Traiesc si am trait intotdeauna o viata frumoasa. Din valori poate exagerat de simple in modul de a exista. Am facut aproape intotdeauna doar cum am vrut eu, mi-am asumat mereu alegerile indiferent de pretul sau pragul depasit.
Nu am regrete mari legate de trecutul meu, ba chiar pot spune ca am avut o viata superba pana acum , in sensul ca am fost mereu in acord cu mine insami atat cat am reusit eu sa lupt pentru asta.
Daca regret ceva este ca nu am dat mai mult, astazi cred ca intotdeauna - fara exceptie - poti darui mai mult chiar ramanadu-ti in mod absolut si in acelasi timp, credincios propriilor valori... Oamenilor.
Profesional ce ma reprezinta face parte din minoritatea care nu te poate ajuta sa supravietuiesti. Ce imi place mie sa fac , am facut intotdeauna pentru ca mi-am urmat vocatia, cu alte castiguri nu concrete si nu materializate, ci in mine insami in primul rand.
Insa am cautat si am gasit mereu si alte moduri prin care sa-mi sustin pasiunea pentru a ramane eu, cea adevarata, a nu cadea niciodata in neputinta de a nu avea o viata responsabila si demna. Mi-am dorit mereu sa fac tot timpul numai ce imi place si in profesional, insa cum nu a fost posibil, am acceptat ca pot gasi o cale de mijloc fara a-mi insela chemarea sufleteasca.
In iubire , am construit relatiile ca pe castele. Ani, prin incredere, prin multe puncte comune, prin sprijin real reciproc, printr-o constructie extraordinar de pozitiva in fiecare din noi, prin potriviri reale in convietuire ( ce poate e absurd dar tin de lasatul capacului toaletei sau de ridicarea lui, de modul in care doi oameni ajung sa-si imparta spatiul comun odata cu sentimentele, banii, s.a. ), prin impartirea reala a responsabilitatilor, prin tot ce cred eu ca este o relatie.
Sunt egoista, poate prea patimasa si imi iubesc si respect atat corpul cat si timpul... Am trait frumos. Si toate relatiile mele au fost frumoase.
Daca iubesc ceva in relatiile mele cu oamenii, este armonia, spre ea tind. Eu sunt un spirit foarte dificil si am nevoie, mai mult ca orice de liniste.
Liniste chiar si in tonalitatea cuvintelor, am nevoie de echilibru in manifestarea lor. "Tonul face muzica" si eu fara muzica nu as putea trai.
Iubesc armonia, in interiorul meu sunt destule razboaie, am nevoie de ea ca sa pot sa ma odihnesc spiritual.
Fug de orice tip de agresivitate, nu pot trai decat in calm si pace. Toti suntem asa, in cazul meu daca nu le am, ma sting lent, nu ma pot acomoda cu altceva. Adica ma prabusesc. Real.
Spiritual nu am avut niciodata cine stie ce mari comunicari.
Ma refer la cautarile mele si modul in care o fac, la intrebarile care ma bantuie si modul in care evoluez din acest punct de vedere, la nebuloasa in care traiesc uneori interior si modul in care fug de pacat, la relatia mea cu Dumnezeu si simbolurile legate de asta, la dependenta mea de material sau de frumos = o parte superficiala a mea pentru ca se reduce uneori la un exterior evident si periculos si la multe alte lucruri.
Emotional da. Am cativa prieteni - nu foarte multi - pentru care as face aproape orice si in mod sigur m-as sacrifica aproape oricand si in aproape oricare conditii fara a-mi insela insa valorile proprii.
...
Nu am regrete mari legate de trecutul meu, ba chiar pot spune ca am avut o viata superba pana acum , in sensul ca am fost mereu in acord cu mine insami atat cat am reusit eu sa lupt pentru asta.
Daca regret ceva este ca nu am dat mai mult, astazi cred ca intotdeauna - fara exceptie - poti darui mai mult chiar ramanadu-ti in mod absolut si in acelasi timp, credincios propriilor valori... Oamenilor.
Profesional ce ma reprezinta face parte din minoritatea care nu te poate ajuta sa supravietuiesti. Ce imi place mie sa fac , am facut intotdeauna pentru ca mi-am urmat vocatia, cu alte castiguri nu concrete si nu materializate, ci in mine insami in primul rand.
Insa am cautat si am gasit mereu si alte moduri prin care sa-mi sustin pasiunea pentru a ramane eu, cea adevarata, a nu cadea niciodata in neputinta de a nu avea o viata responsabila si demna. Mi-am dorit mereu sa fac tot timpul numai ce imi place si in profesional, insa cum nu a fost posibil, am acceptat ca pot gasi o cale de mijloc fara a-mi insela chemarea sufleteasca.
In iubire , am construit relatiile ca pe castele. Ani, prin incredere, prin multe puncte comune, prin sprijin real reciproc, printr-o constructie extraordinar de pozitiva in fiecare din noi, prin potriviri reale in convietuire ( ce poate e absurd dar tin de lasatul capacului toaletei sau de ridicarea lui, de modul in care doi oameni ajung sa-si imparta spatiul comun odata cu sentimentele, banii, s.a. ), prin impartirea reala a responsabilitatilor, prin tot ce cred eu ca este o relatie.
Sunt egoista, poate prea patimasa si imi iubesc si respect atat corpul cat si timpul... Am trait frumos. Si toate relatiile mele au fost frumoase.
Daca iubesc ceva in relatiile mele cu oamenii, este armonia, spre ea tind. Eu sunt un spirit foarte dificil si am nevoie, mai mult ca orice de liniste.
Liniste chiar si in tonalitatea cuvintelor, am nevoie de echilibru in manifestarea lor. "Tonul face muzica" si eu fara muzica nu as putea trai.
Iubesc armonia, in interiorul meu sunt destule razboaie, am nevoie de ea ca sa pot sa ma odihnesc spiritual.
Fug de orice tip de agresivitate, nu pot trai decat in calm si pace. Toti suntem asa, in cazul meu daca nu le am, ma sting lent, nu ma pot acomoda cu altceva. Adica ma prabusesc. Real.
Spiritual nu am avut niciodata cine stie ce mari comunicari.
Ma refer la cautarile mele si modul in care o fac, la intrebarile care ma bantuie si modul in care evoluez din acest punct de vedere, la nebuloasa in care traiesc uneori interior si modul in care fug de pacat, la relatia mea cu Dumnezeu si simbolurile legate de asta, la dependenta mea de material sau de frumos = o parte superficiala a mea pentru ca se reduce uneori la un exterior evident si periculos si la multe alte lucruri.
Emotional da. Am cativa prieteni - nu foarte multi - pentru care as face aproape orice si in mod sigur m-as sacrifica aproape oricand si in aproape oricare conditii fara a-mi insela insa valorile proprii.
...
1 comment:
Ti-am citit blogul si am ramas cu impresia ca esti un om cu un suflet tare frumos, Isabelle...Iti doresc si pe mai departe sa iti pastrezi felul de a fi indiferent de bucuriile sau necazurile (cat mai putine!) care vor mai fi (sau nu) dar care fac parte si ele din viata. Numai bine!
Post a Comment