http://youtu.be/m5ti4OERTiw

... just give me one reason

http://youtu.be/PAYmRpOWUJ8

"Respir, doctore.. respir."

http://youtu.be/PAYmRpOWUJ8

e adesso andate via
voglio restare solo
con la malinconia
volare nel suo cielo
non chiesi mai chi eri
perchè segliesti me
me che fino a ieri
credevo fossi un re
Perdere l'amore
quando si fa sera
quando tra i capelli
un po' di argento li colora
rischi di impazzire
può scoppiarti il cuore
perdere una donna
e avere voglia di morire
Lasciami gridare
rinnegare il cielo
prendere a sassatetutti i sogni
ancora in volo
Li farò cadere ad uno ad uno
spezzerò le ali del destino
e ti avrò vicino
Comunque ti capisco
e ammetto che sbagliavo
facevo le tue scelte
chissà che pretendevo
e adesso che rimane
di tutto il tempo insieme
un uomo troppo solo
che ancora ti vuole bene
Perdere l'amore
quando si fa sera
quando sopra il viso
c'è una ruga che non c'era
provi a ragionare
fai l'indifferente
fino a che ti accorgi
che non sei servito a niente
E vorresti urlare
soffocare il cielo
sbattere la testa mille volte
contro il muro
respirare forte il suo cuscino Dire è tutta colpa
del destino
se non ti ho vicino
Perdere l'amore
maledetta sera
che raccoglie i cocci
di una vita immaginaria
pensi che domani
è un nuovo giorno
ma ripeti non me l'aspettavo
non me l'aspettavo
Prendere a sassate
tutti i sogni ancora in volo
Li farò cadere ad uno ad uno
spezzerò le ali del destino
e ti avrò vicino
Perdere L'amore 

Oameni de zapada

Am primit de la un prieten o rugaminte. Si rugamintea lui mi-a amintit ca in urma cu multi ani, in luna lui mai, Lae a murit pe loc intr-un accident de masina. Eram in camin cand a venit Politia si am auzit ca prin vis ceva ce nu am reusit sa imi amintesc vreodata. Am alergat din camera, prietenul lui a incercat sa ma opreasca...dar n-a reusit, si l-am gasit pe Lae mort, facut bucati pe asflat. Nu stiu nimic despre viata si in fiecare zi invat de la oamenii pe care ii intalnesc. Nu ti-am spus niciodata Dana, durerea pe care am simtit-o atunci, durerea de a simti moartea si altfel, mi-a dus spiritul intr-un taram atat de incercat ca deseori credeam ca nu mai exist. Si poate ca ma rugam eu insami sa mor, ca sa-mi curme suferinta insuportabila, refuzand viata care imi fusese data. Nu puteam sa vorbesc cu nimeni, nimic, niciodata, nicicand, am fost mult timp incapabila sa pot sa imi exprim cuiva suferinta. Stateam in genunchi langa locul in care s-a intamplat accidentul  fara sa mananc , fara sa dorm, fara sa pot pleca de acolo uneori zile si nopti fara intrerupere, am trait o trauma pe care mi-am dus-o pana in strafundurile fiintei mele de una singura, am stat cu suferinta eu si ea la capatul lumii.
Soferul care a condus masina consumase foarte putin alcool. Mergea cu 80 km la ora intr-o dimineata pe piatra cubica, umeda. Inainte de curba a redus viteza la 70. N-a mai putut redresa masina si a intrat in stalpul unei porti la capatul splaiului. Acum acolo s-a construit o casa si sensul a devenit unic. Piatra cubica a disparut. Si eu lucrez cu suferinta umana.  Nu stiu nimic despre viata, nu stiu nimic despre dragoste. Despre iubire, despre Dumnezeu se vorbeste cel mai putin. Pentru ca acolo unde sunt trairi mari, ele devin stele si stelele nu au niciodata nevoie de cuvinte.

Nu va mai enervati cand intalniti un sofer care respecta regulile de circulatie, nu mai claxonati cand refuza un sofer sa treaca intersectia daca semaforul e rosu, sau cand vreti voi sa taie linia tramvaiului si el nu o face, nu va mai suparati cand cineva opreste la trecerea de pietoni si incercati sa aveti rabdare sa depasiti cand aveti voie. Nu va urcati la volan daca sunteti obosit, daca ati consumat alcool, sau daca stiti ca nu sunteti in stare sa respectati o limitare de viteza. Pentru ca este posibil sa omorati un om. 

http://www.youtube.com/watch?v=Z2mf8DtWWd8

http://youtu.be/VAEtw2xvU9o

Astazi mi se face maine

Cu tine viata mea se lumineaza,
Cu tine hotarasc a obosi,
Cu tine urc astenic spre amiaza
Si ma sfarsesc in fiecare zi.

