Iti iubesc

induiosarea...
cu care vrei atat de mult
sa ma 
acoperi.
Pune-mi Tracy Chapman
si mangaie-ma

in somn

cu inima ta...

iar vine iarna si ti s-au mutat
toti norii
in gene.

the way I am

Un sfarsit de octombrie calm, elegant si docil ca o pisica supla scandinava de padure imi toarce inima si mi-o invarte la ferestre printre draperii. Priveste, ai urme de cerneala pe degete. De-ai stii cum mangaie cuvintele tale, ti-ai scrie sufletul pe lacrimile lumii. Ne putem plimba sub ochii lui mari si ovali, oblici, putem dintr-un salt sa fim jos in frunzele tot mai colorate. Iar noi doi tacand, mai aproape, tot mai aproape sa ne rostogolim cu ele prin cerneala ta albastra. Suntem incercuiti de tot mai multe frunze care miros a dor. De geamatul copacilor abatuti am uitat sa-ti scriu. Iar tu..cu litere ma legi de vise si nu ai habar ce sa ma intrebi pentru ca ti-am raspuns deja nerostirilor. Vino sa aprinzi lumina in camera ta ca-ti plang ferestrele si nu mi-ai lasat cheia. Homarule ce esti ... Si daca nu strig nu inseamna ca nu simt, cum daca nu stiu nu inseamna ca nu cred. Vreau o bucata de stea din melodia asta.
http://youtu.be/Oextk-If8HQ

Vanilie, pere caramelizate, banane si stejar afumat

In ultimul tren intre inima mea si mainile mele nu mai incape decat o respiratie.  O vrei? Cuvintele mele s-au mutat pe Marte, se deplaseaza pe uriasele dune. Cand se apropie de pamant, te anunt, ma poti ajuta sa le prindem in taramul sfant...la nisipurile cantatoare, magice si ireale simfonii ale desertului. Pana atunci, prinde-ma de tot cu aripile in ochii tai, sa pot sa mai traiesc. Miros a rodii de pe talpile tale. Si a tulpini de trestie, din care mi-ai dat toata noaptea sa beau partea ingerilor. Lucky to have been where I have been. M-a innebunit melodia asta toata ziua...
http://youtu.be/acvIVA9-FMQ

"Dor imi e de genunchiul apei care imi apasa pieptul.."

Stau pe parchet si nu stiu unde sa privesc mai intai in toamna asta. La copacii pe care ii iubesc atat sau la cerul care imi arata cel mai bine cine sunt. Uneori vine timpul sa-ti iei dintr-o casa veche  trecutul. Oamenii mor si casele se muta in povesti. Stau pe jos si ascult un poem simfonic al unui compozitor maghiar. Deschid cutii si randuri nesfarsite parca ies din plicuri si litere de mana curg pe pereti. Asta imi aminteste de raul lui Charles Sandison pe care l-am parcurs in vara asta la Paris, la musee du quai Branly, sprijinita de pereti imbracati cu piele si urcand spre platoul colectiei, dizolvandu-ma. Ma desprind din camera si plutesc iar la Branly printre indieni in acoperisul unei paduri amazoniene. Ascult ploaia din Amazonia ca pe o ambianta suprareala si ma amestec cu apa ei alba, limpede sau neagra. Luxurianta infaptuire, padurea pluviala ma copleseste ca o ingramadire fascinanta de viata.  Sunt inconjurata de cutii pline de scrisori. Atat de mult mi s-a scris? Jurnalele mele sunt din alt secol. Atat de mult am scris? Surad imaginilor colorate si cuvintelor care mi se infatiseaza ca un limbaj foarte personal al substantei iubirii. E un ceva ce transfigureaza si traverseaza realitatea unei intimitati absolute. Ma trezesc dansand. Sensul marturisirii mele, a fost si ramane opus materialitatii, ca o invocare a intelegerii instantanee. Ma impiedic de pantofii de balet dintr-o cutie ca de propria-mi libertate gravitationala, ma gandesc la Liiceanu si ma intorc iar la Isadora si Esenin...mi-e dor, mi-e dor sa plang.

"...

si de riduri mi-este sete
sa sorb roua diminetii
din ulcioarele ciobite.
de cuvinte dor ma prinde."

http://youtu.be/6vOqblQ5NsU

Ana lui Manole

"

Ma simt vinovat pentru ploaia
ce urmele noastre le spala,
as crede ca totul ramane
o biata si trista gresala.

Dar ierbii cand ploua-i e bine
si vitele-n somn se ridica
mugind sa intampine ploaia,
crezand ca e inca prea mica.

Din somnul cetos te chemasem
sa-mi vii sa-mi ajuti la zidire,
si ploaia aceasta te-ncearca
si porti o jacheta subtire.

Desigur, e seceta mare
intregul pamant e o rana,
si cad in genunchi catre tine,
intoarce-te, -ntoarce-te, Ana.

Ma simt vinovat pentru ploaie,
ma simt vinovat pentru tine,
mai grabnic vreau moartea prin foame,
decat pe femeia ce vine.

Ce cauti prin ploaie, nebuno,
vrei pantecul sa se deschida,
tu nu vezi ca ploua amarnic,
tu nu vezi ca esti o gravida?

Noi te vom inchide in ziduri,
noi te vom supune-n perete,
mai bine intoarce-te-acasa,
oricum pot veni alte fete.

Pe mine eu nu am curajul
de a ma inchide in zidire,
pe tine te rog fugi de-aicea,
ca ai o jacheta subtire.

Te rog du-te-acasa, femeie,
si-mbraca-te mai de isprava,
si maica-ta poate o sa iti spuna:
ramai, ca esti foarte bolnava.

Eu nu te cunosc, esti o alta
si nu stiu ce-i farsa aceasta,
dar domnilor, stati cumsecade,
ea nu-mi este mie nevasta.

E una ce nu stie bine,
ca baiguie vrute, nevrute,
ci vezi-ti de drum, mai femeie,
din preajma bisericii, du-te.

