Nu as mai pleca de aici, m-am oprit sa arunc in fantana un semn al sperantei.
Pare de neatins verdele din jur, masinile care trec n-au culoare, le aud insa ritmic rotile pe drumul din fata mea.
"Nu va place ? Va aduc altceva ?" .
Privesc farfuria si ochii fetei nedumeriti.
Deodata, linistea mea e atinsa de corzi sfasietoare.
Tudor Gheorghe canta la Cozia.
Si revad albumul meu preferat cu paduri...
pictate cu migala pentru fiecare frunza,
carte ce statea langa discul alb-negru cu Tudor Gheorghe al mamei in camera cu draperii din in.
Si nu pot apoi sa nu imi amintesc de Aivasovski si dispozitiile marii lui.
JVC-ul nostru mic, plin de nisip,
marea cu algele ei si pe tine copil rebel.
Tudor Gheorghe canta si-mi intoarce pe dos cerul.
Si dorul de drumul spre Cluj,
dor de drumul spre casa...
"Mi-e dor de ea. Ca nimanui. / Vesmintele de-argint le rup. / Latente-n pulberi aurii."
Aurii. Aurii, cum sunt genele.
No comments:
Post a Comment