Intre simbolism si ingerii lui Rilke

Intotdeauna eu am dansat medieval. Povestea imi sprijinea ingrata varsta, julindu-mi zilele cu care urcam pe varfuri chiar si Cheile Turzii. Aripa de liliac in sanii fecioarei ce eram, purta - spuneau cataratorii - , noroc. Ma scufundam in urma Ielelor in larg pana cand simteam inima marii in piept. Mama, tatal meu, Tina, Pica, Pisto, n-au dormit de cateva ori pentru alegerile mele, insa adevarata libertate a fost responsabilitatea enorma pe care a trebuit sa mi-o asum. Astazi mi-e dor de ei. Lin, viata mea leagana Somesul si seamana cu dealurile Clujului pe care le cunoaste fiecare ruga de-a mea. Ochii mamei nu imi spun ca de atatea ori : lasa instinctul si hai sa ne gandim impreuna, iar eu risipitoare, sa-mi strig libertatea si sa nu fac niciodata cum sugera ea. Tatal meu nu mai este sa imi interzica ceva si nici sa imi vorbeasca despre prapastia dintre ce trebuie sa fac si de ce trebuie sa fac...Am inteles intre timp si eu cum grecii credeau in caracterul divin al frumusetii in timp ce evreii credeau in frumusetea caracterului divin. Ii infruntam intelepciunea si cei doi metri pe care ii avea, cu pletele mele blonde pana la talie, cu un cuvant care-i mai cucerea ingaduinta si poate cu privirea bunicului meu. Sau poate ca de la el am privirea, fara sa vad inca. Morile mele aveau in departari curajul prematur de a alege inainte de a sti ce inseamna izgonirea. Orgoliile mele au taiat destinul in zeci de pagini, am inceput si am parasit fara mila drumuri atat de diferite in dimineti care-mi ardeau pe rugul nerabdarii dreptul la declin. Sa ma descopar, sa ma gasesc, sa ii gasesc in mine pe toti oamenii pe care ii simteam in pamanturile din care am venit. Sunt un colectionar, un colectionar de lut, ma uit de afara in vitrina vietii mele si uneori nu stiu sa uit , nu am invatat inca sa raman. M-am plimbat mult si am fotografiat Bucurestiul de care ei ii este atat de dor. Tina iubeste cel mai mult lalelele si primavara asta i-a dat alei intregi colorate din ele cum nu am vazut niciodata. Parca primavara asta e a ei, miroase a ea. Si parfumul ma duce cu sufletul in lumea calugarilor albi in care ea m-a dus prima oara. Poate ca de la ea pentru mine parfumul e remediu. O magie, nu simbol, nu estetica. Legenda care atribuie unul din cele mai vechi parfumuri Caterinei de Medici de la ea o stiu cand am vazut prima oara Santa Maria Novella. Sufletul meu se pregateste de zbor mi-a spus privind "Adoratia magilor". Ea a avut curajul s-o faca dar eu nu stiu sa vorbesc despre simtiri. Mai e un om pe pamant. Si as vrea sa iau timpul, macar acum, sa-l arunc peste gardul zilelor ce ne-au fost. Si ea sa stea. Lumina e atat de reala acum cand scriu. Incurabil an, cat impresionism e in aprilie...