Va rog sa ma credeti, prieteni,
ce grea si adanca mi-e rana,
de sapte biserici sunt vaduv,
aceasta de-aici nu e Ana.

Pe Ana, de fapt am zidit-o,
de mult, intr-o alta zidire,
purtase copilul in pantec
si-avea o jacheta subtire.

Voi nu va nascuseti atuncea,
eu sunt prea batran sa tin minte,
sunt vaduv de sapte biserici,
sunt vaduv de sapte morminte.

Da du-te de-aicea, femeie,
ce cauti, cand nu ai nici o vina,
prieteni, feriti-va, totusi,
de-aceasta femeie straina.

Si daca vedeti ca nu vine
nici una, nici alta din ele,
mai stati inc-o ziua cu soare,
mai stati inc-o noapte cu stele.

Si maine, bagati-ma-n ziduri
sa fiu manastirea aceea
in care zidarul e jertfa
si nu-si mai zideste femeia...."

 ( Adrian Paunescu - Ruga pentru jertfa )

Try to remember...

Cand vine toamna plec pe dealuri sa pot sa-mi imbratisez nostalgia. Septembrie picteaza-n ruginiu padurile si cad iar in bratele tale. Vine toamna si nu-mi mai pot dezlipi ochii de cerurile tale gri ca ale ei... pana si genele tale sarate sunt plumburii. Si fara sa stii, o tacere grava - ca un falfait de cocor care nu vrea sa plece -  te cuprinde. Vine toamna si se ascund dorurile in podul palmei tale unde ai inca urmele insomniilor mele. La Cluj miroase a copilarie la bunica acasa, a compot de pere, ardei cu varza si gogosari copti. Imi lumineaza toamna asta inima si amintirile ca niciodata. Catedrala pe care o zaream ireal de aurie de pe terasa bunicii mele in prima zi de scoala, are ceva magic si nu stiu de ce simt ca e dimineata si tu imi spui ca ai visat ca ne-am ascuns dupa epava...osteniti de-atatea toamne care ne risipesc sufletele. Cand vine toamna drumul spre Cluj e singurul loc din lume unde vreau sa fiu. Sa fiu acasa, sa ma mai nasc o data pentru indurarea unei alte ierni si-apoi, sa las Cheile in dreapta si sa ma bucur de drumul spre Campeni. Sa stau in iarba unde o sa-i fac tatalui meu cabana pe care o visa. Sa-mi mangai copacii de acolo si sa privesc in munti tot ce nu stiam atunci sa vad. Cand vine toamna, calatoresc si ma bucur de aerul ei bland cu geamul deschis cand conduc si cant sute de km fara oprire. Culori fascinante ma duc in vise pe care nu ti le-am spus inca, ma ridica o Luna plina pe deasupra dealurilor din jurul meu spre cer. Straluceste orizontul si nu mai stiu unde se termina marea marilor. Imi pare ca intreg Ardealul se scufunda in sufletul tau si ma invie definitiv. Vine toamna si ascult un festival in direct intr-o rochie neagra si-mi amintesc de o elegie a lui Rilke. Miroase a mere in dimineata asta de septembrie, a buzele tale prin mine si prin toamna ce vine.

http://youtu.be/XceA18B8-Og

Spune-mi o poveste

Intr-o luna portocalie, sarutul pe caleasca de la Bibi imi rasuna inca in suflet ca o vioara in cel mai frumos cantec despre ieri. Astept toamna cu toata arta ei din spatele usilor unde recita zeii. A plecat maestrul din Vama si pe malul marii orizontul ma rasfata in lumina altor introspectii. E atat de frumos la mare, au venit cai, se tund caini de fete cu cercei in buze, e o melancolie care ne imbata ca un vin de Bordeaux. Au pornit rulotele spre peninsula. Si a cantat Iris ca o regasire. Ruginiul s-a mutat din pielea mea in gand, eu m-am amestecat cu marea de tot in aceste doua luni, am cer in ochi si o liniste a desertului in par. Sunt atat de blonda ca nu mai stiu unde incepe nisipul din care mi se cerne viata. Ultimele raze de vara curg prin noi sa ne naruie iernile care iti vor ingheta iar intrebarile fara raspuns. Tu ai gust de calcan si umerii cu care ma duci atat de puternici, ti-s talpile pline de valuri iar eu sunt la fel de tacuta. Baby, ai zice ca nu ne mai dau drumul valurile astea si ca aici e singurul acasa pe care il cunoastem. Am revazut aseara Pacientul englez si-am plans. Cata nostalgie e in vantul asta din Vama Veche..

Spre ceruri la Sighisoara

Despre suflet

Striga pasarile a toamna. Stoluri in vazduh si tipat prin cerurile violet. Intelepciunea toamnei cade cu papadiile sfarsite. O simt  atat de bine in aerul diminetii cand trag storurile. Cad frunzele galbene din salcamul de vis a vis. Ma trimite inapoi toamna, dupa ploi. Tu imi bati in piept cand ma pierd in valuri pana la departele cel mai departat. Eu nu stiu sa vorbesc despre tine. Mereu imi amintesc de versul acela cu "visez prostii sentimentale in timp ce glontul cald asteapta". Si de cei ultimii cm din cei sapte metri. Stii. Vara mea, tu...de-ai stii insa cata ingaduinta mi-ar trebui ca sa te pot aseza in albul paginii care miroase a iarna, de-ai stii cata speranta mi-ar trebui sa te ridic din genunchii in care stai, de-ai stii cata tacere as putea rupe din toate zborurile noastre. Tu, Baby...Am genele gri si m-a cuprins toamna chiar daca nu spun. Canta-mi, canta-mi tu.

