Friday, November 23

22 noiembrie 2007 ora 10

Am iesit din casa si m-a izbit albastrul cerului. L-am cercetat indelung cu toata asteptarea mea. Clar, incredibil. Am ametit. O zi de noiembrie absolut splendida. Azi am chef sa ma plimb - asa mi-am spus si, dupa ce am fost sa vad ce e cu ochii mei pe la ora 13, am plecat din Victoriei pe jos prin Amzei, apoi Lahovari, Dionisie, Filipescu...am traversat si am intrat in Lipscani. Mirosul mi-a amintit de campul imens demolat prin anii optzeci in care mai era, doar ea, sinistra, rupta, casa ce mi-a purtat copilaria spre minuni. O liniste frumoasa m-a cuprins. Am inchis ochii si m-am plimbat prin acel camp plin de denivelari si acoperit cu pelin...eram atat de fericita atingand- cu bratele ridicate la nivelul umerilor -, toate plantele crescute uimitor de inalte din pamantul acela. Nu m-am intrebat niciodata copil fiind de ce s-au grabit sa darame totul daca nu au folosit terenul decat peste ani.
Miros de pelin si mangaierea verdelui in palme. Cer imaculat. Astazi sora mea l-a nascut pe Antonio Robert. Trebuie sa ajung langa Ana Gabriela sa iau prajituri. Sa le pun la ferestre. Ursitoarele sa-i dea noroc si viata frumoasa. Inchid ochii si il vad pe fratele meu tinand-o in brate pe sora mea. Cu o rochita brodata, blonda si cu ochii albastri ca cerul asta de azi. Avea doar doi ani.
Astazi Dumnezeu a binecuvantat-o, e mamica.

No comments: