" Ed il mio bacio sciogliera il silenzio ..."

Bunica mea avea, langa ferestrele ce aminteau de renasterea tarzie a barocului, un lamai. Lamaile lui insa, ca-n povestea cu merele de aur, ramaneau intotdeauna fara coaja. Frunze de menta si multe felii subtiri, transparente, de lamaie decojita intr-un pahar cu apa mi-au asteptat mie vara setea de tonalitate, de armonie, de modulatie. Cand ma apropiam de ferestrele ei iarna, mirosea mereu a bucati mari de lamaie taiata in cana si a miere. Inca un anotimp cu coji de lamai disparute. Bunica mea avea comori, era cea mai bogata bunica de pe strada, Erika, Olga, Irma si alte bunici veneau mereu de Craciun sa le dea bunica mea pentru cozonaci coji din lamaiul de la fereastra. Coji din lamaile pe care le mancam eu.
- N-ai cum, dragostea mea, sa imparti o lamaie tuturor copiilor, lamaile sunt ca si comorile, nu le gasesti oricand. Se culeg in noi pe rand...atunci cand le e implinit.
- Pot invata sa le dau pe rand.
Pastram si in dulapul meu de fecioara comorile bunicii mele. Sapunuri verzi cu dungi fine, Fa, de lamaie, busuioc cusut in broderii facute de ea si lavanda prinsa in panza alba ca zapada. Astazi am O de Lancome in parul meu, lanuri de grau si visele mele. Ti le dau pe rand, Doamne, cu fiecare inviere.

N-am raspunsuri. N-am nici vin. Si nu ma uit la televizor.