Persoanei intai. Plural - fila de jurnal

Cand am vazut acest tablou prima oara, nu stiam cine l-a pictat, dar l-am vazut imediat intr-o camera cu ferestre inalte din lemn luminata de Soare la apus, cu pereti albi, deasupra unei canapele din piele de culoarea ramei. O canapea cu linii clar trasate din piele, dar nu freudiana, chiar daca hipnoza face parte din psihodinamic. Cand am vazut cum se numeste am zambit.  Am vazut si ferestrele si tabloul si camera, undeva la etaj, langa centrul vechi. Am vazut acest tablou acolo fara sa stiu cum se numeste. Faptul ca el a fost disponibil si ca intr-o zi a devenit al meu mi-a umplut sufletul de o binecuvantata liniste si mai ales o stare de fericire pe care nu o pot explica in cuvinte. Am stat cu el zile in sir sprijinit pe canapeaua mea si Soarele il lumina bland urandu-i bine ai venit... Camera nu era gata, si-am coborat o imagine pe care o iubesc "veduta degli Ufizi, o sia Curia Fiorentina presa dalla Loggia presso Arno" de Giuseppe ca sa ma pot uita bine la el.  Este absolut fascinant. M-am indragostit de el si traiesc o beatitudine fantastica privindu-l.  Dorurile mele n-au cuvinte. Sufletul insa liber ajunge acolo unde ne este inima. Fara sa stim sau sa intelegem, facem parte din ceva etern. Suntem cu totii aripi din Infinit.

Ziua a XXI- a

De ceva vreme sunt pe terasa cu flori galbene si umbrela portocalie intr-o altfel de liniste, launtrica, ca o clipa de ragaz intre doua trenuri, intre doua note ale unui pian. Constiinta...Mai vine Claus uneori sa verifice daca vin furnici sau daca apar insecte din familia Vespidae sa intre printre dalele sobre si elegante. Claus pune nisip, curata locul si totul se intampla in absenta mea. Nici pe Johanna n-o intalnesc niciodata, din cand in cand ne aduce de la o vecina oua, rosii, branza si lapte cald, ne schimba prosoapele si asternuturile albe. In fiecare dimineata cand inca suntem pe plaja Gabi intra in camera, pulverizeaza solutii misterioase dintr-un cos rosu, sterge geamurile dusului si inoxul chiuvetei de stropii dezordonati. Virtutea discretiei lor e mai presus de intelepciune, e cel mai frumos detaliu al bunei-cuviinte. Imi place aici, in jur sunt multi copaci si noaptea le privesc pe fereastra bratele verzi leganate de vant si de vise. A crescut verdele si imbratisarile lui mistuie orizontul. E plin de vara peste tot si eu sunt la fel, la mine in suflet. Toate intamplarile vietii mele cern lin povestile pe care inca nu le stiam despre mine.  Mai vine un om, mai bate un vant, mai cade o ploaie si-n mine prinde viata o alta recunostinta. Mai invat ceva. In fiecare dimineata deschid usa camerei si privesc cu gratitudine marea si rasaritul, imi asez toate paginile inapoi in noaptea care mi-a cioplit din lemn de copac rafturile unor noi ganduri. In fiecare seara deschid alta carte si prin ferestrele terasei salut Soarele cand imi face semne ca timpul e aici, in viata mea…si tot ce trebuie sa fac e sa-l tin de mana.  Invat asta  de multi ani, de cand am inteles al cui copil e transferul, singurul nostru raspuns aproape de constient, de cand am simtit ca tot ce ma straduiesc eu sa vindec in altii, sunt si dorurile mele. E liniste, e atata liniste si s-a terminat festivalul Folk You Florian Pitis in Vama Veche. A venit si Ada la Papa la Soni sa-l aduca la mare pe El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha. Aseara o Luna incredibila stralucea pe mare si-mi amintea de toate departarile din noi. Mi se amestecau cu valurile dansurile si suspinele.

Am invatat cate ceva despre vant, sa alunec pe apa distante mici si cum sa-mi recuperez placa. Plutirea cu un wakeboard e fascinanta.  Spre toamna vor veni si zborurile. E vara si eu  de la marginea lumii, iti recunosc rezonanta. La mine-n suflet tu stii ca tot ce a fost mai adevarat a ramas nespus. In spatele cortinei dintre noi si lume, in spatele rostirii sta nemarginirea. Mainile mele te cuprind cu intregul alfabet al lumii. Te rog, nu ma mai intreba...

Nu. N-am cuvinte.

http://youtu.be/M-RIB3EzgQQ

Ce vant frumos e aici

Si tu ai degetele pline de sare Baby...
http://youtu.be/lbSOLBMUvIE

Despre tonul muzicii

Cele mai frumoase cuvinte despre presedinte pe care le-am citit in ultimele zile.
http://bucurenci.ro/2011/06/ramas-bun-domnule-presedinte/

Te astept aici

almarijuls, fila de jurnal

O zi de vara si merg cu 130 pe autostrada spre mare. Abia astept sa ma despart de viteza asta ca sa iau drumul prafuit spre lebede. Lebede albe si negre, aproape de granita. Nu mai am semnal, telefonul nu mai suna, pot deschide geamul sa simt mirosul verii, mirosul din copilaria mea cand nu exista clima in masina si stiam cu ochii inchisi cum miroase fiecare poarta, fiecare lan de grau. Stiam cand vine lanul indepartat de floarea Soarelui. Stiam fiecare fantana din drum. Aveam inceputul verii in mine, ca si cum ai trai intr-o poveste fara de sfarsit. Miros de pamant  si de ziduri, de garduri din lemn si de picioare alergand pe stradute mici. Miros de drum spre mare cu greieri si cantec de camp pe marginea caruia ma opream sa ascult cum canta vara din mine insami strangand in rochie flori, grau si iarba sa fac coronite. Dar cel mai mult stiam cand se apropie marea. O simteam intotdeauna de departe, chiar si cand dormeam ma trezea. O zi de vara si  merg incet cu geamul deschis prin Crang unde lumina cade cum nu cade nicaieri pe pamant, conduc si drumul ma duce ca un tempo lung spre mare. 

