mi se smulgea din pieptul meu si se scurgea pe parchetul de stejar...ceva ce-mi tot uda talpile cu sange de demult. E numai un cantec.  "miorita laie, laie bucalaie..."  Dar oriunde cautam in jur, povestile miroseau a iarba verde, a primavara si trimiteau la aceeasi candoare. La adevar. La iubire. 

http://tu26dor.blogspot.com/2011/02/povestea-de-mai-jos-nu-imi-apartine.html

Banii acestia au gust de pasari. De albatrosi. De nisip de pe fundul marii.  De dulceata din flori de trandafir. Salbatic. Flori de maces. Au gust de lacrimi. De nuci verzi. Banii astia din povestea de mai sus sunt ca epava din Vama Veche la care ajungeam cu ochii inchisi bezmeticind orizontul. Eu altii nu i-as putea vrea vreodata oricat de sarac as ajunge. Bebe imi spune ca mereu eu si cu el am ales calea grea. Stiu. Nu-i acelasi drum mereu. Stiu cum miroase fericirea aia cand ai in maini cartea pe care ti-ai dorit-o si stai in gradina botanica. Au venit si la mine cai usoare, au venit si la mine barbati in armuri sau alte stralucitoare vieti care sa ma cumpere. Mi-a zambit si mie larg oportunitatea si mi s-a cerut zambetul la schimb. Stramosii mei sunt in mine inca. Bunicul meu a fost la Sighet si nu si-a vandut liberatea, iar strabunicul a stat sase ani in Siberia si apoi la Gherla. Sofia a ramas doar cu cerul si-a pornit inainte. Tatal meu a plecat de pe pamantul in care s-a nascut doar cu bratele mamei lui in jur. Bunicul avea numai Soarele in geanta cand au fugit impreuna de-acasa. Am stat la capataiul mortii. De 2764 de ori. Cata suferinta e in inima unei mame, eu pot sa-ti spun ca le-am tinut de mana si le-am auzit urletul in nopti fara sfarsit. Ce om mi-arati tu, cand orice om e fiul unei mame? Am strabatut pamantul nu sa vad marile laboratoare ale lumii unde se inventeaza capsula fericirii ci sa pot vedea unde a scris Hemingway si sa ascult vantul prin Marele Canion al fluviului Colorado. Sa simt respiratia Infinitului.  Si totusi, desi as fi putut locui intr-o mansarda la Paris printre carti si miros de poezie de la douazeci de ani, eu n-am fost in stare sa vad dincolo de oglinda care ma asteapta in fiecare dimineata. Eu ma privesc in fiecare dimineata cand alerg inainte de rasarit. Cu ochii tatalui meu. Ma opresc sa imi simt umbra cand imi sprijin mainile de genunchi la fiecare mie de metri. Si simt atata deplin cand respir orizontul ca nici un ceas n-ar putea sa-mi sopteasca un mai mare adevar. Pentru ca cineva, cand eram eu mica, m-a invatat clipa lui acum.  Pana la maine e azi, imi spunea tatal meu. Da, eu sunt fata tatalui meu. Eu trebuie sa ma privesc in oglinda. Si ochii tatalui meu nu ma lasa sa ma mint. Eu port la gat steaua tatalui lui, steaua bunicului meu. 

Such a lonely word...

If you search for tenderness
it isn't hard to find.
You can have the love you need to live.
But if you look for truthfulness
You might just as well be blind.
It always seems to be so hard to give.
Honesty is such a lonely word.
Everyone is so untrue.
Honesty is hardly ever heard.
And mostly what I need from you.
I can always find someone
to say they sympathize.
If I wear my heart out on my sleeve.
But I don't want some pretty face
to tell me pretty lies.
All I want is someone to believe.
Honesty is such a lonely word.
Everyone is so untrue.
Honesty is hardly ever heard.
And mostly what I need from you.
I can find a lover.
I can find a friend.
I can have security until the bitter end.
Anyone can comfort me
with promises again.
I know, I know.
When I'm deep inside of me
don't be too concerned.
I won't as for nothin' while I'm gone.
But when I want sincerity
tell me where else can I turn.
Because you're the one I depend upon.
Honesty is such a lonely word.
Everyone is so untrue.
Honesty is hardly ever heard.
And mostly what I need from you.
( Billy Joel - Honesty )