Cearceafuri albe

Mi-e dor de camera unde stateau papiotele colorate pe cuie oblice in peretele de lemn din stejar lustruit, asezate de mainile ei dragi cu migala timpului care-mi tese in soapta sufletul. Cand le-am zarit prima oara, am alergat in curte unde se juca Bebe si i-am spus dintr-o data : "SastiicaSofiaareuncurcubeuincasa." Ea, diafana ca o floare de maces, m-a privit lung. Curcubeul e aici, mi-a raspuns si mi-a atins cu aratatorul inima. Multa vreme dupa aceea mi-am atins inima de multe ori cu mana dreapta sa nu uit povestea curcubeului. Florile de maces - care decorau cheie de bolta luminate de ferestre rotunde cu vitralii ale abatiei- , eu credeam ca infloresc din inima ei, asa urcai cu strabunica mea. Ca intr-o clopotnita a firii.  Mi-e dor. De cum miroseau asternuturile Sofiei dimineata cand imi aluneca pe scaunul mosului de la 1800 camasa de noapte si ma  aruncam iar in pat dupa ce deschideam fereastra. Mi-e dor de cerul de vara care intra in dormitor cu tot cu Soare si-mi topea noaptea din mobilier din cearceaful cu broderii. Si din tremur. Fia, te rog nu intra ca-s goala. Nu intru, ti-am adus lapte si gem de macese. Si eu zambeam pentru ca nu i-am spus niciodata ca pentru mine gustul gemului acela era gustul ei.  Vara trecuta fiul meu a venit acasa trist din cauza unui baietel. Tu stii unde sunt cele mai mari comori, l-am intrebat cu lacrimi de fericire in ochi. Apoi mi-am lipit podul palmei de inima lui. Am simtit atunci ca moartea nu exista si ca toata persecutia la care a fost supusa mamuta mea ani in sir, dupa disparitia lui mosu', nu i-a luat niciodata curcubeul.  Si nici mie nu mi-a luat timpul pacea care ma rasfata intotdeauna cand dorm in asternuturi albe ca zapada.