Stiu ca ti-e greu, dar incearca.Trebuie cand te uiti la tine sa vezi ceva, abia atunci incepi sa traiesti, pentru ca atunci incepi cu adevarat sa te intorci acasa. Si daca o singura persoana stie asta, e suficient. Tu mi-ai dat candva eternitatea si as vrea sa pot sa-ti daruiesc si eu, de ziua ta, drumul spre casa. E in tine. E lung si incepe in noapte, acum. Asa ca deschide fereastra almarijuls si bucura-te, te-ai nascut in iunie. Cand incep toate povestile lumii, cand graul se pregateste pentru masa cinei cele de taina. Nu uita almarijuls, ai venit cand se nasc pasarile Phoenix. Bucura-te. Daca am cunoaste cat de simplu ne gaseste fericirea am sta pe loc. Let it be, almarijuls, let it be.. Uite si un film frumos, daca nu l-ai vazut...
http://youtu.be/LHHbSsdc0gk

Bunicul meu ( tatal tatalui meu ) s-a nascut in 15 iunie.

Baby...I've really, really

http://youtu.be/Bkjv9SscotY

Cuvantul insusi

Intotdeauna de ziua mea ploua si asta e un semn ca am inca nevoie de mama. Dar nu sunt in stare sa recunosc. Sunt Phoenix, ma mistuie numai focul din mana tatalui meu, sa ma mai nasc o data. Pe mine ma renaste Soarele, eu sunt o pasare maiastra ce-l duc pe tata acasa, invelit in smirna pana la templul Soarelui in povestile lui Herodot. De asta ma mai trezesc uneori in somn strigandu-l.
Ora cinci. Si-n dimineata asta atat de frumoasa incercam sa prind cu gleznele mele fragile ritmul ploii.  Pe aleile din fata hotelului Invalides, ude si pline de flori de tei, mi-am amintit de o noapte de iunie in care numaram picaturile de ploaie ce-mi pareau perle ascunse in Luceafarul de Dimineata. Si tu-mi citeai Bernard Werber.  Ploua de ieri si mirosul teilor te innebuneste. In fata geamurilor mele, doua fereastre luminate. Mai lucreaza cineva in noaptea asta si ma intreb sprijinindu-mi barbia, in care noapte mi-am intors orologiile si m-am mutat in Africa. De cativa ani la Paris exista un loc in care ma intorc mereu si ma pierd ca-ntr-o magie. Amestec de arta si religie. Un muzeu al primelor arte. Ziduri de piele, mister si scoarta de copac. Anul acesta am avut sansa sa vad arta dogona la Branly si am fost cu siguranta pe cea mai stralucitoare stea de pe cer, pe Sirius. Opt petale se deschid ca o  roata celtica care se invarte pe cer. Bratele lui Vishnu si simbolismul lor.  Beatitudinea unei alte lumi, transfigurata, ca o Inviere vesnica. 

Vise cu cer rotund..

A toi

À nos espoirs et à nos illusions

E varaaaaa!

E cinci dimineata si au inceput sa cante pasarile. Ma duc sa alerg. Cand vine vara mi se face o pofta nebuna de Dire Straits. De peste toata ziua si de dus in larg pana nu-mi mai simt mainile. De vant si de mare. De aici o aud, din tine insuti. Vine vara si nu mai dormim deloc. Vine vara, incui totul, imi iau cateva brate de carti si rochiile. Pune mana pe lanul de grau sa-mi simti inima si vino unde s-a terminat ultima campie. Stii plaja pustie dincolo de granita, vom fi numai noi doi.

Tatilor din lume, cu drag

http://youtu.be/-_gLfT7ZP3A

Etern, rodiile

Noaptea trecuta ploaia a ropotit asa, ca de ramas bun. Imi va fi dor de toti copacii din fata casei mele. Sunt 122. Dimineata mirosea a ploaie ametitor. Si nu stiu de ce din pamant ieseau parca picioare desculte de femei insarcinate. Mi-am amintit descultele insarcinate din tabloul in fata caruia am stat aproape doua ore cu fiul meu, pe o banca in Uffizi. Sa poti vedea Arno intr-o zi de primavara dupa ce te-a inviat renasterea e cel mai bland lucru care ti se poate intampla la Firenze. Din rodii s-a nascut rezilienta, in luna mai. Aici s-a nascut Dante, numai pentru pasii lui si rodiile de peste tot ai putea iubi neconditionat acest tezaur artistic al lumii. Nu poti intelege nimic din Firenze daca nu intri in Cappelle Medicee. In poarta lui Ghiberti, sprijinind cu umerii cupola lui Brunelleschi intelegi ca Firenze inseamna mozaicul de secolul XII din Basilica di San Miniato al Monte. Ponte Vecchio, care l-a induplecat pana si pe Hitler, umanismul lui Alberti, sacristia, omagiul lui Michelangelo si  "Sono stato una volta ciò che sei, e quello che ti sto diventerà".  O femeie la Firenze a continut intregul, o femeie a strans tezaurul intre zidurile lui pastrand povestea pentru mai tarziu. Si poate ca nu exista mantuire pana nu treci prin pantecul unei femei...Din ea venim si catre ea ne intoarcem mereu. Ea, mama, e resortul intim al sufletului nostru pentru ca in bratele ei invatam sa traim.

Baby...

Ploua. Ploua asa cum imi place mie. Ploua halucinant si iar iti aluneca degetele reci printre noptile mele tacute . In mai, tie pana si in gene iti creste iarba. Irisii tai sunt mai albastri ca niciodata si-ti dai in leagan insomnia cu polenul Lunii. Miroase a vara in mansarda si Ielele iar nu mai dorm, Baby. Eu astept grau in iunie sa ma nasc si sa pornesc spre marea marilor. Sa-ti las in fiecare campie o noua poveste. Ploua cu "mai vino si mai stai" imi spui... si-mi arati in spate rapita si Dunarea. Nu-i galben mai frumos ca luna mai. Nu-i ploaie mai frumoasa ca tine, luna mea, de mai aproape. Pentru ca esti tu, tu esti luna mea, mai gri ca cenusa ce cerne drumurile la Borcea, pe la Casa lui Adam, in micul golf, ca sa-mi fii. Ma unge galbenul tau, Baby. Te-ai cristalizat ca mierea campurilor tale de rapita peste viata mea. Tu mai, cu simetria ta actinoforma, floare de mac si de drum spre mare, solitara mea prezenta,  netedule si cilindricule, ma alungesti ovoid prin frunzele tale pana am gust purpuriu. Tu mai, care esti  In Flander Filds, tu ma vindeci de pacate si ma ajuti sa dorm,  ca graul meu sa creasca pentru tine.

