21 iulie - candva
Nici nu ma descoperisei
cand,
o neinteleasa nevoie de apus
ti-a ingaduit sa ma imbraci
in efemere flori.
Nu stiai iubite, ca primavara-i ritual,
ca oamenii nu infloresc,
fiind infloriti fara poate sau inca...
Cautai fagaduinta
si ne-ai ingropat zborul
sufletelor noastre prematur,
in gesturi cu finalitate si lut.
Acum alergi, alte podoabe,
desigur, eu nu sunt decat ceea ce am tot fost
de cateva milenii.
Ele stau de la bun inceput
cuminti si ascultatoare , pe loc.
N-am fost suficient de senina,
aveam in drumul meu prea clara lumina,
In mine,
cu de sapte ori cate sapte
te-am rastignit
rupand bucata cu bucata din mine,
Manole, Manole...
eu singura ta Ana,
iti zidesc apostoleasca biserica
printre ruine de vise
si suflet,
din tine.