Cu tine e-mpacare si e lupta,

Cu tine este tot si e nimic,

Cu tine-mi infloreste lancea rupta,

Cu tine sunt si mare, sunt si mic.

Cu tine totu-i parca unt pe paine,

Cu tine bradu-i brad, si nu sicriu,

Cu tine astazi mi se face maine.

Cu tine mor pentru a fi mai viu.

Cu tine poezia mea exista,

Cu tine chem zapezi si-alung zapezi,

Cu tine nici tristetea nu e trista,

Cu tine eu te vad cand nu ma vezi.

Cu tine sunt nedrept si sunt dreptate,

Cu tine sunt gelos si sunt ghetar,

Cu tine-ncep si se termina toate,

Cu tine intr-un schit apar - dispar.

Cu tine e lumina si-ntuneric,

Cu tine zac sa ma-nsanatosesc,

Cu tine cubul redevine sferic,

Cu tine ce-i dracesc e ingeresc.

Cu tine e mai rau si e mai bine,

Cu tine reincepe viata mea,

Cu tine e mai greu ca fara tine,

Dar fara tine nu s-ar mai putea.

( Adrian Paunescu )

Vis de iarna

Mainilor tale

"In dim light,
  form is sacrificed for light.
  In bright light,
  Light is sacrificed for form.."

Suflet

E aici iarna, dupa stele, o simt in aerul noptii cum imi cuprinde mainile si umerii. Mi-e dor de mare si de timpul acela atat de albastru. Imi amintesc o iarna la Cluj cand am iesit afara si era atat de frig, aerul era atat de pur, incat ma simteam sub un clopot de sticla. Am avut mereu disponibilitatea de a veni in contact cu suferinta umana. Dar nu am inteles niciodata cata smerenie e in iubire. Pana cand l-am intalnit pe parintele Galeriu. Mi-e dor de seninul fara anotimp. De-am putea sa ne deschidem aripile catre cer cu adevarat, ne-am aminti cum sa zburam...

Loving

http://youtu.be/r_SxE83c8Wk
To be in love, however briefly
Is to be truly, wonderfully alive.
Never to have loved
Is to leave the map of your soul
uncharted, unexplored.

But be aware, before embarking on your
heart's voyage of discovery,
That there will be stormy seas,
and troubled waters
before you reach the island paradise
of your dreams.
You cannot know the ecstacies of loving
Without having suffered its agonies.

And only when you have waited, cold and lonely,
through the hours of night
Will you truly savour the morning sun,
Feeling its warmth caress your body,
And before you can fly like an eagle
High and free in the endless blue sky
You must know what it is
To be helpless, hopeless, lost and grounded.

But oh! be not afraid of love
Be ready, be always ready
And when the spirit of true love comes to you
Embrace him, embrace him unashamedly.

Let him possess you, body and soul
And he will take you to places
You have never even imagined
And you will feel,
In every fibre of your being,
As you have never, ever felt before.

Allow yourself to be happy
And acknowledge that you are.
Cherish each and every moment,
For they will never come again.
Time rushes by for lovers,
And the simple gesture of today
Is the treasured memory of tomorrow.

Give and receive freely,
Remember you are blessed to be loved
But doubly blessed when you love in return.

Gandurilor tale

Am fost la Egoistul sambata si am trait sublimul in Amfiteatru cu "arta de a trai cultura". Dupa un spectacol de-o profunzime rascolitoare am ratacit mult timp pe strazile Bucurestiului gandindu-ma la vocea lui Radu Beligan. Arta mereu ma va atinge in cel mai special loc din sufletul meu.

Aseara la opera am stat la limitele lumii reale. Si dincolo de intuneric, culpa tragica sau vina, am simtit inca o data fragilitatea umana. Am privit cand am iesit pe furis iarna si desi totul miroase a zapada, eu ma gandesc la tine, primavara...

Have you ever felt this way?

http://youtu.be/m483daHUh8U

Noiembrie

Intotdeauna mi-a placut Golescu. Si mirosul strazii lui. O zi de toamna atat de calda ca pana si pe mine m-a facut sa rad. Privesc inca cerul si nu ma misc de langa cana de ceai. Mi se pare ca e mai tacut ca mine astazi. Si mult mai departe de iarna care ne bate la usa. Doar frunzele cad lin peste mainile mele si recita Nichita.

Iti iubesc

induiosarea...
cu care vrei atat de mult
sa ma 
acoperi.
Pune-mi Tracy Chapman
si mangaie-ma

in somn

cu inima ta...

iar vine iarna si ti s-au mutat
toti norii
in gene.

the way I am

Un sfarsit de octombrie calm, elegant si docil ca o pisica supla scandinava de padure imi toarce inima si mi-o invarte la ferestre printre draperii. Priveste, ai urme de cerneala pe degete. De-ai stii cum mangaie cuvintele tale, ti-ai scrie sufletul pe lacrimile lumii. Ne putem plimba sub ochii lui mari si ovali, oblici, putem dintr-un salt sa fim jos in frunzele tot mai colorate. Iar noi doi tacand, mai aproape, tot mai aproape sa ne rostogolim cu ele prin cerneala ta albastra. Suntem incercuiti de tot mai multe frunze care miros a dor. De geamatul copacilor abatuti am uitat sa-ti scriu. Iar tu..cu litere ma legi de vise si nu ai habar ce sa ma intrebi pentru ca ti-am raspuns deja nerostirilor. Vino sa aprinzi lumina in camera ta ca-ti plang ferestrele si nu mi-ai lasat cheia. Homarule ce esti ... Si daca nu strig nu inseamna ca nu simt, cum daca nu stiu nu inseamna ca nu cred. Vreau o bucata de stea din melodia asta.
http://youtu.be/Oextk-If8HQ

Vanilie, pere caramelizate, banane si stejar afumat

In ultimul tren intre inima mea si mainile mele nu mai incape decat o respiratie.  O vrei? Cuvintele mele s-au mutat pe Marte, se deplaseaza pe uriasele dune. Cand se apropie de pamant, te anunt, ma poti ajuta sa le prindem in taramul sfant...la nisipurile cantatoare, magice si ireale simfonii ale desertului. Pana atunci, prinde-ma de tot cu aripile in ochii tai, sa pot sa mai traiesc. Miros a rodii de pe talpile tale. Si a tulpini de trestie, din care mi-ai dat toata noaptea sa beau partea ingerilor. Lucky to have been where I have been. M-a innebunit melodia asta toata ziua...
http://youtu.be/acvIVA9-FMQ

"Dor imi e de genunchiul apei care imi apasa pieptul.."

Stau pe parchet si nu stiu unde sa privesc mai intai in toamna asta. La copacii pe care ii iubesc atat sau la cerul care imi arata cel mai bine cine sunt. Uneori vine timpul sa-ti iei dintr-o casa veche  trecutul. Oamenii mor si casele se muta in povesti. Stau pe jos si ascult un poem simfonic al unui compozitor maghiar. Deschid cutii si randuri nesfarsite parca ies din plicuri si litere de mana curg pe pereti. Asta imi aminteste de raul lui Charles Sandison pe care l-am parcurs in vara asta la Paris, la musee du quai Branly, sprijinita de pereti imbracati cu piele si urcand spre platoul colectiei, dizolvandu-ma. Ma desprind din camera si plutesc iar la Branly printre indieni in acoperisul unei paduri amazoniene. Ascult ploaia din Amazonia ca pe o ambianta suprareala si ma amestec cu apa ei alba, limpede sau neagra. Luxurianta infaptuire, padurea pluviala ma copleseste ca o ingramadire fascinanta de viata.  Sunt inconjurata de cutii pline de scrisori. Atat de mult mi s-a scris? Jurnalele mele sunt din alt secol. Atat de mult am scris? Surad imaginilor colorate si cuvintelor care mi se infatiseaza ca un limbaj foarte personal al substantei iubirii. E un ceva ce transfigureaza si traverseaza realitatea unei intimitati absolute. Ma trezesc dansand. Sensul marturisirii mele, a fost si ramane opus materialitatii, ca o invocare a intelegerii instantanee. Ma impiedic de pantofii de balet dintr-o cutie ca de propria-mi libertate gravitationala, ma gandesc la Liiceanu si ma intorc iar la Isadora si Esenin...mi-e dor, mi-e dor sa plang.

"...

si de riduri mi-este sete
sa sorb roua diminetii
din ulcioarele ciobite.
de cuvinte dor ma prinde."

http://youtu.be/6vOqblQ5NsU

Ana lui Manole

"

Ma simt vinovat pentru ploaia
ce urmele noastre le spala,
as crede ca totul ramane
o biata si trista gresala.

Dar ierbii cand ploua-i e bine
si vitele-n somn se ridica
mugind sa intampine ploaia,
crezand ca e inca prea mica.

Din somnul cetos te chemasem
sa-mi vii sa-mi ajuti la zidire,
si ploaia aceasta te-ncearca
si porti o jacheta subtire.

Desigur, e seceta mare
intregul pamant e o rana,
si cad in genunchi catre tine,
intoarce-te, -ntoarce-te, Ana.

Ma simt vinovat pentru ploaie,
ma simt vinovat pentru tine,
mai grabnic vreau moartea prin foame,
decat pe femeia ce vine.

Ce cauti prin ploaie, nebuno,
vrei pantecul sa se deschida,
tu nu vezi ca ploua amarnic,
tu nu vezi ca esti o gravida?

Noi te vom inchide in ziduri,
noi te vom supune-n perete,
mai bine intoarce-te-acasa,
oricum pot veni alte fete.