În frunza de cucută amară
îmi fluier bucuriile-şi-o neînţeleasă teamă
de moarte mă pătrunde,
cum vă privesc pe malul mării de secară,
flori de mac.
Aş vrea să vă cuprind,
că, nu ştiu cum, petalele ce le purtaţi
îmi par urzite
din spuma roşie
a unui cald şi-nflăcărat amurg de vară.
Aş vrea să vă culeg în braţe
feciorelnicul avant,
dar vi-e atât de fragedă podoabă,
că nu-ndrăznesc,
o, nici la pieptul gândurilor mele să vă strâng.
Şi-as vrea să vă strivesc,
că sunteţi roşii, roşii
cum nu au putut să fie pe pământ
decât aprinşii, mari stropi de sânge ce-au căzut
pe stânci
şi pe nisip în Ghetsemani de pe fruntea lui Isus,
când s-a-ngrozit de
moarte.
( Blaga - 1921 )

Soapte de Lumina

Curcubeu

Un Paste fericit va doresc,
plin de lumina.

Aprilie si Piatra. Craiului.

Inger

E Soare. Stau pe o banca si citesc o carte care m-a lasat fara respiratie.

In jur primavara ma face sa simt Invierea. Bate vantul in Serban Voda si 

miroase a ciresi infloriti. Esti aici primavara si ma alini cu atata iubire...

Dacă tu ai dispărea
Într-o noapte oarecare
Dulcea mea, amara mea
As pleca nebun pe mare.
Cu un sac întreg de lut
Şi-o spinare de nuiele
Să te fac de la-nceput
Cu puterea mîinii mele.
Lucru lung şi monoton
Să te înviez, femeie,
Eu, bolnav Hyperion
Hai şi umblă, Galatee !
Dacă tu ai dispărea 
Fi-ţi-ar moartea numai viaţă
Dulcea mea, amara mea
Aş pleca în ţări de gheaţă.
Să te fac din ţurţuri reci
Să te-mbrac în promoroacă
Şi apoi să poţi să pleci 
Orişiunde o să-ţi placă…
De-ai cădea într-adevăr 
În momentul marii frangeri
Aş veni la tine-n cer
Să te recompun din îngeri.
Şi pe urmă aş pleca
Umilit şi iluzoriu
Unde este casa mea
O mansardă-n purgatoriu.
Dacă tu ai dispărea
Şi din rasu-mi şi din plansu-mi
Te-aş găsi în sinea mea
Te-aş zidi din mine însumi 
( Adrian Paunescu - 1982 ) 

Drumul meu spre casa

Incepe cu tine,
blanda primavara...
Si ajunge intotdeauna
la Cluj.

A fi

A fost odata ca niciodata ceva ce nu stiu.
Dar stiu ca puteam sa-l recunosc pe ceva,
dintr-o infinitate,
chiar si atunci cand inchideam ochii.

Martie si poezie

Ma gandeam cat de protejata ma simteam eu de tatal meu cand eram mica.
Si cata muzica era in viata mea. Ce frumos canta tatal meu.
Muzica e ca iubirea, n-are nevoie de prea multe cuvinte.
"Ea starneste in noi nu instinctele, ci gandurile cele mai profunde".
Tata, magnolie purpurie, Sonata Clar de Luna...

Danei

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=QCQTr8ZYdhg

Potion of love

Femeii

Celei care in pantecul ei uneste cerul cu pamantul.
Bratelor unde invatam ce e tandretea. 
Privirilor pline de doruri din stele. 
Pasilor tacuti care ne mangaie viata. 
Ei ii multumesc astazi - onorandu-va pe toate - , 
Ielelor, oriunde ati fi...

Ed il mio bacio sciogliera il silenzio che ti fa mia

http://www.trilulilu.ro/sor_23/b9b1eb1bc18050

E 3 martie si ninge...

"Ninge fara mila cu vinovatie 
Ca o inculpare, ca un martor mut
Ninge ca o nunta, ninge si sfasie
Se faramiteaza ultimul salut
Vai de noi, femeie, ninge-a despartire
Vom pleca departe unde avem de mers
Ninge sa desparta gheata si iubire
Oarbe felinare trec spre univers..
Ninge sfant si pagan
Numai ochii mai raman
Despartirea s-o mai vada
Ca in rest, noi ne-am stins
Si-am ajuns de-atata nins
Niste oameni de zapada.
Ninge peste buze, ninge peste pleoape
Ninge peste ingeri ninge peste vai
Ninge peste clopot ninge peste ape
Ninge incredibil peste ochii tai.
Ninge ca-n Esenin si-n poema rusa
Ninge fantomatic si bacovian
Ninge ca sunt rece, ninge ca esti dusa
Ninge ca la moartea ultimului an.
http://aventuracondeiului.blogspot.com/2010/01/de-la-o-vreme-incoace-am-permanent.html
http://youtu.be/tFFkFPs5wA8

Dor de Rilke

Mi-e dor de Praga.
La Praga, sufletul meu cade in genunchi
sa onoreze pasii care-mi aduc infinitul.
Marea.

Toamnei verzi si fetei-cu-parul-de-nuca

Un val, un ocean

"    Izvorul nu are nevoie sa se intrebe care este calea sa...

