"Cei ce..."

O noapte de noiembrie. E prea frig sa alerg si prea tarziu, dar as alerga acum.Asa ca stau si privesc copacii din jurul meu. Mi-s dragi copacii! Ma gandeam ca in taina din nisipul clepsidrei pe care am intors-o si eu de cateva ori in viata mea cu strigat de lebada...pasesti cu sfiala, descult si singur. Ma gandeam ca unii oameni ating vesnicia. Prin noi, cei ce venim din ei daca si noi o sa fim prin cei ce vin din noi. Sau pur si simplu sunt alesi sa o atinga prin intreaga lor fiinta, lasand mereu o vie dovada a faptului ca eternitatea exista.Asa, ca o "creatie care se autocreaza..." Si "cei ce" asta ma duce cu gandul la Iris 30 de ani, apoi la Iris 25 de ani si tot asa. Mi-s tare dragi si Iris. Ma gandeam ca e un sentiment incredibil cand in jurul tau vin oameni care il iubesc pe tatal tau si iti vorbesc despre el. Si mie mi se intampla asta.Il regasesti in zambetul fugar al unui om sau in dorul de el din coltul ochiului al altuia...E ca si cum daca ai inchide ochii si i-ai deschide apoi , l-ai si vedea de fapt si l-ai putea strange tare de tot si te-ai cuibari in bratele lui. Ma intreb oare de ce o parte din tata o simt in mine mereu si in fiul meu, dar o alta parte din mine nu imi mai apartine, o simt in el, ea vegheaza acolo, in dealul de pe care vad Clujul cum isi rasfira povestea fiecarei zile, la apus, peste noi toti...Ma duc sa ma rog acum.Pentru cei ce nu este adevarat ca au fost, caci sunt in cei care-i vor aduce pe cei ce vor fi.
21 noiembrie 2007 23:11