Pe mine eu nu am curajul
de a ma inchide in zidire,
pe tine te rog fugi de-aicea,
ca ai o jacheta subtire.

Te rog du-te-acasa, femeie,
si-mbraca-te mai de isprava,
si maica-ta poate o sa iti spuna:
ramai, ca esti foarte bolnava.

Eu nu te cunosc, esti o alta
si nu stiu ce-i farsa aceasta,
dar domnilor, stati cumsecade,
ea nu-mi este mie nevasta.

E una ce nu stie bine,
ca baiguie vrute, nevrute,
ci vezi-ti de drum, mai femeie,
din preajma bisericii, du-te.

Va rog sa ma credeti, prieteni,
ce grea si adanca mi-e rana,
de sapte biserici sunt vaduv,
aceasta de-aici nu e Ana.

Pe Ana, de fapt am zidit-o,
de mult, intr-o alta zidire,
purtase copilul in pantec
si-avea o jacheta subtire.

Voi nu va nascuseti atuncea,
eu sunt prea batran sa tin minte,
sunt vaduv de sapte biserici,
sunt vaduv de sapte morminte.

Da du-te de-aicea, femeie,
ce cauti, cand nu ai nici o vina,
prieteni, feriti-va, totusi,
de-aceasta femeie straina.

Si daca vedeti ca nu vine
nici una, nici alta din ele,
mai stati inc-o ziua cu soare,
mai stati inc-o noapte cu stele.

Si maine, bagati-ma-n ziduri
sa fiu manastirea aceea
in care zidarul e jertfa
si nu-si mai zideste femeia...."

 ( Adrian Paunescu - Ruga pentru jertfa )

Try to remember...

Cand vine toamna plec pe dealuri sa pot sa-mi imbratisez nostalgia. Septembrie picteaza-n ruginiu padurile si cad iar in bratele tale. Vine toamna si nu-mi mai pot dezlipi ochii de cerurile tale gri ca ale ei... pana si genele tale sarate sunt plumburii. Si fara sa stii, o tacere grava - ca un falfait de cocor care nu vrea sa plece -  te cuprinde. Vine toamna si se ascund dorurile in podul palmei tale unde ai inca urmele insomniilor mele. La Cluj miroase a copilarie la bunica acasa, a compot de pere, ardei cu varza si gogosari copti. Imi lumineaza toamna asta inima si amintirile ca niciodata. Catedrala pe care o zaream ireal de aurie de pe terasa bunicii mele in prima zi de scoala, are ceva magic si nu stiu de ce simt ca e dimineata si tu imi spui ca ai visat ca ne-am ascuns dupa epava...osteniti de-atatea toamne care ne risipesc sufletele. Cand vine toamna drumul spre Cluj e singurul loc din lume unde vreau sa fiu. Sa fiu acasa, sa ma mai nasc o data pentru indurarea unei alte ierni si-apoi, sa las Cheile in dreapta si sa ma bucur de drumul spre Campeni. Sa stau in iarba unde o sa-i fac tatalui meu cabana pe care o visa. Sa-mi mangai copacii de acolo si sa privesc in munti tot ce nu stiam atunci sa vad. Cand vine toamna, calatoresc si ma bucur de aerul ei bland cu geamul deschis cand conduc si cant sute de km fara oprire. Culori fascinante ma duc in vise pe care nu ti le-am spus inca, ma ridica o Luna plina pe deasupra dealurilor din jurul meu spre cer. Straluceste orizontul si nu mai stiu unde se termina marea marilor. Imi pare ca intreg Ardealul se scufunda in sufletul tau si ma invie definitiv. Vine toamna si ascult un festival in direct intr-o rochie neagra si-mi amintesc de o elegie a lui Rilke. Miroase a mere in dimineata asta de septembrie, a buzele tale prin mine si prin toamna ce vine.

http://youtu.be/XceA18B8-Og

Spune-mi o poveste

Intr-o luna portocalie, sarutul pe caleasca de la Bibi imi rasuna inca in suflet ca o vioara in cel mai frumos cantec despre ieri. Astept toamna cu toata arta ei din spatele usilor unde recita zeii. A plecat maestrul din Vama si pe malul marii orizontul ma rasfata in lumina altor introspectii. E atat de frumos la mare, au venit cai, se tund caini de fete cu cercei in buze, e o melancolie care ne imbata ca un vin de Bordeaux. Au pornit rulotele spre peninsula. Si a cantat Iris ca o regasire. Ruginiul s-a mutat din pielea mea in gand, eu m-am amestecat cu marea de tot in aceste doua luni, am cer in ochi si o liniste a desertului in par. Sunt atat de blonda ca nu mai stiu unde incepe nisipul din care mi se cerne viata. Ultimele raze de vara curg prin noi sa ne naruie iernile care iti vor ingheta iar intrebarile fara raspuns. Tu ai gust de calcan si umerii cu care ma duci atat de puternici, ti-s talpile pline de valuri iar eu sunt la fel de tacuta. Baby, ai zice ca nu ne mai dau drumul valurile astea si ca aici e singurul acasa pe care il cunoastem. Am revazut aseara Pacientul englez si-am plans. Cata nostalgie e in vantul asta din Vama Veche..