Fantana. Ma las condus fara sa stiu catre ce final. Sunt complet in bezna dar ma simt ca cineva prin care curge un suvoi, vine de departe si merge dincolo de granite. Si ma las intr-o stare de permeabilitate. Fantana nu este una cu apa, apa pur si simplu curge prin ea. Cineva poate deveni lipsit de intentie cand a renuntat la gandirea in termeni de bine si rau. Orice ar fi este just. Viata este indreptatita. Fericirea este indreptatita. Suferinta este, de asemenea, indreptatita. Starea care cuprinde lipsa oricarei intentii cauta armonia cu legile universului, cu ierarhia profunda a lucrurilor; are incredere in miscarile sufletului, ale marelui suflet. Si asa cum poate oricine constata, este in slujba pacii si iubirii.  Aceasta stare nu este una noua. Au demonstrat-o multi filosofi desi nu au fost printre fondatorii marilor religii. Ceea ce ne pregateste calatoria nu va fi niciodata mai usor si nu exista scurtaturi. Omul intelept accepta lumea asa cum este. Fara frica si fara intentii. El este impacat cu efemeritatea lucrurilor.  Vom fi liberi cand ne onoram parintii. Ca sa consimtim viata trebuie sa ingenunchezi in fata parintilor si strabunilor tai. Asa ne consimtim destinul. Pentru ca parintii sunt potriviti asa cum sunt. Nu vom fi niciodata impacati decat daca ne vom respecta parintii asa cum sunt fara a ne fi dorit altceva.  Multi oameni doresc sa-si salveze parintii prin intermediul iubirii lor. Multi parinti vor sa-si salveze copiii cu iubirea lor.  Nu functioneaza.  Lasa-ti parintii cu destinul lor. In acest fel le arati cu adevarat respectul tau. Si esti cu adevarat liber. Ca sa fii continut, trebuie sa te abandonezi durerii si sa-i permiti sa fie, adevarata iubire este cel mai profund si dureros sentiment. A o ascunde, a fugi de ea, a incerca sa porti pe umeri destinul altora are urmari grave atat pentru tine cat si pentru ceilalti. Intotdeauna intoarcerea la ce e bine serveste ca justificare a propriei noastre frici. E greu sa renunti la reprosurile ranilor tale. Cand de fapt, autentica durere, suferinta adanca sunt lipsite de repros. Destinul e indiferent la lacrimile de auto-compatimire. Acolo unde e separare va fi mereu o durere a separarii. Jelirea ajuta la depasirea durerii si e o durere teribila , pentru cel care isi permita sa o simta. Arde. E resimtita ca nesfarsita. Experienta arata insa ca numai cand durerea e traita in totalitate va putea fi depasita. Pentru persoana care se auto-compatimeste, durerea sa este nesfarsita. E o durere de suprafata care va dura toata viata. O astfel de persoana nu se va deschide niciodata catre ceva nou. Numai cine va experimenta separarea va fi capabil sa primeasca ceva nou. Astfel viata continua si esti capabil sa iti traiesti propriul destin intrucat esti capabil sa le dai un loc in inima ta tuturor. Cand cei din care ai venit salasuiesc in tine, esti liber si complet.  Vom fi din ce in ce mai slabiti daca nu luam viata in serios si nu o privim in fata sau daca ne ferim privirea de greu. A trai fericirea inseamna a trai gravitatea ca facand parte din viata. Acceptati fericirea atunci si acolo unde vine, atat pe cea marunta, cat si pe cea intensa. Prin urarea de bunvenit a tristetii care va vine la usa, veti putea afla, in timp, ca ea se transforma in fericirea care ramane cu voi  . . .     "

Serenitate

Dupa sase zile cu 12 ore pe zi de teologie, filosofie, pedagogie, hipnoza permisiva, aluneci in gandirea sistemica a lui Hellinger si simti cum te prind de inima corzile lumii. Si taci. Tacerea ta e ca o simfonie. Cata rezonanta. Sunt in sufletul meu. Maine o sa ma pierd prin zapezi. Acum un an imi amintesc ca eram tot aici si zambeam citind un comentariu al Danei.  Ma uit pe ferestrele care par albastre.  Ninge. 

Amintiri

Aveam patru ani si la mamuta pe dealuri copiii alergau desculti. Intr-o zi cand ploua, cand eram copil, am fugit de acasa si m-am descaltat si eu. Iarba uda sub talpile mele goale, cand eram copil, m-a ametit si e una din primele mele amintiri. Poate ca de atunci iubesc ploaia. Ne opream pe drum sa strangem brate de flori in drum spre mare, cand eram copil. Faceam coronite din grau si flori de camp. Marea era un castel cand eram copil. Si-i sarutam valurile in genunchi cand ajungeam. Eu cresteam tacand din mare intr-un sat uitat de lume.  Nu-mi era frica sa adorm singura pentru ca ei doi erau in camera cealalta, cand eram copil. Pica era o fata si imi peria parul in fata ferestrelor inalte pe care le iubeam pentru ca dincolo de ele Somesul imi arata drumul spre mare.  Astazi copila din mine tot prin balti se plimba cand ploua. Numai ei nu mai sunt in camera cealalta. Si noptile sunt zi.

