In septembrie nu ma intreba nimic daca ai de gand sa te urci intr-un avion. Locuiesc in planetarium si visele ametesc in galaxiile amintirilor. Tatal meu a venit sa se nasca iar. Dragostea mangaie aramiu in septembrie muntii fiului lui Iona. El. Iertarea verilor mele pline de pacat. Intr-un septembrie am tinut-o pe mama mea in brate. Ea. Simfonia numarul 40. Imi amintesc ziua aceea cand mama mi-a cerut stiloul si m-a rugat sa-i luminez ferestrele toate. M-am simtit ca Yoko cand ii lumina pianul lui John. Ea zambea, eu stiam ca aceasta era ultima clipa. Si ma uitam in ochii mamei mele ca in propria mea moarte. Mi-a aratat cu mana ei, o aripa de fluture, nemarginirea. N-am vazut-o atunci. Cantecul vesniciei ei era sublimul.
No comments:
Post a Comment