À nos espoirs et à nos illusions

E varaaaaa!

E cinci dimineata si au inceput sa cante pasarile. Ma duc sa alerg. Cand vine vara mi se face o pofta nebuna de Dire Straits. De peste toata ziua si de dus in larg pana nu-mi mai simt mainile. De vant si de mare. De aici o aud, din tine insuti. Vine vara si nu mai dormim deloc. Vine vara, incui totul, imi iau cateva brate de carti si rochiile. Pune mana pe lanul de grau sa-mi simti inima si vino unde s-a terminat ultima campie. Stii plaja pustie dincolo de granita, vom fi numai noi doi.

Tatilor din lume, cu drag

http://youtu.be/-_gLfT7ZP3A

Etern, rodiile

Noaptea trecuta ploaia a ropotit asa, ca de ramas bun. Imi va fi dor de toti copacii din fata casei mele. Sunt 122. Dimineata mirosea a ploaie ametitor. Si nu stiu de ce din pamant ieseau parca picioare desculte de femei insarcinate. Mi-am amintit descultele insarcinate din tabloul in fata caruia am stat aproape doua ore cu fiul meu, pe o banca in Uffizi. Sa poti vedea Arno intr-o zi de primavara dupa ce te-a inviat renasterea e cel mai bland lucru care ti se poate intampla la Firenze. Din rodii s-a nascut rezilienta, in luna mai. Aici s-a nascut Dante, numai pentru pasii lui si rodiile de peste tot ai putea iubi neconditionat acest tezaur artistic al lumii. Nu poti intelege nimic din Firenze daca nu intri in Cappelle Medicee. In poarta lui Ghiberti, sprijinind cu umerii cupola lui Brunelleschi intelegi ca Firenze inseamna mozaicul de secolul XII din Basilica di San Miniato al Monte. Ponte Vecchio, care l-a induplecat pana si pe Hitler, umanismul lui Alberti, sacristia, omagiul lui Michelangelo si  "Sono stato una volta ciò che sei, e quello che ti sto diventerà".  O femeie la Firenze a continut intregul, o femeie a strans tezaurul intre zidurile lui pastrand povestea pentru mai tarziu. Si poate ca nu exista mantuire pana nu treci prin pantecul unei femei...Din ea venim si catre ea ne intoarcem mereu. Ea, mama, e resortul intim al sufletului nostru pentru ca in bratele ei invatam sa traim.

Baby...

Ploua. Ploua asa cum imi place mie. Ploua halucinant si iar iti aluneca degetele reci printre noptile mele tacute . In mai, tie pana si in gene iti creste iarba. Irisii tai sunt mai albastri ca niciodata si-ti dai in leagan insomnia cu polenul Lunii. Miroase a vara in mansarda si Ielele iar nu mai dorm, Baby. Eu astept grau in iunie sa ma nasc si sa pornesc spre marea marilor. Sa-ti las in fiecare campie o noua poveste. Ploua cu "mai vino si mai stai" imi spui... si-mi arati in spate rapita si Dunarea. Nu-i galben mai frumos ca luna mai. Nu-i ploaie mai frumoasa ca tine, luna mea, de mai aproape. Pentru ca esti tu, tu esti luna mea, mai gri ca cenusa ce cerne drumurile la Borcea, pe la Casa lui Adam, in micul golf, ca sa-mi fii. Ma unge galbenul tau, Baby. Te-ai cristalizat ca mierea campurilor tale de rapita peste viata mea. Tu mai, cu simetria ta actinoforma, floare de mac si de drum spre mare, solitara mea prezenta,  netedule si cilindricule, ma alungesti ovoid prin frunzele tale pana am gust purpuriu. Tu mai, care esti  In Flander Filds, tu ma vindeci de pacate si ma ajuti sa dorm,  ca graul meu sa creasca pentru tine.

În frunza de cucută amară
îmi fluier bucuriile-şi-o neînţeleasă teamă
de moarte mă pătrunde,
cum vă privesc pe malul mării de secară,
flori de mac.
Aş vrea să vă cuprind,
că, nu ştiu cum, petalele ce le purtaţi
îmi par urzite
din spuma roşie
a unui cald şi-nflăcărat amurg de vară.
Aş vrea să vă culeg în braţe
feciorelnicul avant,
dar vi-e atât de fragedă podoabă,
că nu-ndrăznesc,
o, nici la pieptul gândurilor mele să vă strâng.
Şi-as vrea să vă strivesc,
că sunteţi roşii, roşii
cum nu au putut să fie pe pământ
decât aprinşii, mari stropi de sânge ce-au căzut
pe stânci
şi pe nisip în Ghetsemani de pe fruntea lui Isus,
când s-a-ngrozit de
moarte.
( Blaga - 1921 )

Soapte de Lumina