17 februarie

Intotdeauna cand o sa ninga o sa ma gandesc la Dana. E inca februarie si Dana e aici, in sufletul meu. I-am facut loc in viata mea si inca nu pot sa-i dau drumul. Recunosc. Ma uit la ea si ea imi zambeste si parca imi spune...stiu. Va veni timpul cand o sa ma pot uita la tot ce-i ea si o sa ii pot spune. Tu ai un loc in inima mea, mereu il vei avea, dar te voi lasa sa pleci. E devreme. Inca e devreme. Inca nu mi-am dat voie sa plang cu adevarat. Am aprins o lumanare rosie acum pentru ea. Fiecarui om care a plecat i-am cumparat candva o floare. Am adus-o in casa si am vorbit cu ea, am udat-o si m-am gandit la tot ce va insemna pentru cer inflorirea. Si cand floarea a crescut mare si-am simtit ca e timpul, am putut sa o duc undeva, s-o las sa se transforme intr-un cocor, intr-un copac, intr-o fereastra.. Danei inca nu i-am luat o floare. Poate pentru ca ii daruisem candva o floare undeva pe un drum spre Cluj, dupa ce i-am inteles tacerile, acolo unde Blaga vorbise intaia oara, i-am daruit o floare cand mai scria in aventura condeiului si cred ca mi-a fost prea greu sa-i cumpar una ca pentru cei plecati.  Dar astazi, dupa ce m-am intors tarziu prin ninsoare acasa mi-am dat seama ca a venit timpul. Ma intreb si continui sa ma intreb daca floarea la care ma gandesc ar fi potrivita pentru Dana, as vrea o floare alba ca zapada si nu stiu daca exista. Ca florile din geamurile mele de demult, ca stelele pe care le prindeam cu gura cand eram copii si-aveau gust de ceva.  Parca n-as vrea sa mai vina martie pentru ca nu ma simt in stare sa indur atata despartire. Caci dincolo de toate tacerile tale Dana, dincolo de tacerile noastre, copiii tai nenascuti ma urmaresc si-mi cer de pomana.
Am fost in camin si am alergat acum doua dimineti spre capatul strazii unde a murit Lae.  Am vazut rochia de mireasa leganandu-se in bratele lui prin campia atat de verde ... de la Blaj. A Libertatii. Cand ma gandesc la Lae, aud clopotele ierbii. Am stat pe malul apei si-am cantat un cantec care ii placea lui Lae mult.
http://www.trilulilu.ro/vgeoi/fb661e56975f5d

Suspinul Lunii

http://www.trilulilu.ro/hasulet/c17adda046776d

Vis

Revad un film incredibil de frumos. 
Everything is illuminated.

De ziua ta

La multi ani Bebe!
As vrea sa fii aici acum. Dar pana la catedrala cu peste doua sute de ferestre cu vitralii, numere nesfarsite si avioane se amesteca in paharul pe care am inceput sa-l beau. Fratele meu, cred ca n-am stiut niciodata sa vorbesc despre sentimente. Mi s-a parut ca am crezut ca am putut sa spun intr-o secunda ce nu spusesem toata viata mea. O Bebe, ce stii tu cat de greu e sa faci liniute si punctulete? Mai stii cum iti spunea sora noastra asta? Am nevoie de putin praf magic sa-ti dansez, dar astazi nu o sa-ti pot face tort de ciocolata. Ma iarta frate, eu sunt atat de mica cu tot cu lacrimi ca o sa incap in cea mai mica stea. . .

Daca ma iubesti, da-mi un copac

E ca si cum mi-ai da intreaga lume.


http://www.maimultverde.ro/sustine

Unei stele

Apara-ne tu blanda Lumina, sa invatam ca mainile sunt pentru a da si nu a lua ceva ce ordinea universului nu ne ingaduie. Sa invatam ca noptile cauta in inimile noastre speranta. Eu am strans cu migala intr-o casa alba cu perdele din dantela, fericirea de a impleti roua rasaritulului in gene. E o eternitate prinsa in sfiala pe care o aseaza mereu dimineata in noi. Acolo te voi astepta om de stea sa invatam din ferestrele care se sting si se aprind in noapte intre noi, cum ni se cern sufletele. Sa nu ne lasam in drum binele fata de LUME in totul ei. Vreau sa tin binele in inima mea cand voi ajunge spre Soare rasare, vreau sa-l am tot aici in bratele mele si sa-ti aprind cu mainile curate steaua diminetii. Ce sa fac eu cu diamantele? Mie imi ajung perlele pe care marea le face si frunzele in care ma inveleste suspinul padurii. Nu trebuie sa n-ai somnul lin ca sa ridici castele. Eu sunt doar un violoncel, vioara mea, vibrez numai daca poti sa-mi strangi intre genunchii tai armoniile. Caci numai astfel vom  putea cu adevarat canta nemarginirea in fiecare casa care ne asteapta sa-i fim. Caci ce-i iubirea daca nu fapta de a creste in tine si in jur pacea lumii? De nu te pot pot iubi cum ai nevoie, om bun, ma iarta. Eu nu-s decat vant. Eu primesc de la firul de iarba pana la Luna si mana mea sta intinsa-i Lunii si ierbii deopotriva. Ce-i iubirea neconditionata? Eu daca as lasa iubirea in tot ce sunt, atunci gleznele mele danseza in ordinea fireasca a lumii si intre fratele tau si omul de peste drum nu exista decat pietre care despart. Pietre pe care eu nu vreau sa le arunc in geometria supravietuirii pe care mi-o defileaza viata. Eu il primesc la cina pe tatal tau dar si pe omul de peste drum. Iubirea are aceeasi poveste daca e deplina. Asa ca nu-mi cere sa tai copacul din curtea altuia daca mi-e frig, cand am copaci de taiat in curtea mea. Iar de mi se termina copacii, am curaj sa pun altii si sa astept. O alta viata, o infinitate de vieti, daca-n asta dat mi-e sa fiu... Da, eram trista si nici nu mai stiu daca numai lacrimi inghiteam din cana de ceai. Drogurile imi amintesc de primele mele vizite, atat de timide, in camere albe pline de suferinta. Nu mai stiu, poate conta numai ceva care mi se smulgea din pieptul meu si se scurgea pe parchetul de stejar...ceva ce-mi tot uda talpile cu sange de demult. E numai un cantec.  "miorita laie, laie bucalaie..."  Dar oriunde cautam in jur, povestile miroseau a iarba verde, a primavara si trimiteau la aceeasi candoare. La adevar. La iubire. 

