Ziua a XXI- a

De ceva vreme sunt pe terasa cu flori galbene si umbrela portocalie intr-o altfel de liniste, launtrica, ca o clipa de ragaz intre doua trenuri, intre doua note ale unui pian. Constiinta...Mai vine Claus uneori sa verifice daca vin furnici sau daca apar insecte din familia Vespidae sa intre printre dalele sobre si elegante. Claus pune nisip, curata locul si totul se intampla in absenta mea. Nici pe Johanna n-o intalnesc niciodata, din cand in cand ne aduce de la o vecina oua, rosii, branza si lapte cald, ne schimba prosoapele si asternuturile albe. In fiecare dimineata cand inca suntem pe plaja Gabi intra in camera, pulverizeaza solutii misterioase dintr-un cos rosu, sterge geamurile dusului si inoxul chiuvetei de stropii dezordonati. Virtutea discretiei lor e mai presus de intelepciune, e cel mai frumos detaliu al bunei-cuviinte. Imi place aici, in jur sunt multi copaci si noaptea le privesc pe fereastra bratele verzi leganate de vant si de vise. A crescut verdele si imbratisarile lui mistuie orizontul. E plin de vara peste tot si eu sunt la fel, la mine in suflet. Toate intamplarile vietii mele cern lin povestile pe care inca nu le stiam despre mine.  Mai vine un om, mai bate un vant, mai cade o ploaie si-n mine prinde viata o alta recunostinta. Mai invat ceva. In fiecare dimineata deschid usa camerei si privesc cu gratitudine marea si rasaritul, imi asez toate paginile inapoi in noaptea care mi-a cioplit din lemn de copac rafturile unor noi ganduri. In fiecare seara deschid alta carte si prin ferestrele terasei salut Soarele cand imi face semne ca timpul e aici, in viata mea…si tot ce trebuie sa fac e sa-l tin de mana.  Invat asta  de multi ani, de cand am inteles al cui copil e transferul, singurul nostru raspuns aproape de constient, de cand am simtit ca tot ce ma straduiesc eu sa vindec in altii, sunt si dorurile mele. E liniste, e atata liniste si s-a terminat festivalul Folk You Florian Pitis in Vama Veche. A venit si Ada la Papa la Soni sa-l aduca la mare pe El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha. Aseara o Luna incredibila stralucea pe mare si-mi amintea de toate departarile din noi. Mi se amestecau cu valurile dansurile si suspinele.

Am invatat cate ceva despre vant, sa alunec pe apa distante mici si cum sa-mi recuperez placa. Plutirea cu un wakeboard e fascinanta.  Spre toamna vor veni si zborurile. E vara si eu  de la marginea lumii, iti recunosc rezonanta. La mine-n suflet tu stii ca tot ce a fost mai adevarat a ramas nespus. In spatele cortinei dintre noi si lume, in spatele rostirii sta nemarginirea. Mainile mele te cuprind cu intregul alfabet al lumii. Te rog, nu ma mai intreba...