Intotdeauna mi-a placut Golescu. Si mirosul strazii lui. O zi de toamna atat de calda ca pana si pe mine m-a facut sa rad. Privesc inca cerul si nu ma misc de langa cana de ceai. Mi se pare ca e mai tacut ca mine astazi. Si mult mai departe de iarna care ne bate la usa. Doar frunzele cad lin peste mainile mele si recita Nichita.
6 comments:
A fost ca o poveste atmosfera zilei de azi in Bucuresti, draga Anna.
Am intrat sa iti multumescx pentru gandurile bune d eieri si am dat peste aceeasi toamna minunata care s-a cuibarit si in sufletul meu.
Frunzele nu știu să vorbească,
Privește-le doar, și-or să-ți spună toată istoria lor
De furtuni, de lumină:
Baladele verdelui dor
Sunt zile când pacea luminii,
Și vântul mereu călător,
Le-aprind în suflete jalea
De albastrele păsări în zbor.
În cântecul vesel al morții,
Tristețile își cară pustii
Crâmpeie de zâmbet uitate
La nunțile din veșnicii.
Pe măștile viu colorate
Mileniile își lasa-n destin
Secunde de viață furate:
Nectar, ori picături de venin.
În aripa verde a vântului,
Ascultă-ți toți pașii trăiți,
În taina tăcerilor inimii,
Pe potecile dintre amintiri.
(Balada frunzelor, A.Răduț - 2011)
aleaN..."frunzele nu stiu sa vorbeasca"
"Divinul din mine se inclina in fata divinului din tine." spune intreaga Indie. Psihoterapeutii : " trauma din tine imi activeaza propria trauma nerezolvata" Samanii, stii?
. . .
Anna, încerc să te înțeleg...
Dar, știi, frunzele mele îmi fac foarte bine. Îmi amintesc...
Vorba lui Jean Cocteau, "numai prietenia găsește privirea sau fraza foarte simplă care pune balsam pe rănile noastre." Iar D., asta a făcut...
Cu drag,
aleaN
Eu cred ca iubirea...
Da, ai dreptate Anna. Iubirea prietenă...
Știi, îmi place mult ceea cea a zis Cioran: "A iubi înseamnă a suferi și cum mulți fug de suferință puțini știu să iubească!"
Cel ce n-a simțit misterul unei prietenii sincere nu a cunoscut încă adevărata fericire...
Post a Comment