Soare bland de septembrie imi mangaie degetele. Din cand in cand, pictez cu gene orizonturi. Sunt in fata laptopului si revad fotografii. Suspin. Sufletul ei de lebada isi deschide aripile printre ceruri de chihlimbar si cu ochii inchisi ii aud zborul. Lin se plimba prin palatul baroc din Petrograd. Dana. Un inger din Nordul ultimului meu timp.De ea n-ar fi fost, n-as fi stiut. Miroase a scoarta de stejar si mi-e dor de padurile in care m-ai asteptat Baby. Toamna am gust de struguri si rasaritul ma imbie cu lemn pentru ani ce vor fi sa-ti aline buzele si limba intaiului tau dor de mine...Ai plecat pe front necunoscut soldat si printre bombardamente, cu ruj rosu iti scriu pe oglinzile viselor gura mea de care mi-ai cusut ultimul geamat. Pulberi kaki cad intr-o simfonie de arome peste frunzele care se desprind in palmele mele. Pulberi din tine. Mirosi a sange si a argint. A castane, cedru si a miere. E toamna soldat. Numai pamantul pe unde mergi stie cum te-au inganat genunchii mei, in noptile in care marsaluiai eternitatea.
8 comments:
like:)
Multumesc clopotel.
toamna asta nostalgica...Dana e fata cu accidentul, profesoara?
Da.
Dumnezeu sa o odihneasca!
:*
Ce frumos scrii Ana, oare cum de nu te-am citit pana acum? Pe Dana o citeam...mi-e tare dor de ea...
Sa nu te spueri, ai un stil de a scrie apropiat de al Danei, imi amintesti de ea cand te citesc, cu drag.
Si mie mi-e dor, atat de dor. Cum sa ma supar? Numai sufletele apropiate traiesc la fel.
Post a Comment