Am mers noaptea trecuta, pana la usa. Poate ca usa din noi.
Am sters cuvintele pe care le scrisesem initial.
Mi s-au parut nepotrivite.
Mi-a fost frica...mi-a fost frica sa spun : nu, nu sunt infirma.
Si mi-a fost teama ca sunt.
Mi-a fost frica de toata ziua asta care a urmat.
Daca doar visasem ?
Nu pentru ca nu as mai fi mers. Am incercat o altfel de infirmitate.
Cred ca de asta.
M-am simtit atat de, aveam nevoie de...
Apoi , la capatul unei nopti albe, m-am gandit ca e nedrept sa nu va spun.
Am reusit sa fac primii pasi dupa aproape patru luni si nu mai stiu cate incercari.
Ii multumesc lui Mayer.
Si fratelui meu ca a crezut ca nu am murit cand stateam intre doua lumi.
Si celor care au fost langa mine in aceste indoieli
ca un purgatoriu al propriului meu paradis.
Si tie Baby. - 6 mai ora 00:05
No comments:
Post a Comment