Dormi...

L-am iubit mereu pe Blaga pentru ca la el somnul e lacasul sufletului. Timpul dispare. Etern, "in adieri", urci treapta ultima a voluptatii erotice. La Blaga totul e magie, universul latent aprinde-n noi viata. Aparenta celor ce se vad, devine cosmica. Insusi Blaga devine solar si panismul lui luminos. Lauda somnului mie mi-a fost mereu lauda portii care deschide adevarul in iubire,  o cantare a cantarilor, lauda Infinitului. Pentru ca dincolo de destramarea lucrurilor, a timpului si a privirii, a mortii, dimensiunea luminii nu o vezi decat in suflet. Cu ochii inchisi. Cred ca din acelasi motiv Micul Print ramane pentru mine cea mai frumoasa poveste a lumii. 

O melancolie ma dezbraca de tot ce as putea sa mai incerc a vorbi. Imi sterg pieptul de sange si privesc departe. Iau eu in maini cutitul pe care l-ai uitat.  Am si talpi. Mi-au inghetat in cuvant, stii tu care. Dar nu picioarele pe care vrei atat de mult sa dormi le duc spre tine. Vioara din inima ta stie unde incepe tremurul meu. Sunt si vant. De ce tai bucati din mine sa-ti ajung? Spala-mi tu Lille pacatul fricii in inefabil. Spune-mi, de ce vrei sa dau timpului ce nu-i apartine, de ce imi torni in pahar atata moarte? Ia-ti pasarile din palma unde mi le-au lasat buzele tale si du-ma tu la marea marilor daca poti sa ma privesti asa cum spui.

"It's easier to believe in this sweet madness,

Oh this glorious sadness that brings me to my knees..."