http://tu26dor.blogspot.com/2011/02/povestea-de-mai-jos-nu-imi-apartine.html

Banii acestia au gust de pasari. De albatrosi. De nisip de pe fundul marii.  De dulceata din flori de trandafir. Salbatic. Flori de maces. Au gust de lacrimi. De nuci verzi. Banii astia din povestea de mai sus sunt ca epava din Vama Veche la care ajungeam cu ochii inchisi bezmeticind orizontul. Eu altii nu i-as putea vrea vreodata oricat de sarac as ajunge. Bebe imi spune ca mereu eu si cu el am ales calea grea. Stiu. Nu-i acelasi drum mereu. Stiu cum miroase fericirea aia cand ai in maini cartea pe care ti-ai dorit-o si stai in gradina botanica. Au venit si la mine cai usoare, au venit si la mine barbati in armuri sau alte stralucitoare vieti care sa ma cumpere. Mi-a zambit si mie larg oportunitatea si mi s-a cerut zambetul la schimb. Stramosii mei sunt in mine inca. Bunicul meu a fost la Sighet si nu si-a vandut liberatea, iar strabunicul a stat sase ani in Siberia si apoi la Gherla. Sofia a ramas doar cu cerul si-a pornit inainte. Tatal meu a plecat de pe pamantul in care s-a nascut doar cu bratele mamei lui in jur. Bunicul avea numai Soarele in geanta cand au fugit impreuna de-acasa. Am stat la capataiul mortii. De 2764 de ori. Cata suferinta e in inima unei mame, eu pot sa-ti spun ca le-am tinut de mana si le-am auzit urletul in nopti fara sfarsit. Ce om mi-arati tu, cand orice om e fiul unei mame? Am strabatut pamantul nu sa vad marile laboratoare ale lumii unde se inventeaza capsula fericirii ci sa pot vedea unde a scris Hemingway si sa ascult vantul prin Marele Canion al fluviului Colorado. Sa simt respiratia Infinitului.  Si totusi, desi as fi putut locui intr-o mansarda la Paris printre carti si miros de poezie de la douazeci de ani, eu n-am fost in stare sa vad dincolo de oglinda care ma asteapta in fiecare dimineata. Eu ma privesc in fiecare dimineata cand alerg inainte de rasarit. Cu ochii tatalui meu. Ma opresc sa imi simt umbra cand imi sprijin mainile de genunchi la fiecare mie de metri. Si simt atata deplin cand respir orizontul ca nici un ceas n-ar putea sa-mi sopteasca un mai mare adevar. Pentru ca cineva, cand eram eu mica, m-a invatat clipa lui acum.  Pana la maine e azi, imi spunea tatal meu. Da, eu sunt fata tatalui meu. Eu trebuie sa ma privesc in oglinda. Si ochii tatalui meu nu ma lasa sa ma mint. Eu port la gat steaua tatalui lui, steaua bunicului meu. 

Such a lonely word...

If you search for tenderness
it isn't hard to find.
You can have the love you need to live.
But if you look for truthfulness
You might just as well be blind.
It always seems to be so hard to give.
Honesty is such a lonely word.
Everyone is so untrue.
Honesty is hardly ever heard.
And mostly what I need from you.
I can always find someone
to say they sympathize.
If I wear my heart out on my sleeve.
But I don't want some pretty face
to tell me pretty lies.
All I want is someone to believe.
Honesty is such a lonely word.
Everyone is so untrue.
Honesty is hardly ever heard.
And mostly what I need from you.
I can find a lover.
I can find a friend.
I can have security until the bitter end.
Anyone can comfort me
with promises again.
I know, I know.
When I'm deep inside of me
don't be too concerned.
I won't as for nothin' while I'm gone.
But when I want sincerity
tell me where else can I turn.
Because you're the one I depend upon.
Honesty is such a lonely word.
Everyone is so untrue.
Honesty is hardly ever heard.
And mostly what I need from you.
( Billy Joel - Honesty )

La vita e bella

http://youtu.be/CXHuwuwvjgM

Eu. Tu... Noi.

"Doua saptamani si gata!" Foarte mult m-au impresionat aceste cuvinte. Cat de senin viseaza copiii. Un copil. Doi copii. Si o mama. 
Au nevoie de
o a doua operatie
in februarie 2011
la Chisinau.
Daca vreti, puteti vedea aici povestea lor.

Niculina Mandricel     ( mama copiilor )
Sat Buda-Craciunesti Nr. 59 
comuna Cislau, judetul Buzau 

Nr. de telefon: 0764 555 095   0753 765 211  0238 585 696

RO 77 BTRL 01 00 12 01 S 04 088 XX    LEI 

RO 52 BTRL 01 00 42 01 S 04 088 XX    EURO 

Gertrude McFuzz

There once was a girl-bird named Gertrude McFuzz
And she had the smallest plain tail ever was.
One droopy-droop feather.That's all that she had.
And, oh! That one feather made Gertrude so sad.
For there was another young bird that she knew.
A fancy young birdie named Loola-Lee-Lou,
And instead of one feather behind, she had two !
Poor Gertrude! Whenever she happened to spy
Miss Lolla-Lee-Lou flying by in the sky,
She got very jealous. She frowned. And she pouted.
Then, one day she got awfully cross and she shouted:
" This isn't fair ! I have one ! She has two !
I must have a tail just like Lolla-Lee-Lou ! "
So she flew to her uncle, a doctor named Dake
Whose office was high in a tree by the lake
And she cried, " Uncle Doctor ! Oh, please do you know
Of some kind of a pill will make my tail grow? "
" Tut tut ! " said the doctor. " Such talk! How absurd !
Your tail is just right for your kind of a bird "
Then Gertrude had tantrums. She raised such a din
That finally her uncle, the doctor, gave in
And he told her just where she could find such a pill
On a pill-berry vine on the top of the hill.
"Oh, thank you !" chirped Gertrude McFuzz, and she flew
Right straight to the hill where the pill-berry grew.
( Dr.Seuss - Clever creatures )

Sete de tine

Se dizolva in mine, incet,
chipul tau, de piatra solubila
o, tu, dansand un menuet,
pururea nubila
Ma vor bea candva, zeii
si vor simti in mine gustul tau,
candva, cand intomna-se-vor teii
de sete si de rau.
Dar inca mai ninge, inca mai ninge
cu tine in mine raman inghetat
...suava meninge
si somn tulburat.
( Nichita )