Spre ceruri la Sighisoara

Despre suflet

Striga pasarile a toamna. Stoluri in vazduh si tipat prin cerurile violet. Intelepciunea toamnei cade cu papadiile sfarsite. O simt  atat de bine in aerul diminetii cand trag storurile. Cad frunzele galbene din salcamul de vis a vis. Ma trimite inapoi toamna, dupa ploi. Tu imi bati in piept cand ma pierd in valuri pana la departele cel mai departat. Eu nu stiu sa vorbesc despre tine. Mereu imi amintesc de versul acela cu "visez prostii sentimentale in timp ce glontul cald asteapta". Si de cei ultimii cm din cei sapte metri. Stii. Vara mea, tu...de-ai stii insa cata ingaduinta mi-ar trebui ca sa te pot aseza in albul paginii care miroase a iarna, de-ai stii cata speranta mi-ar trebui sa te ridic din genunchii in care stai, de-ai stii cata tacere as putea rupe din toate zborurile noastre. Tu, Baby...Am genele gri si m-a cuprins toamna chiar daca nu spun. Canta-mi, canta-mi tu.

Persoanei intai. Plural - fila de jurnal

Cand am vazut acest tablou prima oara, nu stiam cine l-a pictat, dar l-am vazut imediat intr-o camera cu ferestre inalte din lemn luminata de Soare la apus, cu pereti albi, deasupra unei canapele din piele de culoarea ramei. O canapea cu linii clar trasate din piele, dar nu freudiana, chiar daca hipnoza face parte din psihodinamic. Cand am vazut cum se numeste am zambit.  Am vazut si ferestrele si tabloul si camera, undeva la etaj, langa centrul vechi. Am vazut acest tablou acolo fara sa stiu cum se numeste. Faptul ca el a fost disponibil si ca intr-o zi a devenit al meu mi-a umplut sufletul de o binecuvantata liniste si mai ales o stare de fericire pe care nu o pot explica in cuvinte. Am stat cu el zile in sir sprijinit pe canapeaua mea si Soarele il lumina bland urandu-i bine ai venit... Camera nu era gata, si-am coborat o imagine pe care o iubesc "veduta degli Ufizi, o sia Curia Fiorentina presa dalla Loggia presso Arno" de Giuseppe ca sa ma pot uita bine la el.  Este absolut fascinant. M-am indragostit de el si traiesc o beatitudine fantastica privindu-l.  Dorurile mele n-au cuvinte. Sufletul insa liber ajunge acolo unde ne este inima. Fara sa stim sau sa intelegem, facem parte din ceva etern. Suntem cu totii aripi din Infinit.

Ziua a XXI- a

De ceva vreme sunt pe terasa cu flori galbene si umbrela portocalie intr-o altfel de liniste, launtrica, ca o clipa de ragaz intre doua trenuri, intre doua note ale unui pian. Constiinta...Mai vine Claus uneori sa verifice daca vin furnici sau daca apar insecte din familia Vespidae sa intre printre dalele sobre si elegante. Claus pune nisip, curata locul si totul se intampla in absenta mea. Nici pe Johanna n-o intalnesc niciodata, din cand in cand ne aduce de la o vecina oua, rosii, branza si lapte cald, ne schimba prosoapele si asternuturile albe. In fiecare dimineata cand inca suntem pe plaja Gabi intra in camera, pulverizeaza solutii misterioase dintr-un cos rosu, sterge geamurile dusului si inoxul chiuvetei de stropii dezordonati. Virtutea discretiei lor e mai presus de intelepciune, e cel mai frumos detaliu al bunei-cuviinte. Imi place aici, in jur sunt multi copaci si noaptea le privesc pe fereastra bratele verzi leganate de vant si de vise. A crescut verdele si imbratisarile lui mistuie orizontul. E plin de vara peste tot si eu sunt la fel, la mine in suflet. Toate intamplarile vietii mele cern lin povestile pe care inca nu le stiam despre mine.  Mai vine un om, mai bate un vant, mai cade o ploaie si-n mine prinde viata o alta recunostinta. Mai invat ceva. In fiecare dimineata deschid usa camerei si privesc cu gratitudine marea si rasaritul, imi asez toate paginile inapoi in noaptea care mi-a cioplit din lemn de copac rafturile unor noi ganduri. In fiecare seara deschid alta carte si prin ferestrele terasei salut Soarele cand imi face semne ca timpul e aici, in viata mea…si tot ce trebuie sa fac e sa-l tin de mana.  Invat asta  de multi ani, de cand am inteles al cui copil e transferul, singurul nostru raspuns aproape de constient, de cand am simtit ca tot ce ma straduiesc eu sa vindec in altii, sunt si dorurile mele. E liniste, e atata liniste si s-a terminat festivalul Folk You Florian Pitis in Vama Veche. A venit si Ada la Papa la Soni sa-l aduca la mare pe El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha. Aseara o Luna incredibila stralucea pe mare si-mi amintea de toate departarile din noi. Mi se amestecau cu valurile dansurile si suspinele.

