Ana lui Manole

"

Ma simt vinovat pentru ploaia
ce urmele noastre le spala,
as crede ca totul ramane
o biata si trista gresala.

Dar ierbii cand ploua-i e bine
si vitele-n somn se ridica
mugind sa intampine ploaia,
crezand ca e inca prea mica.

Din somnul cetos te chemasem
sa-mi vii sa-mi ajuti la zidire,
si ploaia aceasta te-ncearca
si porti o jacheta subtire.

Desigur, e seceta mare
intregul pamant e o rana,
si cad in genunchi catre tine,
intoarce-te, -ntoarce-te, Ana.

Ma simt vinovat pentru ploaie,
ma simt vinovat pentru tine,
mai grabnic vreau moartea prin foame,
decat pe femeia ce vine.

Ce cauti prin ploaie, nebuno,
vrei pantecul sa se deschida,
tu nu vezi ca ploua amarnic,
tu nu vezi ca esti o gravida?

Noi te vom inchide in ziduri,
noi te vom supune-n perete,
mai bine intoarce-te-acasa,
oricum pot veni alte fete.

Pe mine eu nu am curajul
de a ma inchide in zidire,
pe tine te rog fugi de-aicea,
ca ai o jacheta subtire.

Te rog du-te-acasa, femeie,
si-mbraca-te mai de isprava,
si maica-ta poate o sa iti spuna:
ramai, ca esti foarte bolnava.

Eu nu te cunosc, esti o alta
si nu stiu ce-i farsa aceasta,
dar domnilor, stati cumsecade,
ea nu-mi este mie nevasta.

E una ce nu stie bine,
ca baiguie vrute, nevrute,
ci vezi-ti de drum, mai femeie,
din preajma bisericii, du-te.

Va rog sa ma credeti, prieteni,
ce grea si adanca mi-e rana,
de sapte biserici sunt vaduv,
aceasta de-aici nu e Ana.

Pe Ana, de fapt am zidit-o,
de mult, intr-o alta zidire,
purtase copilul in pantec
si-avea o jacheta subtire.

Voi nu va nascuseti atuncea,
eu sunt prea batran sa tin minte,
sunt vaduv de sapte biserici,
sunt vaduv de sapte morminte.

Da du-te de-aicea, femeie,
ce cauti, cand nu ai nici o vina,
prieteni, feriti-va, totusi,
de-aceasta femeie straina.

Si daca vedeti ca nu vine
nici una, nici alta din ele,
mai stati inc-o ziua cu soare,
mai stati inc-o noapte cu stele.

Si maine, bagati-ma-n ziduri
sa fiu manastirea aceea
in care zidarul e jertfa
si nu-si mai zideste femeia...."

 ( Adrian Paunescu - Ruga pentru jertfa )

Try to remember...

Cand vine toamna plec pe dealuri sa pot sa-mi imbratisez nostalgia. Septembrie picteaza-n ruginiu padurile si cad iar in bratele tale. Vine toamna si nu-mi mai pot dezlipi ochii de cerurile tale gri ca ale ei... pana si genele tale sarate sunt plumburii. Si fara sa stii, o tacere grava - ca un falfait de cocor care nu vrea sa plece -  te cuprinde. Vine toamna si se ascund dorurile in podul palmei tale unde ai inca urmele insomniilor mele. La Cluj miroase a copilarie la bunica acasa, a compot de pere, ardei cu varza si gogosari copti. Imi lumineaza toamna asta inima si amintirile ca niciodata. Catedrala pe care o zaream ireal de aurie de pe terasa bunicii mele in prima zi de scoala, are ceva magic si nu stiu de ce simt ca e dimineata si tu imi spui ca ai visat ca ne-am ascuns dupa epava...osteniti de-atatea toamne care ne risipesc sufletele. Cand vine toamna drumul spre Cluj e singurul loc din lume unde vreau sa fiu. Sa fiu acasa, sa ma mai nasc o data pentru indurarea unei alte ierni si-apoi, sa las Cheile in dreapta si sa ma bucur de drumul spre Campeni. Sa stau in iarba unde o sa-i fac tatalui meu cabana pe care o visa. Sa-mi mangai copacii de acolo si sa privesc in munti tot ce nu stiam atunci sa vad. Cand vine toamna, calatoresc si ma bucur de aerul ei bland cu geamul deschis cand conduc si cant sute de km fara oprire. Culori fascinante ma duc in vise pe care nu ti le-am spus inca, ma ridica o Luna plina pe deasupra dealurilor din jurul meu spre cer. Straluceste orizontul si nu mai stiu unde se termina marea marilor. Imi pare ca intreg Ardealul se scufunda in sufletul tau si ma invie definitiv. Vine toamna si ascult un festival in direct intr-o rochie neagra si-mi amintesc de o elegie a lui Rilke. Miroase a mere in dimineata asta de septembrie, a buzele tale prin mine si prin toamna ce vine.

http://youtu.be/XceA18B8-Og