Recunostinta

Cred ca primavara mi-a promis candva ceva si poate de asta noaptea de mai, ca nici o alta noapte, imi rascoleste in fiecare colt al suspinelor...strazile verii. Parca s-ar intampla ceva. Mangaierile Soarelui ma ridica din ultimele uitari si ma regaseste in iarba pe care o calc tot mai tacuta. Una din uimirile cele mai frumoase pe care le-am trait a fost cand ma plimbam cu tata, pe malul marii, spre textilisti. Tatal meu mi-a aratat drumurile libertatii in inima mea si de ce ele incep mereu cu absente si doruri. Uneori oamenii si le impun subtil, asa cum parintele traseaza copiilor curcubeul lui nu. Mi-am impus si eu moartea ca sa pot invia? Nevoia de confortabilul da nu poate bloca evolutia. Nu pentru ca absenta ar fi o virtute iar da-ul un pacat. Ca sa poti accepta pierderea, sa poti ramane liber de orice dependenta, sa fii liber fata de a astepta, liber fata de dispunerea celorlalti de a-ti darui ingaduinta. In schimbul sufletului , gustam roua timpului uneori. Nu poti invata cand drumurile tale inca cern visele. Iubirea e ca marea, are nevoie de infinit.