Am invatat cate ceva despre vant, sa alunec pe apa distante mici si cum sa-mi recuperez placa. Plutirea cu un wakeboard e fascinanta.  Spre toamna vor veni si zborurile. E vara si eu  de la marginea lumii, iti recunosc rezonanta. La mine-n suflet tu stii ca tot ce a fost mai adevarat a ramas nespus. In spatele cortinei dintre noi si lume, in spatele rostirii sta nemarginirea. Mainile mele te cuprind cu intregul alfabet al lumii. Te rog, nu ma mai intreba...

Nu. N-am cuvinte.

http://youtu.be/M-RIB3EzgQQ

Ce vant frumos e aici

Si tu ai degetele pline de sare Baby...
http://youtu.be/lbSOLBMUvIE

Despre tonul muzicii

Cele mai frumoase cuvinte despre presedinte pe care le-am citit in ultimele zile.
http://bucurenci.ro/2011/06/ramas-bun-domnule-presedinte/

Te astept aici

almarijuls, fila de jurnal

O zi de vara si merg cu 130 pe autostrada spre mare. Abia astept sa ma despart de viteza asta ca sa iau drumul prafuit spre lebede. Lebede albe si negre, aproape de granita. Nu mai am semnal, telefonul nu mai suna, pot deschide geamul sa simt mirosul verii, mirosul din copilaria mea cand nu exista clima in masina si stiam cu ochii inchisi cum miroase fiecare poarta, fiecare lan de grau. Stiam cand vine lanul indepartat de floarea Soarelui. Stiam fiecare fantana din drum. Aveam inceputul verii in mine, ca si cum ai trai intr-o poveste fara de sfarsit. Miros de pamant  si de ziduri, de garduri din lemn si de picioare alergand pe stradute mici. Miros de drum spre mare cu greieri si cantec de camp pe marginea caruia ma opream sa ascult cum canta vara din mine insami strangand in rochie flori, grau si iarba sa fac coronite. Dar cel mai mult stiam cand se apropie marea. O simteam intotdeauna de departe, chiar si cand dormeam ma trezea. O zi de vara si  merg incet cu geamul deschis prin Crang unde lumina cade cum nu cade nicaieri pe pamant, conduc si drumul ma duce ca un tempo lung spre mare. 

Stiu ca ti-e greu, dar incearca.Trebuie cand te uiti la tine sa vezi ceva, abia atunci incepi sa traiesti, pentru ca atunci incepi cu adevarat sa te intorci acasa. Si daca o singura persoana stie asta, e suficient. Tu mi-ai dat candva eternitatea si as vrea sa pot sa-ti daruiesc si eu, de ziua ta, drumul spre casa. E in tine. E lung si incepe in noapte, acum. Asa ca deschide fereastra almarijuls si bucura-te, te-ai nascut in iunie. Cand incep toate povestile lumii, cand graul se pregateste pentru masa cinei cele de taina. Nu uita almarijuls, ai venit cand se nasc pasarile Phoenix. Bucura-te. Daca am cunoaste cat de simplu ne gaseste fericirea am sta pe loc. Let it be, almarijuls, let it be.. Uite si un film frumos, daca nu l-ai vazut...
http://youtu.be/LHHbSsdc0gk

Bunicul meu ( tatal tatalui meu ) s-a nascut in 15 iunie.

