Da primavara,

vin fluturii...

De ziua mamei, de drag de februarie.

Privirea lui Ion e albastra. Imi aminteste de ochii bunicului meu, ardeleanul din sangele meu, privirea lui Ion ma rascoleste pana la Cluj si inapoi. Ion te priveste din munti, talpile lui au mangaiat partia de 37 de ani. De cand avea cinci ani e aici si stie sa te invete sa iubesti dansul iernii. Intotdeauna copacii astia mi-au amintit de vacante. De Eve, de costumul ei rosu. Eram convinsa ca asa o sa fiu si eu cu Andreea, ca mama si Eve. Pe partie, una in spatele celeilalte, pe rand...dupa o viata. Nu mai stiu unde e costumul rosu al Evei...nici Eve nu mai stie. Dar Eve e fara mama. Si fara fata ei. Ion si fiul meu urca muntele.
-Mami, stii ce a zis Ion ? "Mamaliga ei de gheata. S-o bag in lapte." Si eu i-am zis : s-o bag in paine cu prosciuto. Haha..." Nu am atatea vieti cat sa pot plati eu cat m-a ajutat tatal tau", imi spune Ion. Nu pot sa nu ma intreb, eu oare cand voi face pentru oameni, fiului meu oare cand cineva ii va putea raspunde asa? Daca eu, eu de cand m-am nascut, doar primesc? E ora 15:37. Christina Aguilera canta Hurt. Afara ceata a cuprins cu bratele ei magice muntii. Ninge bland, nu se mai vede nimic. Mi-e dor de tatal meu. Si-mi amintesc ascultand acest concert ce-mi spunea tatal meu despre Australia.

17 februarie - Lae

In dimineata in care a murit, nu m-am putut ridica ore din genunchi. Dupa ce l-au luat si a plecat politia , eu am ramas cu zbaterea care pictase asfaltul purpuriu. Spre campia libertatii, noi doi marsaluiam impreuna dar eu la capataiul lui si el fara cuvant...si ploaia curgea cu tot sufletul lui iar primavara topea in drum iernile din care venise el pe pamant. Pe ferestrele inalte din fata mea, in timp ce eu ii mai stergeam inca parul plin de sange, ropotul ploii imi spala privirea, amestecandu-se cu plansul mamei lui dintr-o camera apropiata. Mult timp dupa aceea, acel loc pe malul apei ma chema ca un cantec al mortii, ca si cum as fi dorit sa prind din el, in viata mea, ceva ce nu reuseam sa-mi amintesc. Dintre reactiile firesti sufletul meu a ales, banal, izolarea si acel loc...in care mai speram uneori sa se rostogoleasca inainte ziua in care s-a nascut.

Must be Saturday - Arthur Miles

Maine

E randul meu?
Eu nu stiu sa intreb.
Cuvintele parca sunt de zapada.
Si nori din ochii mei.
E un cantec alb, ca sufletul lui februarie.
Doar mainile sunt atat frumoase iarna.
Si degetele, degetele lui Mereu.
Imi tai Luna.
Cu genele trage-ma pe o sanie.
Prinde-mi Doamne noptile care-ti cad in genunchi...

Fratelui meu

Acum un an de ziua lui, a venit de la capatul lumii ca eu sa pot dansa...in bratele lui. Anul acesta merg eu. Increderii pe care a dat-o vietii mele, ii multumesc. O sa-i dansez ce-mi place mie cel mai mult sa dansez, Don Quixote... si o sa ne plimbam. Si o sa-i fac tort de ciocolata cum ii facea Pica. Toate cerurile lui tata sunt in ochii fratelui meu. Daca ma uit in ochii lui, ma vad pe mine la inceputul verii pe strada catedralei in drum spre casa tinandu-l pe tata de mana si-mi amintesc marea si o clipa albastra a ei, a rasaritului din care a venit.

In camera fratelui meu
mirosea mereu a menta lui
after eight.

" Ed il mio bacio sciogliera il silenzio ..."

Bunica mea avea, langa ferestrele ce aminteau de renasterea tarzie a barocului, un lamai. Lamaile lui insa, ca-n povestea cu merele de aur, ramaneau intotdeauna fara coaja. Frunze de menta si multe felii subtiri, transparente, de lamaie decojita intr-un pahar cu apa mi-au asteptat mie vara setea de tonalitate, de armonie, de modulatie. Cand ma apropiam de ferestrele ei iarna, mirosea mereu a bucati mari de lamaie taiata in cana si a miere. Inca un anotimp cu coji de lamai disparute. Bunica mea avea comori, era cea mai bogata bunica de pe strada, Erika, Olga, Irma si alte bunici veneau mereu de Craciun sa le dea bunica mea pentru cozonaci coji din lamaiul de la fereastra. Coji din lamaile pe care le mancam eu.
- N-ai cum, dragostea mea, sa imparti o lamaie tuturor copiilor, lamaile sunt ca si comorile, nu le gasesti oricand. Se culeg in noi pe rand...atunci cand le e implinit.
- Pot invata sa le dau pe rand.
Pastram si in dulapul meu de fecioara comorile bunicii mele. Sapunuri verzi cu dungi fine, Fa, de lamaie, busuioc cusut in broderii facute de ea si lavanda prinsa in panza alba ca zapada. Astazi am O de Lancome in parul meu, lanuri de grau si visele mele. Ti le dau pe rand, Doamne, cu fiecare inviere.

N-am raspunsuri. N-am nici vin. Si nu ma uit la televizor.