Nemarginiri de aisberguri ma tot opresc sa vad pamantul. Cuvinte nu mai vreau. Ameteste-ma-n gura ta altfel.
- Va pot ajuta?
- Va rog. As vrea o rochie, o rochie din fluturi. Din fluturi de nisip de la marea marilor...aveti?
In fata mea, albastrui fusilli cad pe ganduri.
- Ce culoare?
- O culoare care topeste sarea din gene.
Fata cu bucle din cerneala dispare surazand. Si-n bratele ei, suspinand, se intorc mareele.
2 comments:
Foarte frumoase imagini traiesc in dosul cuvintelor tale. :)
Maria, iti multumesc.
Post a Comment