Baby...I've really, really

http://youtu.be/Bkjv9SscotY

Cuvantul insusi

Intotdeauna de ziua mea ploua si asta e un semn ca am inca nevoie de mama. Dar nu sunt in stare sa recunosc. Sunt Phoenix, ma mistuie numai focul din mana tatalui meu, sa ma mai nasc o data. Pe mine ma renaste Soarele, eu sunt o pasare maiastra ce-l duc pe tata acasa, invelit in smirna pana la templul Soarelui in povestile lui Herodot. De asta ma mai trezesc uneori in somn strigandu-l.
Ora cinci. Si-n dimineata asta atat de frumoasa incercam sa prind cu gleznele mele fragile ritmul ploii.  Pe aleile din fata hotelului Invalides, ude si pline de flori de tei, mi-am amintit de o noapte de iunie in care numaram picaturile de ploaie ce-mi pareau perle ascunse in Luceafarul de Dimineata. Si tu-mi citeai Bernard Werber.  Ploua de ieri si mirosul teilor te innebuneste. In fata geamurilor mele, doua fereastre luminate. Mai lucreaza cineva in noaptea asta si ma intreb sprijinindu-mi barbia, in care noapte mi-am intors orologiile si m-am mutat in Africa. De cativa ani la Paris exista un loc in care ma intorc mereu si ma pierd ca-ntr-o magie. Amestec de arta si religie. Un muzeu al primelor arte. Ziduri de piele, mister si scoarta de copac. Anul acesta am avut sansa sa vad arta dogona la Branly si am fost cu siguranta pe cea mai stralucitoare stea de pe cer, pe Sirius. Opt petale se deschid ca o  roata celtica care se invarte pe cer. Bratele lui Vishnu si simbolismul lor.  Beatitudinea unei alte lumi, transfigurata, ca o Inviere vesnica. 

Vise cu cer rotund..

A toi

À nos espoirs et à nos illusions

E varaaaaa!

E cinci dimineata si au inceput sa cante pasarile. Ma duc sa alerg. Cand vine vara mi se face o pofta nebuna de Dire Straits. De peste toata ziua si de dus in larg pana nu-mi mai simt mainile. De vant si de mare. De aici o aud, din tine insuti. Vine vara si nu mai dormim deloc. Vine vara, incui totul, imi iau cateva brate de carti si rochiile. Pune mana pe lanul de grau sa-mi simti inima si vino unde s-a terminat ultima campie. Stii plaja pustie dincolo de granita, vom fi numai noi doi.

Tatilor din lume, cu drag

http://youtu.be/-_gLfT7ZP3A

Etern, rodiile

Noaptea trecuta ploaia a ropotit asa, ca de ramas bun. Imi va fi dor de toti copacii din fata casei mele. Sunt 122. Dimineata mirosea a ploaie ametitor. Si nu stiu de ce din pamant ieseau parca picioare desculte de femei insarcinate. Mi-am amintit descultele insarcinate din tabloul in fata caruia am stat aproape doua ore cu fiul meu, pe o banca in Uffizi. Sa poti vedea Arno intr-o zi de primavara dupa ce te-a inviat renasterea e cel mai bland lucru care ti se poate intampla la Firenze. Din rodii s-a nascut rezilienta, in luna mai. Aici s-a nascut Dante, numai pentru pasii lui si rodiile de peste tot ai putea iubi neconditionat acest tezaur artistic al lumii. Nu poti intelege nimic din Firenze daca nu intri in Cappelle Medicee. In poarta lui Ghiberti, sprijinind cu umerii cupola lui Brunelleschi intelegi ca Firenze inseamna mozaicul de secolul XII din Basilica di San Miniato al Monte. Ponte Vecchio, care l-a induplecat pana si pe Hitler, umanismul lui Alberti, sacristia, omagiul lui Michelangelo si  "Sono stato una volta ciò che sei, e quello che ti sto diventerà".  O femeie la Firenze a continut intregul, o femeie a strans tezaurul intre zidurile lui pastrand povestea pentru mai tarziu. Si poate ca nu exista mantuire pana nu treci prin pantecul unei femei...Din ea venim si catre ea ne intoarcem mereu. Ea, mama, e resortul intim al sufletului nostru pentru ca in bratele ei invatam sa traim.

Baby...

Ploua. Ploua asa cum imi place mie. Ploua halucinant si iar iti aluneca degetele reci printre noptile mele tacute . In mai, tie pana si in gene iti creste iarba. Irisii tai sunt mai albastri ca niciodata si-ti dai in leagan insomnia cu polenul Lunii. Miroase a vara in mansarda si Ielele iar nu mai dorm, Baby. Eu astept grau in iunie sa ma nasc si sa pornesc spre marea marilor. Sa-ti las in fiecare campie o noua poveste. Ploua cu "mai vino si mai stai" imi spui... si-mi arati in spate rapita si Dunarea. Nu-i galben mai frumos ca luna mai. Nu-i ploaie mai frumoasa ca tine, luna mea, de mai aproape. Pentru ca esti tu, tu esti luna mea, mai gri ca cenusa ce cerne drumurile la Borcea, pe la Casa lui Adam, in micul golf, ca sa-mi fii. Ma unge galbenul tau, Baby. Te-ai cristalizat ca mierea campurilor tale de rapita peste viata mea. Tu mai, cu simetria ta actinoforma, floare de mac si de drum spre mare, solitara mea prezenta,  netedule si cilindricule, ma alungesti ovoid prin frunzele tale pana am gust purpuriu. Tu mai, care esti  In Flander Filds, tu ma vindeci de pacate si ma ajuti sa dorm,  ca graul meu sa creasca pentru tine.

În frunza de cucută amară
îmi fluier bucuriile-şi-o neînţeleasă teamă
de moarte mă pătrunde,
cum vă privesc pe malul mării de secară,
flori de mac.
Aş vrea să vă cuprind,
că, nu ştiu cum, petalele ce le purtaţi
îmi par urzite
din spuma roşie
a unui cald şi-nflăcărat amurg de vară.
Aş vrea să vă culeg în braţe
feciorelnicul avant,
dar vi-e atât de fragedă podoabă,
că nu-ndrăznesc,
o, nici la pieptul gândurilor mele să vă strâng.
Şi-as vrea să vă strivesc,
că sunteţi roşii, roşii
cum nu au putut să fie pe pământ
decât aprinşii, mari stropi de sânge ce-au căzut
pe stânci
şi pe nisip în Ghetsemani de pe fruntea lui Isus,
când s-a-ngrozit de
moarte.
( Blaga - 1921 )

Soapte de Lumina

Curcubeu

Un Paste fericit va doresc,
plin de lumina.

Aprilie si Piatra. Craiului.

Inger

E Soare. Stau pe o banca si citesc o carte care m-a lasat fara respiratie.

In jur primavara ma face sa simt Invierea. Bate vantul in Serban Voda si 

miroase a ciresi infloriti. Esti aici primavara si ma alini cu atata iubire...

Dacă tu ai dispărea
Într-o noapte oarecare
Dulcea mea, amara mea
As pleca nebun pe mare.
Cu un sac întreg de lut
Şi-o spinare de nuiele
Să te fac de la-nceput
Cu puterea mîinii mele.
Lucru lung şi monoton
Să te înviez, femeie,
Eu, bolnav Hyperion
Hai şi umblă, Galatee !
Dacă tu ai dispărea 
Fi-ţi-ar moartea numai viaţă
Dulcea mea, amara mea
Aş pleca în ţări de gheaţă.
Să te fac din ţurţuri reci
Să te-mbrac în promoroacă
Şi apoi să poţi să pleci 
Orişiunde o să-ţi placă…
De-ai cădea într-adevăr 
În momentul marii frangeri
Aş veni la tine-n cer
Să te recompun din îngeri.
Şi pe urmă aş pleca
Umilit şi iluzoriu
Unde este casa mea
O mansardă-n purgatoriu.
Dacă tu ai dispărea
Şi din rasu-mi şi din plansu-mi
Te-aş găsi în sinea mea
Te-aş zidi din mine însumi 
( Adrian Paunescu - 1982 ) 

Drumul meu spre casa

Incepe cu tine,
blanda primavara...
Si ajunge intotdeauna
la Cluj.

A fi

A fost odata ca niciodata ceva ce nu stiu.
Dar stiu ca puteam sa-l recunosc pe ceva,
dintr-o infinitate,
chiar si atunci cand inchideam ochii.

Martie si poezie

Ma gandeam cat de protejata ma simteam eu de tatal meu cand eram mica.
Si cata muzica era in viata mea. Ce frumos canta tatal meu.
Muzica e ca iubirea, n-are nevoie de prea multe cuvinte.
"Ea starneste in noi nu instinctele, ci gandurile cele mai profunde".
Tata, magnolie purpurie, Sonata Clar de Luna...

Danei

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=QCQTr8ZYdhg

Potion of love

Femeii

Celei care in pantecul ei uneste cerul cu pamantul.
Bratelor unde invatam ce e tandretea. 
Privirilor pline de doruri din stele. 
Pasilor tacuti care ne mangaie viata. 
Ei ii multumesc astazi - onorandu-va pe toate - , 
Ielelor, oriunde ati fi...

Ed il mio bacio sciogliera il silenzio che ti fa mia

http://www.trilulilu.ro/sor_23/b9b1eb1bc18050

E 3 martie si ninge...

"Ninge fara mila cu vinovatie 
Ca o inculpare, ca un martor mut
Ninge ca o nunta, ninge si sfasie
Se faramiteaza ultimul salut
Vai de noi, femeie, ninge-a despartire
Vom pleca departe unde avem de mers
Ninge sa desparta gheata si iubire
Oarbe felinare trec spre univers..
Ninge sfant si pagan
Numai ochii mai raman
Despartirea s-o mai vada
Ca in rest, noi ne-am stins
Si-am ajuns de-atata nins
Niste oameni de zapada.
Ninge peste buze, ninge peste pleoape
Ninge peste ingeri ninge peste vai
Ninge peste clopot ninge peste ape
Ninge incredibil peste ochii tai.
Ninge ca-n Esenin si-n poema rusa
Ninge fantomatic si bacovian
Ninge ca sunt rece, ninge ca esti dusa
Ninge ca la moartea ultimului an.
http://aventuracondeiului.blogspot.com/2010/01/de-la-o-vreme-incoace-am-permanent.html
http://youtu.be/tFFkFPs5wA8